Corabia sufletului său

"Totuna sunt cu soarele/ Cu luna totuna/ Cu cerul şi cu pământul/ Totuna sunt cu lumea/ Cu moartea totuna cu liniştea şi cuvântul..."

Consideră că n-ai nevoie de foarte multe... ca să fii fericit... poate doar de "puţin infinit" şi curaj ca să iubeşti un asemenea personaj. Pur şi simplu. Este poet şi muzician. Şi în ambele "ipostaze" e unic. Iubeşte deopotrivă muzica şi poezia. Ca pe un templu sfânt. Sunt povara dulce a sufletului său. Cel mai bine îl cunoaşteţi din spatele ploii nebune... În spatele metaforelor intră în scena inimii noastre: Dinu Olăraşu. Nu trebuie să-l întrebi nimic, nu trebuie să-l cunoşti. Nici măcar nu e nevoie să-l vezi... Trebuie doar să-l asculţi. Şi să-l citeşti. Nu ştiu dacă vrea să comunice cu dumnezeirea prin poezia muzicii sale. Dar aici, pe Pământ, transmite cel mai dulce miracol. Cele mai puternice stări. Imposibil de descris în cuvinte. Te uluieşte. Te străfulgeră cu vocea şi cu poezia sa.

CUVĂNTUL. Din când în când cuvintele lui se ascund şi visează. Sunt umbra şi lumina vieţii. Sunt haina care îmbracă iubirea. Şi nefericirea. Şi viaţa. Şi idealurile. Sunt o dimineaţă, şi nu pierdută, a omenirii... căci la început a fost cuvântul. Dar se întâmplă câteodată ca ele, cuvintele, să adoarmă... sau să tacă. Undeva la "margine de lume", artistul le descoperă şi le redescoperă şi le îmbină şi le îmbracă în cele mai adânci taine. În cele mai frumoase gânduri şi în cele mai profunde trăiri... Şi atunci începe poezia. Pentru totdeauna. E magia sufletului. Dincolo de da sau nu. Dincolo de orice vamă. Dincolo de noi şi de orice. Chiar şi atunci când "carnea-i va rămâne un sacou bătrân... valul cuminte de cuvinte" va dăinui. Iubeşte totul. Şi marea, şi asfinţitul, şi lumina, şi ura, şi pământul, şi cerul, şi întunericul, şi femeia... şi fericirea... Şi oamenii. Şi totul se învăluie şi ni se dezvăluie într-un limbaj aparte.

M-am întrebat adesea despre ce nu s-ar putea scrie poezie. Nu am găsit răspunsul... Pentru că ei, poeţii, geniile noastre, scriu despre răsărit şi noapte, despre îngeri muţi, despre zborul eternităţii. Scriu despre pietre şi despre scoici, despre linişte şi despre teamă... Despre început şi despre sfârşit. Despre orice minune a lumii. Şi despre ploaia asta nebună. Şi despre vis... Şi despre oameni, oameni, oameni. Şi urmează poezia lui Dinu Olăraşu. O lume a sa... plină de mister şi de sublim...: "Abia atunci au rost cuvintele/ când gura mea se-nchide/ pentru totdeauna/ asta-i o jumătate/ cealaltă luaţi-o voi...". Câteva poezii semnate de Dinu Olăraşu, ţesute cu iubire, iubire, iubire... "notate" în "caietele lumii": ale primăverii, verii toamnei... şi iernii.