Vizita-spectacol în oraşul luminilor

de Cristina Diac | 04 Feb 2008 • 00:00

1970 Delegaţia României condusă de Ceauşescu a avut parte din belşug de fastul, rafinamentul şi politeţea care fac faima Franţei şi francezilor.

În mai 1968, Charles de Gaulle a vizitat România şi avusese parte de o primire călduroasă. Peste doi ani, Nicolae Ceauşescu a întors vizita iar francezii nu s-au lăsat mai prejos. Primirea de care s-a bucurat şeful statului român la Paris surprinde şi astăzi prin grandoare.
Din programul extrem de încărcat reiese că oficialităţile franceze i-au acordat lui Nicolae Ceauşescu onorurile cuvenite unui mare şef de stat. Cu Georges Pompidou, preşedintele în exerciţiu al Franţei, s-a întâlnit de cinci ori în trei zile. În onoarea oaspeţilor s-au dat dineuri şi recepţii iar teatrul Ludovic al XV-lea din incinta palatului de la Versaille şi-a deschis special porţile cu această ocazie. La aceste recepţii şi dineuri, lui Ceauşescu aveau să-i fie prezentaţi Valery Giscard d’Estaing şi Jacques Chirac, doi viitori preşedinţi ai Franţei, deţinători la acea oră de portofolii ministeriale în cabinetul de la Paris. Delegaţia României a depus o coroană de flori la mormântul soldatului necunoscut, a vizitat sediul UNESCO de la Paris, sediul primăriei parisiene de la Hotel de Ville, uzinele Renault, fabrica unde se construiesc avioanele Concorde la la Toulouse, zona agricolă din sudul Franţei, ba chiar şi Manufactura Naţională Gobelins înfiinţată în 1667. Ceauşescu a semnat în cartea de onoare a diferitelor instituţii pe unde a trecut. Că ne place sau nu, cei care se vor apleca asupra perioadei respective vor găsi autograful său alături de semnăturile altor celebri politicieni, mari artişti ori glorii sportive aflate în trecere prin Paris.

În dimineaţa de luni, 15 iunie 1970, de pe Aeroportul Băneasa avionul cu delegaţia oficială condusă de Nicolae Ceauşescu, preşedintele Consiliului de Stat, decola spre Paris. Îl însoţeau Ilie Verdeţ, prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, Corneliu Mănescu, ministrul Afacerilor Externe, Cornel Burtică, minstrul Comerţului Exterior, Ioan Avram, ministrul Industriei Construcţiilor de Maşini, Gheorghe Cioară, prim vicepreşedinte al Consiliului de Stat al Planificării, consilieri şi expeţi, dar şi soţia sa, Elena. Componenţa delegaţiei arată şi ea că partea română intenţiona să obţină bunăvoinţa gazdelor pentru îmbunătăţirea relaţiilor economice dintre cele două ţări.

Din înaltul cerului. Ceauşescu a descins în oraşul luminilor într-un mod unic, după cum transmiteau cei cinci reporteri însoţiţi de doi fotografi trimişi de Scânteia. Chiar dacă n-o fi fost singurul caz, cu siguranţă parizienii n-au avut prea des ocazia să vadă un şef de stat aterizând dintr-un elicopter al forţelor militare aeriene franceze, pe esplanada din faţa Domului Invalizilor. “E prima oară în istoria Franţei, scria Scânteia, când un conducător de stat, invitat al Franţei, descinde dintr-un elicopter în plin centrul Parisului”. Apoi, coloana oficială, deschisă de fanfara călare, urmată de garda de onoare formată din 144 de călăreţi pe cai albi îmbrăcaţi în costume din epoca napoleoniană şi de o escortă de motociclişti s-a îndreptat spre Palatul Elysée, reşedinţa preşedinţilor Franţei. La primirea delegaţiei române au participat Georges Pompidou, Jacques Chaban-Delmas, premierul francez care-i primise la aeroport, preşedintele Senatului şi cel al Adunării Naţionale.
Pe timpul şederii în Franţa, Nicolae şi Elena Ceauşescu au avut ca reşedinţă un apartament din Quai d’Orsay, palatul ce găzduieşte Ministerul de Externe al Franţei. În acest spaţiu somptuos, decorat cu cinci pânze aduse special de la muzeul Luvru, printre mobilele stil Ludovic al XVI-lea, oaspetele român a primit în după-amiaza de luni peste o sută de ambasadori reprezentând şefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Paris şi pe şefii grupurilor de prietenie România-Franţa din Senat şi Adunarea Naţională. Şi ziua nu se terminase. Seara a urmat dineul oferit de preşedintele Franţei şi soţia acestuia în onoarea oaspeţilor români. Locul – Palatul Marele Trianon de la Versailles – cu siguranţă nu fusese ales întâmplător. Cu exact jumătate de veac în urmă, în iunie 1920, reprezentanţii puterilor aliate şi asociate în primul război mondial semnau tratatul de pace cu Ungaria învinsă. Pentru români, Tratatul de la Trianon avea o semnificaţie cu totul specială: era actul juridic prin care Marile Puteri recunoşteau apartenenţa Ardealului la România. După dineu a urmat un spectacol de gală la teatrul Ludovic al XV-lea din incinta palatului de la Versaille, Opera Mare din Paris prezentând în faţa invitaţilor un spectacol de balet.

Trei preşedinţi. Nici a doua zi a vizitei n-a fost mai săracă în evenimente. Dimineaţa, Ceauşescu a depus o coroană la mormântul soldatului necunoscut de la Arcul de Triumf. I-a fost prezentat preşedintele comitetului flăcării veşnice care arde în memoria ostaşului necunoscut, precum şi veterani din primul şi al doilea război mondial. La această ceremonie, Ceauşescu a fost însoţit de premierul Jacques Chaban-Delmas şi de ministrul Apărării, Michel Debré. Până la prânz, Ceauşescu s-a mai deplasat încă o dată la Palatul Elysée, pentru convorbirile oficiale cu Georges Pompidou. A vizitat apoi primăria Parisului şi a participat la un dejun oferit în onoarea delegaţiei române de ministrul de externe Maurice Schumann la Quai d’Orsay, în prezenţa miniştrilor de interne, al afacerilor culturale, al dezvoltării industriale şi cercetării ştiinţifice, guvernatorului Băncii Franţei, rectorului Academiei Parisului, dar şi a lui Jaques Chirac, viitor preşedinte al Republicii Franceze, la acea vreme secretar de stat în ministerul Finaţelor. Pe titularul portofoliului, Valery Giscard d’Estaing, de asemenea viitor preşedinte, Ceauşescu avea să-l cunoască seara, la recepţia oferită de ambasada României din Paris. Până la dineu, delegaţia română a mai vizitat uzinele Renault situate la Flins, lângă Paris. De doi ani, copiind modelul Renault 13 în urma unui acord, românii produceau la Colibaşi, lângă Piteşti, automobile “Dacia”. Ceauşescu a fost curios să vadă întreg fluxul tehnologic utilizat de firma-mamă iar la plecare a primit în dar un automobil. În acest timp, Elena Ceauşescu a mers la Muzeul Municipal din Paris, care găzduia o expoziţie de artă veche românească organizată sub înaltul patronaj al preşedinţilor Franţei şi României. În aceeaşi zi au mai vizitat sediul UNESCO iar seara, la dejunul oferit de ambasada română, Ceauşescu l-a decorat pe Georges Pompidou cu Steaua RSR Clasa I.

Miercuri dimineaţă delegaţia română s-a deplasat din nou la Palatul Elysée, pentru ceremonia de rămas-bun. Pompidou l-a primit pentru a treia oară în cabinetul său de lucru, apoi delegaţia a mers în salonul Murac, unde aveau loc de obicei şedinţele Consiliului de Miniştri. În timpul discuţiilor oficiale, Elena Ceauşescu, însoţită de ministrul afacerilor culturale, a vizitat Manufactura Naţională Gobelins. În jurul prânzului, tot de pe esplanada din faţa Domului Invalizilor, şi tot cu elicopterul, au plecat spre sudul Franţei. Vizita oficială se încheia odată cu părăsirea capitalei. În sud, au mers la Toulouse, “capitala aviatică” a Franţei, pentru a vizita uzinele Sud Aviation, care produceau avioanele Concorde, şi Compania Internaţională de Informatică. Pe tot parcursul vizitei, Ceauşescu a exprimat constant interesul părţii române pentru intensificarea relaţiilor economice româno-franceze. Joi dimineaţa, în ultima zi, delegaţia română a mers în Provance, unde a survolat zona agricolă din sudul Franţei şi au vizitat centrul de cercetări nucleare. De la Lyon, delegaţia s-a înapoiat la Bucureşti. Ca urmare a vizitei a fost semnat un acord în domeniul construcţiilor aero-navale.

Citate
“Noi considerăm că nivelul relaţiilor dintre Franţa şi România, îndeosebi în domeniul economic, este sub posibilităţile şi sub dorinţele noastre. În acest context, apreciez că discuţiile de până acum şi contactele între miniştrii francezi şi români vor fi încununate de rezultate bune.”
Nicolae Ceauşescu

“Ridic acest pahar aici, la acest dejun unde se află foarte mulţi diplomaţi, pentru a ura succes diplomaţiei în efortul de a lua locul armelor. Câteodată diplomaţii vorbesc mult, dar e mai bine să ascultăm glasul lor decât pe cel al armelor.”
Nicolae Ceauşescu

Franţa – România: Două secole de prietenie