Începuturi

Cântă incredibil la chitară, sau chitara se lasă atinsă de mâinile lui. Indiferent cum ar fi, Chris Rea se exprimă perfect prin muzica sa.

Chris Rea nu a pus mâna pe chitară până la 19 ani. S-a născut la Middlesbrough, în Anglia. Tatăl său, un imigrant italian, deţinea un magazin de îngheţată, iar Chris a crescut cu o imagine idealizată a ţării de unde provenea tatăl său, Italia. Un loc mai luminos, mai fericit şi cumva mai bun, unde erai permanent înconjurat de unchi care cântă la acordeon. Şi-a însuşit aceste influenţe italieneşti, iar ele pot fi auzite şi astăzi în multe dintre cântecele sale.

Inspiraţia de a cânta blues se datorează unui incident din timpul şcolii. Un profesor a vrut să-i rupă în bucăţele unul dintre eseuri în faţa întregii clase. Au sfârşit amândoi într-o bătaie pentru cartea lui de exerciţii şi, drept urmare, a fost exmatriculat din şcoală. Frustrat, a ascultat un disc al lui Joe Walsh la unul dintre prietenii săi şi, spune el, i-a schimbat total viaţa. Atunci şi-a cumpărat cea dintâi chitară.

Primii paşi în carieră i-au fost călăuziţi de melodiile chitaristului de blues al cărui nume era Charlie Patton, din anii '30. În ciuda bătrâneţii, acesta avea o voce profundă, suna a blues, dar într-un mod diferit, nu tocmai stilul Chicago. Transmitea emoţie, şi acesta a fost începutul pentru Chris Rea. În 1973, s-a alăturat celor de la Magdalene, al căror solist, Dave Coverdale, tocmai plecase la Deep Purple.

Magdalene şi-a schimbat apoi numele în Beautiful Losers şi chiar au câştigat un concurs de compoziţie - "Best Newcomer of the Year". Chris Rea părăseşte trupa în 1977 pentru a îmbrăţişa o carieră solo.

MOMENTE
În aprilie 1978 a scos pe piaţă single-ul "Fool" (If You Think It's Over), care a ajuns în topuri în America, dar şi în Marea Britanie. De atunci, Chris Rea a vândut peste 22 milioane de albume în toată lumea. Cariera sa excepţională conţine 19 albume şi în tot acest timp a cântat live cu diferite trupe în turnee fără pauză. Calitatea spectacolelor sale live a fost catalogată de media ca fiind cele mai bune momente de blues rock, un fascinant amestec între voce şi chitară. În ciuda faptului că uneori pare că se simte inconfortabil pe scenă, vocea sa se împleteşte cu chitara perfect.