Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În 1998, Ilie Balaci avea să revină acolo unde îi era locul. După 13 ani de la despărţirea de Craiova, "Prinţul" a fost numit antrenor principal al oltenilor, clubul din Bănie fiind pe atunci patronat de George Ilinca.
Lovitura de imagine a fostului proprietar a fost totală. Universitatea tocmai venea după partida cu "cântec" din ultima etapă a campionatului anterior, când remiza (2-2) de pe teren propriu cu Rapid le-a luat giuleştenilor titlul şi l-a îndreptat spre Ghencea, anulând totodată şi dreptul automat al Craiovei de a evolua în cupele europene, unde oltenii ar fi ajuns, deoarece erau calificaţi în finala Cupei. Rapid s-a răzbunat şi a câştigat trofeul, Steaua şi-a contabilizat încă un titlu, iar spaniolul Jose Ramon Alexanko, foarte apreciat de suporteri, a fost îndepărtat. Practic, doar Craiova a rămas cu buza umflată.
În aceste condiţii, instalarea lui Ilie Balaci pe banca tehnică a Universităţii a creat o emulaţie fabuloasă în Craiova. Mai mult, Ilie n-a venit cu mâna goală, fiind autorul moral al transferului lui Cristi Chivu la "Ştiinţa", pe care l-a adus după ce a reuşit să o convingă pe mama jucătorului să-şi dea acordul în virtutea relaţiilor de prietenie avute în tinereţe cu tatăl lui Cristi, Mircea Chivu, legitimat în anii '70 la Craiova. Cum actualul căpitan al echipei naţionale se anunţa de pe atunci un mare talent, fiind dorit insistent de Steaua, suporterii au trăit cu senzaţia că echipa din Bănie pornise pe drumul succeselor de altădată. Craiova redevenise o destinaţie tentantă pentru fotbaliştii de valoare din campionatul intern, patron era George Ilinca, iar preşedinte Alexandru Boc. Şi, cel mai important, pe bancă se găsea nimeni altul decât Ilie Balaci.
EPISODUL "HUZU"
Nu mai detaliem fiecare meci al "alb-albaştrilor" din acel start de campionat. Rezultatele nu au fost la nivelul scontat, mai ales că obiectivul declarat era total: realizarea eventului campionat - Cupa României. Cert este că, după numai şapte etape, la capătul unei înfrângeri la limită pe teren propriu, contra Oţelului Galaţi şi cu destule necunoscute rămase la fel de stranii şi peste ani, Ilie Balaci şi-a pierdut cumpătul şi a aruncat cu o pereche de ghete în capul arbitrului Aron Huzu, care condusese partida la centru.
A fost începutul sfârşitului, deoarece tehnicianul a primit o suspendare de un an din partea Comisiei de Disciplină, fiind nevoit să demisioneze.
"Nu sunt un om violent, cine mă cunoaşte ştie bine asta. Dar atunci am clacat, mai ales când am văzut în vestiar un copil, cum era Cristi Chivu, plângând din cauza arbitrajului. În plus, nu m-am lăsat înjurat în viaţa mea, indiferent din partea cui venea asta, fie şi a unui arbitru. După ce am aruncat cu ghetele după Huzu, n-am avut imediat urme de regret, deoarece eram prea marcat de ceea ce se întâmplase pe teren. Ulterior mi-a părut rău, dar era prea târziu. Pe de altă parte, presa a exagerat. Un ziar de sport l-a pozat pe Huzu cu nişte vânătăi de parcă l-aş fi călcat în picioare. Acum nu mai există nici o problemă între noi, au trecut mulţi ani, am mai vorbit la telefon. A fost ce-a fost, a trecut. Am luat o suspendare de un an. Interesant este că, în aceeaşi etapă, Jean Garabet, pe atunci preşedinte la Farul, a lovit un jucător cu capul în gură, dar a primit o pedeapsă mult mai blândă, de numai şase luni", rememorează Ilie.
Pe de altă parte, rămân destule semne de întrebare legate de acea perioadă. Viitorul său ginere, Eugen Trică, a fost cedat la Steaua chiar înaintea începerii respectivei ediţii de campionat în contul unei datorii pe care Ilinca o avea la George Constantin Păunescu, fost patron al Universităţii înaintea sa şi fratele lui Viorel Păunescu, pe atunci finanţator al "roş-albaştrilor". De asemenea, deşi poate acum evită să mai vorbească despre asta, Ilie a regretat enorm faptul că l-a desemnat drept căpitan de echipă pe Claudiu Niculescu. Oricum, visul de a câştiga un trofeu ca antrenor al "alb-albaştrilor" s-a destrămat, iar Universitatea a încheiat campionatul departe de ceea ce şi-a propus, pe locul 13, cu Marian Bondrea pe bancă.
După numai doi ani şi jumătate, Ilie Balaci avea să revină în stafful tehnic, o dată cu returul ediţiei de campionat 2000-2001. Craiova intrase pe mâna lui Gigi Neţoiu, alături de care se mai regăseau ca acţionari Nicu Gheară şi George Ilinca. După o conferinţă de presă fastuoasă, transmisă în direct pe postul naţional de televiziune, Ilie a mărturisit că nu renunţase la ideea de a readuce titlul în Bănie din postura de antrenor.
A urmat un start de retur excelent, cu o victorie la Braşov, unde nu multe echipe puteau lua puncte, şi se părea că lucrurile mergeau spre bine. Treptat, însă, scenariul s-a repetat. Jocul s-a stins, în vestiar au apărut probleme, existând anumiţi jucători care n-au ezitat să-i submineze tehnicianului autoritatea, iar Ilie a intrat într-un conflict deschis cu Gigi Neţoiu. După câteva runde surde, disputate atât pe teren, cât şi în intimitatea propriului club, tehnicianul a preferat să abdice pentru a doua oară, după o ciudată înfrângere pe teren propriu cu Gloria Bistriţa. Ca o palidă compensaţie, Balaci i-a oferit în acea partidă şansa debutului în Divizia A lui Ionuţ Rada, care avea pe atunci 18 ani şi pe care n-a tehnicianul n-a ezitat să-l asemuiască după meci cu căpitanul reprezentativei Scoţiei din anii '90, Gary McAllister.
DOAR MANAGER SPORTIV
Cum şi cea de-a doua aventură la Universitatea nu a decurs aşa cum şi-ar fi dorit, Ilie Balaci a anunţat atunci că va rămâne alături de Craiova doar sufleteşte şi niciodată ca antrenor. "Am încercat de două ori, n-a mers, asta este. Poate nu mi-e dat să pot antrena Universitatea şi mi-e sortit pe vecie să-mi duc soarta prin străini", a declarat atunci "Minunea blondă".
Pe măsură ce anii au trecut, drumurile lui Ilie s-au intersectat din nou cu "Ştiinţa". "Cifra opt mi-a guvernat viaţa. Sunt născut pe 8 septembrie, am jucat cu opt pe spate şi multe alte lucruri sunt legate de numărul ăsta. Şi aşa cum arată el, aşa mă întâlnesc şi eu cu Craiova. Orice am face, oriunde ne-am duce, la un moment dat tot ne este dat să ne intersectăm", spune Ilie.
Şi drumurile l-au adus pe Ilie alături de Universitatea în cea mai bună perioadă pe care au avut-o oltenii după dezastrul retrogradării din 2005. Nu ca antrenor, ci ca manager sportiv, dar sfaturile sale au prins mereu bine, vreme de doi ani, din 2007 până în 2009: "Am dat o mână de ajutor. Nu pot fără Universitatea, acolo e viaţa mea. Cine ştie, poate dacă aş mai fi încercat o dată ca antrenor, poate aş fi reuşit. Cred că n-aş fi putut refuza, dorinţa de revanşă e mare. Dar nu mi-a propus nimeni asta şi nici să mă duc şi să mă numesc eu singur n-aş fi putut s-o fac. Sper doar să nu mai treacă prin ce s-a întâmplat acum cinci ani".
