Nu o mai certaţi!

Au fost zile foarte grele. Au fost zile în care ne-am căutat echilibrul. Sufletul nostru, al celor care am cunoscut-o, nu ştia în ce parte a balanţei să fie.

Mădălina cea iubită. Mădălina cea frumoasă. Mădălina cea care le zâmbea tuturor şi îţi însenina ziua numai dacă priveai în ochii ei frumoşi... Mădălina aceasta a noastră a ales să plece. În felul ei...
Mulţi dintre noi am certat-o! Au fost zile întregi în care prietenii, colegii, cunoscuţii au tot certat-o pe Mădălina pentru că ne-a lăsat fără zâmbetul ei. Au certat-o că a renunţat la iubirea pe care tocmai o găsise. Au certat-o că a renunţat la copilaşul pe care tocmai i-l dăruise Dumnezeu, după ce îl dorise atâţia ani.
Mulţi am plâns şi am certat-o.

Nu o mai certaţi pe Mădălina! Doar ea şi Dumnezeu au socoteli de făcut, de încheiat. Ceea ce putem face noi este să acceptăm că Mădălina a fost un om care nu a trecut degea­ba prin viaţă. Care a bucurat şi a răsco­lit, a rănit şi a vindecat milioane de suflete cu cântecul ei, cu iubirea pentru public, cu bucuria ei, cu munca ei, cu zâmbetul ei. Cu puterea pe care era în stare să o insufle celorlalţi. Poate fără să ne dăm seama i-am consumat energia. Acum suntem datori să ne bucurăm de mu­zica ei, să nu lăsăm să se uite această muzică, să nu lăsăm să se piardă acest zâmbet.
Să o credem că era fericită, aşa cum declara în toate interviurile din ultima vreme. Fiecare are măsura lui în a vorbi despre fericire. Să o credem că era o femeie împlinită aşa cum spunea. Avea iubirea, avea copilul, avea casa, se pregătea să lanseze un nou album, „09Mădălina". Fiecare are standardele lui, înălţimile lui pe care vrea să le atingă.

Poate nu a mai avut puterea să atingă un anumit orizont. În felul ei era foarte fragilă. Era diafană...
Să nu o mai certăm. Să ne rugăm pentru ea. Să-i ascultăm muzica.