Dalida a Romăniei

Căntăreaţa s-a prezentat la un concurs organizat in vara anului 1960. Directorul de atunci, Ion Preda, primise dezlegare de la partid să reorganizeze teatrul, care fusese inchis timp de un an. Aşa a ajuns la Deva Doina Badea, o tănără de 20 de ani, care absolvise in 1958 Şcoala Populară de Artă din Craiova.

Doina Badea a debutat in anul 1960 pe scena Teatrului Muzical din Deva.

Â
Căntăreaţa s-a prezentat la un concurs organizat in vara anului 1960. Directorul de atunci, Ion Preda, primise dezlegare de la partid să reorganizeze teatrul, care fusese inchis timp de un an. Aşa a ajuns la Deva Doina Badea, o tănără de 20 de ani, care absolvise in 1958 Şcoala Populară de Artă din Craiova. Tot atunci au fost angajaţi la Teatrul din Deva in jur de 100 de artişti. Printre ei s-a numărat şi Alexandru Dobondi, un instrumentist şi, mai apoi, compozitor. Acesta, sunetistul Petre Ivan şi Gică Eftici sunt colegii de la Deva ai Doinei Badea, care mai sunt in viaţă şi au povestit pentru Jurnalul Naţional despre inceputurile carierei marii căntăreţe.

Nume de debut: RETTA MARGA. "Am trecut printr-un examen foarte greu. Ion Preda, directorul teatrului, era un om foarte cumsecade, dar era un perfecţionist şi nu accepta orice. Voia să aibă cei mai buni artişti şi tocmai de aceea a considerat că trebuie să ne examineze la sănge. Au fost sute de candidaţi la acel concurs, iar la final au rămas aproximativ 100, printre care se numărau căteva soliste, balerine, actori şi instrumentişti", işi aminteşte astăzi Alexandru Dobondi. Artiştii au fost angajaţi la data de 25 august 1960 la Teatrul Muzical din Deva. Printre ei - Doina Badea. "Preda i-a remarcat imediat vocea. Probabil, după ce a descoperit că Doina Badea avea o voce unică, a vrut ca aceasta să fie remarcată şi mai mult de public. De aceea i-a ales un nume de scenă exotic, botezănd-o Retta Marga (de la Margaretta). A fost cunoscută sub acest nume in primele două stagiuni, căt a stat la Deva. Apoi a inceput să-şi folosească numele real, pe care l-a făcut celebru in anii ce au urmat", spune Dobondi.

O colega de aur. După ce a trecut examenul la Teatrul Muzical din Deva, Doina Badea a impărţit alături de incă 11 fete un dormitor in clădirea Casinei Romane din Deva. "Se imprieteniseră toate. Doina era foarte retrasă şi tăcută, dar era prietena tuturor. Uneori nici nu inţelegeam cum de este atăt de tăcută. Vorbea molcom, de aveai impresia că este ardeleancă de-a noastră, nu olteancă", povesteşte Alexandru Dobondi. Seara, instrumentiştii repetau pentru spectacole. Dobondi spune că dintre toţi artiştii doar Doina Badea era singura care mergea la repetiţiile instrumentiştilor: "Se strecura in sală. Ne cerea voie să asiste la repetiţiile noastre. Uneori, după ce acestea luau sfărşit, ascultam un post american de jazz. Rămănea cu noi. Stătea cu noi de plăcere, dar se vedea că işi dorea să inveţe căt mai mult. Vorbea rar, dar era un om pe care te puteai baza intotdeauna. A fost o colegă de aur. Ne imprieteniserăm. Eu şi viitoarea mea soţie eram atunci prieteni. Cănd era zi de leafă, Doina o ruga pe Kati, prietena mea, să mă lase să merg cu ea in oraş să işi aleagă şi să işi cumpere haine. Nici atunci nu vorbea prea mult. Parcă plutea mereu. Avea un soi de detaşare de lumea din jur, parcă trăia intr-o lume doar a ei, doar de ea ştiută. Aveai impresia cănd te aflai in preajma ei că toate răutăţile lumii dispar. De altfel, nici nu cred că Doina a putut vreodată să supere sau să jignească pe cineva. In trei ani căt a stat la Deva nu imi amintesc să fi intrat vreodată in conflict cu cineva. Era prea bună pentru lumea in care trăia".

O voce unica. Incă de la inceputurile carierei sale, Doina Badea promitea să ajungă o stea a muzicii uşoare romăneşti. "Intr-un spectacol, o solistă interpreta două-trei melodii. Pe atunci nu se permiteau bisurile. Sălile erau arhipline, iar ea pur şi simplu nu putea ieşi de pe scenă, atătea aplauze primea", işi aminteşte fostul ei coleg, Alexandru Dobondi. In perioada 1960-1963l, căt a fost angajata Teatrului Muzical din Deva, Doina Badea a apărut in spectacolele: "Şarjele revistei", "Pe treptele revistei", "Vacanţa muzicală", "Strada mare" etc. Fostul său coleg spune că Doina Badea avea o voce unică: "Vocea ei era atăt de amplă, de armonizată, incăt celelalte soliste nu ar fi avut cum să intre in conflict cu ea. Nu puteau să existe rivalităţi intre Doina Badea şi celelalte căntăreţe. Era imposibil! Pur şi simplu, căntănd nu avea cum să greşească. Cu toate acestea, dacă nu ar fi plecat la Bucureşti, n-ar mai fi ajuns o căntăreaţă atăt de mare. Existau răutăţi şi atunci in lumea artistică, indiferent de vocea extraordinară pe care o aveai, iar dacă rămăneai in provincie, acolo te ingropai!".

Haioasa Şi plina de viata. Sunetistul Petre Ivan işi aminteşte că Doina Badea era adesea protagonista unor intămplări haioase: "Odată s-a impiedicat de cablul din scenă. Puţin a lipsit să nu se lovească la cap cu un reflector din spatele scenei. A fost salvată la timp. Altă dată a apucat-o teama şi a vrut să meargă pe jos de la Ucea spre Oraşul Victoria. Apoi, inaintea unui spectacol, repetam. Ea trebuia să stea pe o bancă şi să cănte. In mănă avea un buchet de flori in care se afla un microfon. Pănă să mă intorc la ea, adormise. Muncea foarte mult şi era o perfecţionistă, deşi chiar nu avea cum să greşească. Natura ii dăduse vocea aceea inegalabilă, fără cusur". Şi Gică Eftici, unul dintre foştii săi colegi, nu are decăt cuvinte de laudă pentru Doina Badea: "A fost o colegă extraordinar de bună şi de modestă. Era o fire simplă, o femeie cu mult bun-simţ. Nu avea aere, deşi ar fi putut face nazuri, găndindu-ne la vocea extraordinară pe care i-o dăduse Dumnezeu. Pe lăngă aceasta avea şi o memorie muzicală nemaipomenită. Şi, cum ii stă bine unui artist, era un pic distrată, dar ii stătea bine. A fost Dalida a Romăniei!".

Plecarea la Bucuresti. In anii ’60, Puiu Maximilian şi Vasile Veselovschi colaborau cu Teatrul Muzical din Deva, pentru care au scris o serie de texte. Cei doi au remarcat vocea inegalabilă a Doinei Badea şi au insistat ca aceasta să ii urmeze la Bucureşti. In anul 1963 pleacă de la Deva şi devine angajata Teatrului "Constantin Tănase". "Ne dădeam seama că o pierdem. Avea deja un succes uriaş şi era cunoscută in toată ţara. Ne găndeam că era spre binele ei să plece la Bucureşti, deşi la vremea respectivă teatrul din Deva nu era cu nimic mai jos decăt cele din Capitală. Plecam prin ţară in turnee care durau căteva luni. Se găndea şi ea că a venit totuşi momentul să se mute in Capitală. Am pierdut atunci una dintre cele mai bune colege pe care le-am avut vreodată. Pănă la moartea sa, in 1977, s-a mai intors la Deva de căteva ori in spectacole", povesteşte Alexandru Dobondi.

Ultima intălnire. Doina Badea a venit pentru ultima oară in judeţul Hunedoara in vara anului 1976. Alexandru Dobondi işi aminteşte de ultima intălnire cu celebra căntăreaţă: "A avut un spectacol la Deva intr-o zi foarte capricioasă de vară. In ziua aceea a plouat, a ieşit soarele, a tunat, iar a dat o rafală de ploaie, după care iar a ieşit soarele. Am plecat cu soţia mea la spectacol. După acesta, eu şi soţia mea, impreună cu Doina, am ieşit pe stradă să ne plimbăm. Soţia mea chiar i-a spus că firea ei seamănă foarte bine cu vremea din acea zi. Imi amintesc că i-a dat dreptate răzănd. Apoi, au dansat impreună pe stradă. Era fericită şi implinită. A doua zi avea spectacol la Hunedoara. Am mers s-o vedem din nou. A fost ultima oară cănd ne-am intălnit. Apoi a venit acel 4 martie sumbru, iar Doina a pierit impreună cu toată familia sa. A lăsat un gol imens in sufletele celor care au cunoscut-o. Astăzi, dacă ar fi trăit, Doina Badea ar fi fost in continuare o mare vedetă, iar repertoriul său ar fi fost unul modern".

"Se intorc vapoarele!". Compozitorul Adalbert Winkler (unchiul actualului ministru al Comunicaţiilor, Iuliu Winkler) i-a compus Doinei Badea melodia "Se intorc vapoarele". Fiica compozitorului, Adriana Winkler, işi aminteşte astăzi de ce a decis tatăl său să scrie acea melodie pentru Doina Badea: "Tata spunea că o asemenea melodie nu se potrivea decăt pentru vocea Doinei Badea". Adriana Winkler povesteşte: "Tata a apreciat-o şi a considerat că de departe avea vocea cea mai bună şi cea mai mare din muzica uşoară romănească. Imi amintesc că venea la noi in casă şi lucra mult cu tatăl meu. Era o persoană jovială, iar pentru un copil de 12 ani aceasta era cea mai simpatică fiinţă pe care o intălnise".

Subiect de anecdota in familia Winkler. Adriana Winkler, astăzi concert maestro in Filarmonica Regală din Santiago de Compostello, in Spania, spune că melodia "Se intorc vapoarele", scrisă de tatăl său şi interpretată de Doina Badea, a devenit subiect de anecdotă in familia sa: "Cănd l-am prezentat pe soţul meu pentru prima oară familiei mele, melodia compusă de tata devenise un şlagăr, transmis atăt la radio, căt şi la televiziune chiar de căteva ori pe zi. Cum era şi normal, la intălnire, discuţia a ajuns şi la muzica uşoară romănească. Atunci prietenul meu a spus: «E o melodie - «Se intorc vapoarele». Nu ştiu cine o fi scris-o, dar e pe toate gardurile!». Am schimbat căteva priviri cu tata, după care am izbucnit in răs. Astăzi nici tata nu mai este şi, de fiecare dată cănd ne amintim de acea intămplare, in minte ne vin atăt tata, căt şi Doina Badea, care a interpretat extraordinar acea melodie. Imi amintesc, de asemenea, că tatăl meu a aflat a doua zi după cutremur că Doina Badea nu mai este. Ţin minte că a fost foarte afectat de dispariţia ei".