Niciodată n-a fost de scandal!

Ca membru al Cenaclului Flacăra ori ca interpret independent, George a fost un subiect tratat mereu cu seriozitate de presa de la noi.

Numele lui George Nicolescu nu a apărut nicicând la rubrici de tip "bârfă şi cancan". Din punctul acesta de vedere (sic!), şi-a ratat cariera! În schimb, George a făcut subiectul a numeroase cronici muzicale în presa autohtonă. Iată câteva exemple: "Pe George Nicolescu l-am cunoscut mai întâi prin intermediul relatărilor unor prieteni, apoi ne-am împrietenit şi ne-am ajutat reciproc. Îl ştiam din perioada şlagărului-şoc «Eternitate», din spectacolele «Optimiştilor» de prin anii 1975-1977 şi din tumultuoasele întâmplări artistice ale Cenaclului Flacăra. Era şi este un artist complet. După 1989 l-am redescoperit stingher la Ploieşti (...) A repurtat un succes teribil la Festivalul Ziarului Tineretul Liber care a avut loc în 20-22 noiembrie 1990 la Sala Palatului (...). A cântat şi a stârnit efluvii de lacrimi şi emoţie profundă. Şi cu toate acestea a intrat din nou în anonimat. Soarta nu ţine cu acest artist extraordinar. Pregătirea acestui spectacol a făcut-o mai mult singur, având aproape o mână de prieteni. Oameni care iubiţi oamenii, faceţi ceva pentru acest om şi artist extraordinar!" (Mihai Bogatu, Tineretul Liber).

"O particularitate a stilului şi personalităţii sale este capacitatea de a se adapta diverselor stiluri şi maniere. Nicolescu este deopotrivă un excelent interpret de studio şi solist de formaţie" (C. Sotir, Viaţa studenţească, 1974). "Exuberanţa, buna dispoziţie s-au făcut remarcate din primele clipe, iar o surpriză dintre cele mai plăcute, un moment emoţionant în acelaşi timp, a fost participarea la acest din urmă spectacol al turneului a unui talentat buzoian, profesorul George Nicolescu de la Şcoala specială de nevăzători". (Revista Flacăra, 1981).

"Destinul său transformă tragedia în cântec. Îl roagă uneori oamenii să cânte în spectacol înainte de a pleca la schimbul trei, iar el cântă imediat trecând de la un cântec la altul, de la o doină bănăţeană la un cântec de Beatles, de la o romanţă pe versuri de Octavian Goga la un cântec în limba franceză cu uşurinţă"
Ion Zubaşcu, Revista Flacăra, aprilie 1982