x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"Cânta româneşte!"

0
Autor: Luminita Ciobanu 19 Ian 2009 - 00:00

Interpreta de muzică populară Tiţa Ştefan, soţia renumitului dirijor şi violonist Ion Albeşteanu, ne-a vorbit cu drag despre Luigi Ionescu.



L-a "întâlnit" pe Luigi Ionescu pentru prima oară în copilărie, într-un spectacol al Teatrului de Revistă "Constantin Tănase". Pe atunci nici nu visa că va cânta vreodată alături de el în spectacole. "L-am văzut prima oară la Teatrul «Tănase», pe când făcea parte din pleiada aceea de cântăreţi precum Lucky Marinescu, Nicolae Niţescu, distribuiţi în revistă... Eram foarte mică, stăteam la ţară, şi am venit cu nişte rude la Teatrul de Revistă. Când eu l-am văzut pe Luigi la spectacol, m-a impresionat. Era iubit de public. Tot programul lui a fost numai în româneşte. Înnebunise lumea după «Lalele»...", îşi aminteşte solista.

ÎN TURNEU.
În 1973, Tiţa Ştefan a mers în Israel, unde timp de două luni a susţinut spectacole alături de Luigi Ionescu. "Plecase Ileana Sărăroiu de la restaurantul Şalom din Tel – Aviv şi Hanna, care era soţia patronului, a venit la Bucureşti, la ARIA (Agenţia Română de Impresariat Artistic), să ia alt cântăreţ. Eu eram angajată a Teatrului «Ion Vasilescu». Tocmai mă întorsesem de la un festival din Olanda. Am fost recomandată de ARIA, iar Hanna a venit să vorbească cu mine. Ea mi-a spus că fusese şi la Irina Loghin, care i-a spus că nu putea să meargă pentru că avea alte angajamente şi-i spusese să o caute pe Tiţa Ştefan la Teatrul "Ion Vasilescu". Am plecat cu o formaţie de instrumentişti. Acolo l-am găsit pe Luigi. Era în 1973. Eu am cântat două luni, în august şi în septembrie. Nu am putut să suport clima umedă din Israel. N-am avut probleme cu glasul, dar nu-mi era bine. Dar cu Luigi am făcut echipă bună. El cânta muzică uşoară, eu muzică de petrecere şi romanţe. Am fost colegă cu foarte mulţi cântăreţi de-a lungul carierei mele, dar un caracter frumos ca al lui Luigi Ionescu eu n-am întâlnit. El nu era invidios pe nimeni... Am stat toată formaţia într-un apartament, aşa a fost înţelegerea de când am plecat. Fiecare avea camera lui. Veneam seara, aveam o sufragerie mare, unde ne adunam cu toţii şi discutam. Iar Luigi ne zicea: «Mâine dimineaţă mă duc la piaţă. Hai, spuneţi-mi fiecare ce vrea!». Şi mă întreba întâi pe mine pentru că eu nu suportam clima, eram mai sensibilă. Nu puteam să mănânc. Iar Luigi spunea: «Mâine fac mămăliguţă cu brânză şi smântână, îţi cumpăr şi mere, îţi iau lămâi...». Era aşa de amabil... Două luni, cât am stat, nu am găsit un motiv să zic şi eu de acest om ceva. Era blând, îşi vedea de treaba lui, n-avea răutăţi", continuă doamna Tiţa Ştefan pe firul amintirilor.  

"BUCĂTAR"-Şef. Lui Luigi Ionescu îi plăcea foarte tare să gătească, iar mâncărurile tradiţionale româneşti erau foarte apeciate de patronii restaurantului în care cântau. "Eu nu puteam să mă trezesc dimineaţa, stăteam să mă odihnesc cu glasul. Luigi venea şi ciocănea uşor la uşă şi spunea: «Hai, domnişoaro, uite, cafeaua e gata!». Făcea atmosferă frumoasă. Era cunoscut... După ce terminam de cântat, Luigi trăgea la bucătărie şi gătea super. În schimb, eu eram mămăligăreasa. Zicea: «Treci tu de fă mămăligă». Iar patronul şi familia lui veneau să mănânce cu noi."

FORŢĂ.
Luigi Ionescu şlăgărea. Cânta în propriul stil. Nu imita pe nimeni. "Era un cântăreţ care cânta româneşte. Dacă a cântat şi o piesă străină, dar cu text românesc, el a cântat-o tot româneşte. Ăsta a fost meritul lui, să-şi păstreze stilul şi să cânte adevărat. N-a imitat pe nimeni, pentru că imediat când îl auzeam, ştiam cine cântă. Venea lumea care plecase din ţară să îl asculte. Eu am deschis programul cu  romanţa «La fereastra casei mele», pe care Ileana o imprimase şi o reînviase. Luigi cântase şi cu Ileana Sărăroiu. El a avut perioade lungi de stat în Israel. Stătea câte şase luni. În ţară trecea printr-o perioadă mai puţin bună, iar perioada aceea i-a picat mănuşă. Era perioada în care teatrele au trecut la autofinanţare... Decorurile erau mai sărace, se făceau deplasări... În Israel cânta doar muzică uşoară românească. El nu cânta altceva... Avea voce frumoasă şi o forţă deosebită, cu toate că avea şi probleme cu sănătatea. Din câte ştiu, a fost operat la plămâni şi nu avea un plămân...", încheie doamna Tiţa Ştefan.

"Am fost colegă cu foarte mulţi cântăreţi de-a lungul carierei mele, dar un caracter frumos ca al lui Luigi Ionescu eu n-am întâlnit. El nu era invidios pe nimeni..."
Tiţa Ştefan  -  interpretă
Citeşte mai multe despre:   cănta,   luigi,   luigi ionescu

Serviciul de email marketing furnizat de