Un romantic revoluţionar

“Era un vulcan. Nu dormea, nu mînca... trăia în teatru. În alt spaţiu nu putea respira. Se sufoca”, spune maestrul Andrei Şerban.

“Era un vulcan. Nu dormea, nu mînca... trăia în teatru. În alt spaţiu nu putea respira. Se sufoca”, spune maestrul Andrei Şerban.

• Jurnalul Naţional:  Vorbim despre Moţu...?

Andrei Şerban: L-am cunoscut pe Moţu cînd am dat examen de admitere la Institutul de Teatru. Eu, care eram antitalent, am intrat. Biţă Banu, care era şi mai prost decît mine, a intrat şi el. Andu Bocăneţ, la fel. În schimb, Moţu Pittiş, care era foarte talentat, a picat... A intrat un an mai tîrziu.

• Cum aţi ajuns să lucraţi împreună?

La examenul de admitere s-a creat o chimie între noi. Ne-am îndrăgostit unul de altul! Primul spectacol a fost UBU-ROI de Jarry. A fost o revoluţie printre spectacolele de institut.

• Şi nu numai!

Spectacolul se baza pe teoria lui Antonin Artaud. Jucau în spectacol Moţu, Nichi Wolcz, Aurică Manea, Adriana Popovici. Pe urmă am făcut “Şeful sectorului suflete” de Al. Mirodan. Am plecat la Festivalul Studenţesc de la Zagreb. Am luat premiul cel mare. Şi eu, şi Moţu. Şi anul următor am plecat cu “Nu sînt Turnul Eiffel” de Catrinel Oproiu. Şi iarăşi am luat premiu amîndoi. A fost frumos.

Ezoteric

• Aţi lucrat şi poezie, nu?

Am lucrat la televiziune spectacole de poezie Eminescu şi Blandiana. Am avut mare succes. Erau nişte spectacole ezoterice, de avangardă. Era o revoluţie atunci.

• Pe urmă ai făcut “Iulius Caesar” de Shakespeare şi juca şi el, nu-i aşa?

Juca un rol mic – servitorul lui Brutus, care se numea Lucius. Lucius îi cînta noaptea lui Brutus un cîntec nostalgic – în engleză. Un cîntec trist, simţind sufletul înfricoşat al lui Brutus.

• Era un cîntec Beatles.

Un cîntec frumos. Spectatorii plecau cu el în minte din tot spectacolul. Era foarte bine – din toate punctele de vedere. Moţu era un personaj romantic, de o puritate excesivă.

• Pe urmă ai plecat în Europa şi în America.

Ştii că l-am adus şi pe Moţu la Peter Brook? Lucram cu Peter Brook, şi Moţu a fost extrem de tenace, şi-a dorit imens, a strîns bani, şi-n vremea aceea şi-a plătit singur toată povestea şi două săptămîni a făcut un curs la Peter Brook. A fost pentru el summum de bucurie.

• Nu cred că ai mai făcut pentru cineva efortul de a-i face o astfel de bucurie.

Pentru Moţu am făcut-o!

Şi pe urmă?

Pe urmă viaţa ne-a despărţit. Eram amîndoi ocupaţi cu NOI şi eu ştiam din ce în ce mai puţin despre EL. Avea o naivitate, o candoare uluitoare. Era Romanticul prin excelenţă. Era Revoluţionarul Romantic. A fost toată viaţa lui un HIPIOT. Cred că nu s-a maturizat niciodată. Cred că a rămas împietrit la 17 ani – veşnic tînăr şi revoluţionar.

• Nu eşti prea dur? Prea rece?

Asta e realitatea. Şi-a dorit să rămînă la acea vîrstă minunată şi strălucitoare a tinereţii. Ce mai cred eu este că Moţu, care era propietarul unui talent extraordinar, a fost trădat tocmai de Teatru. Teatrul l-a umilit, interiorul lui a fost rănit. Nu mai avea unde arde. A găsit drumuri noi, cum ar fi: folkul, muzica, radio, sportul, politica. Dar pentru un talent adevărat drumurile hobbyurilor sînt false.

• Dar a făcut lucruri extraordinare în muzică şi în radio.

Poate, dar nu asta era calea lui. Avea prea mult talent. A fost o tragedie, deşi datorită folkului a fost iubit şi adulat.

• Poate că el a vrut să-ncerce totul. A făcut şi regie, şi a făcut-o bine. Tot ce a făcut a făcut cu seriozitate şi putere.

Teatrul l-a trădat, şi asta l-a ucis. Aşa cred eu.

L-am aşteptat…

• Cînd ai auzit că nu mai e?

Ultima dată l-am văzut la New York. Am petrecut o seară împreună. Am vorbit, ne-am amintit, am rîs. A doua zi am luat bilete la un concert rock, vrînd să-i fac o bucurie. N-a venit el, care era un parolist total. N-a venit! L-am aşteptat cu biletul în faţa teatrului. Eram uimit. Nici nu mă anunţase. Pe urmă am aflat că i-a fost foarte rău, avusese o criză cumplită. Asta e ultima amintire.

• Încheiem aşa?

Nu ştiu. Moţu era o maşină de entuziasm; mereu în mişcare, mereu transpirînd de viaţă. Nu putea să stea în parc pe o bancă să se uite la pomi şi la păsărele. Se sfîşia, dădea încontinuu, foarte greu de spus ce primea înapoi. Era fragil, vulnerabil, romantic. Mă-ntreb dacă toţi cei cu care lucra ştiau cu adevărat cine a fost MOŢU? Părul lui lung era o mască ce-l ascundea. Era menit să nu-l vezi şi să intri în el. Era un vulcan. Şi era fragil.