x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Cristian Vasile Două iubiri efemere

Două iubiri efemere

de Luminita Ciobanu    |    23 Feb 2009   •   00:00

Pe lângă vocea catifelată, Cristian Vasile avea şi alte avantaje: un fizic plăcut şi o inimă de aur. Era un tânăr fermecător, inteligent şi spiritual.





Nu avea răutăţi, era sincer, onest şi generos. Îşi făcea repede prieteni, iar încrederea oarbă în oameni i-a adus numeroase deziluzii. Femeile erau înnebunite după el. Întotdeauna avea o prezenţă impecabilă. "Se îmbrăca elegant, cu haine de cea mai bună calitate, mereu cu colţul batistei bine asortată cu nuanţa costumului, aşezată în buzunarul de la piept. Nimeni nu l-a văzut vreodată neglijent. N-a fost purtătorul steagului virginităţii, dar nici despotul vieţii destrăbălate. El cucerea nu prin bărbăţie fizică, ci prin candoare şi tandreţe", spune muzicologul Nicu Teodorescu. Ionel Fernic i-a încredinţat o nouă melodie: "Iubesc femeia", care a devenit imediat un mare şlagăr.

FRANCESCA. Cristian Vasile avea multe iubite. Unele îl căutau acasă, determinând-o pe gazda interpretului, doamna Apostolescu, să facă ordine în rândul admiratoarelor. Cea care l-a îndemnat să-şi găsească o fată alături de care să-şi întemeieze o familie a fost însă mama sa. Cristian se gândea însă prea puţin la acest aspect. Câştiga foarte mult, cheltuia fără măsură. A întâlnit-o pe Francesca Frangula, o tânără din zona Romanului, care îi făcea ochi dulci, mascând o prietenie "sinceră". În realitate scopul ei era de a pune mâna pe banii lui. A divorţat de primul soţ şi s-a mutat la tânărul cântăreţ. Cristian a mobilat o nouă casă pentru femeia de care era îndrăgostit. A înscris-o la Conservatorul de Artă Dramatică, pentru ca, în final, să o ducă în faţa ofiţerului stării civile. O iubea, dar el nu se bucura de aceeaşi răsplată. Francesca se îmbrăca provocator. Îi vorbea însă mieros, ca să-i inducă o falsă fericire.

LA BAZARGIC. Într-o seară, la Restaurantul "Roata lumii", Cristian Vasile a intrat în conflict cu câţiva ofiţeri. Ca să se răzbune, aceştia i-au verificat situaţia militară. Cum nu avea serviciul militar satisfăcut, l-au trimis la Jilava, apoi, sub escortă, a fost mutat la Cercul de Recrutare din Brăila. Mama sa l-a scăpat de necaz. Văduvă de război, a apelat la cunoştinţe pentru a fi declarat incorporabil pe motiv că ar fi mai în vârstă decât tinerii recruţi. A fost trimis în oraşul Bazargic la Regimentul 12 Roşiori, Călăraşi. Perioada de "instrucţie" a făcut-o la Cazinoul Militar, încântându-i pe ofiţeri cu glasul lui inegalabil. În scurt timp a fost lăsat la vatră.

S-a întors la Bucureşti, dar comportamentul dezonorant al Francescăi l-a determinat să intenteze divorţ după doar trei luni de căsnicie. Învăţămintele din căsătoria eşuată nu i-au fost de nici un folos. S-a aruncat în iureşul vieţii, într-o nouă aventură. S-a îndrăgostit de Maud Mary, născută Puricescu, mare vedetă a Teatrului de Revistă "Cărăbuş". Din păcate, legătura s-a dovedit la fel de nereuşită ca şi prima. S-a recăsătorit foarte târziu, cu Rada Moldoveanu, veche cunoştinţă.

×