De vorbă cu Lumina

Titus Andrei crede că Laura există prin faptul că foarte mulţi tineri solişti îi preiau repertoriul.

Titus Andrei crede că Laura există prin faptul că foarte mulţi tineri solişti îi preiau repertoriul.


A văzut-o prima dată la un festival de muzică uşoară de la Amara, 1987, când a luat trofeul. Atunci şi-a dat seama că, deşi cânta muzică uşoară, are înclinaţii spre rock. "Dar am cunoscut-o cu adevărat în 1990", spune Titus Andrei, "la preselecţia pentru Mamaia. Atunci i-a venit lui Viorel Gavrilă ideea să-i scrie «Dă, Doamne, cântec». Am zis atunci: «Eu cred că anul acesta la Mamaia nu se poate trece», şi într-adevăr a luat trofeul. O consider cea mai bună voce feminină a rockului nostru, dar aş pune-o lângă Dida Drăgan. Laura a simţit că asta este muzica sufletului ei. S-a zbătut, a convins publicul, a convins oamenii de muzică, instrumentişti, compozitori, producători. Cred că a fost prima care şi-a alcătuit un band al ei din respect pentru ea şi pentru public."


UN ZĂMBET. "Avea o fire directă, comunicativă, apropiată, un suflet cald şi un zâmbet care te făcea să crezi că stai de vorbă cu o lumină", spune Titus Andrei. "Au fost mai mult probleme sentimentale ce au aşezat-o într-un con de umbră nemeritat. Profesia noastră de jurnalişti depinde foarte mult de starea ta de iubire, ce te poate ţine pe loc sau nu. Laura a avut o asemenea perioadă, dar şi-a  revenit. «Dă, Doamne, cântec», «Un actor grăbit», «Focul», «Când eşti singur», «Doar tu», «Cui îi pasă», «Car tierul cântă rock», «Nici o stea», «Mereu mă ridic», «S-a schimbat», toate se cântă în festivaluri. Laura continuă să existe prin faptul că foarte mulţi tineri solişti îi preiau repertoriul. Înainte de accident a venit în redacţie cu Cristian, am stat de vorbă cu ea despre fericirea ei, era bucuroasă pentru ceea ce îşi dorea cel mai mult, un copil." Lumina Laurei trăieşte în fiecare dintre noi...


"Ultima amintire cu Laura este cea din 2005, când i-am dat premiul al treilea la Creaţie pentru piesa Luna, la Mamaia"
Titus Andrei