Prietena mea

O frumoasă prietenie le-a legat pe Maria Dragomiroiu şi Mădălina Manole. Împreună au străbătut ţara în lung şi-n lat şi au urcat pe aceeaşi scenă în spectacole susţinute în diferite oraşe ale lumii.

Mădălina Manole era o mare admiratoare a Mariei Dragomiroiu când Bebe Mihu i-a propus colaborarea într-o serie de spectacole pe litoral. Deşi iniţial a ezitat, aflând că Bebe Mihu este soţul Mariei Dragomiroiu, a acceptat, lăsând în urmă orice nehotărâre. „Prima oară am întâlnit-o pe Mădălina în 1992, în spectacolele pe care le-a organizat soţul meu, Bebe Mihu, pe litoral şi în întreaga ţară, când Mădălina a fost cap de afiş. Îmi amintesc că în familia ei eu eram foarte iubită.

Când a venit prima oară la noi a venit cu discul meu sub braţ şi i-am dat un autograf. De atunci s-a legat între noi o prietenie foarte frumoasă, care a durat 20 de ani, până când Dumnezeu a luat-o acolo sus. Era o prietenă bună. Mădălina a fost o mare artistă care era exigentă cu ea, extraordinar, care voia să dea totul, să fie totul perfect. Ştia să se îmbrace frumos, niciodată nu întârzia. Mădălinei îi plăcea să iasă totul bine, să fie artişti buni ca să ridice un spectacol în care apărea. Niciodată nu-i plăceau mediocri­tăţile. Nu umbla cu vorba. Nu bârfea, dacă avea ceva de spus cuiva, îi spunea în faţă. Era un om foarte sincer şi curat la suflet", mărturiseşte cu tristeţe interpreta.

Vocea Mădălinei Manole era ca un magnet pentru publicul care venea la spectacolele în care artista apărea, în fiece colţ de ţară. „Când apărea Mădălina pe scenă, cu ea cap de afiş, aplauzele nu mai conteneau. Era aşa de iubită de lume... Foarte mulţi părinţi îşi numeau copiii Mădălin sau Mădălina, după numele ei. După spectacole veneau foarte mulţi copii după ea, în culise, şi avea răbdare să le dea tuturor autografe... Am colindat cu ea prin toată lumea. Cu ea, cu Jean Constantin. Avem împreună o grămadă de filmări, când ne asculta pe mine şi pe domnul Jean de pe un caiet. Noi aveam un sketch împreună, iar ea ne asculta după caiet..."

În turneele organizate peste hotare, Mădălina era foarte grijulie cu cei de acasă. „Nu era zi de la Dumnezeu să nu sune acasă, din orice colţ al lumii se afla, să vadă ce face mămica ei, ce face fratele, era înebunită să ştie că toţi sunt bine. De fiecare dată când mergeam în străinătate lua cadouri pentru părinţi, pentru frate, pentru nepoţel, lui Şerban, umplea valize întregi cu lucruri pentru ei. Am înregistrat împreună un album pe care nu l-am lansat, nu ne-am înţeles atunci cu Şerban, dar albumul există, am multiplicat doar câteva, pentru sufletele noastre.

Eu cântam din refrenele ei cele mai frumoase, cântam vreo zece minute împreună, apoi ea cânta din cântecele mele, apoi separat, eu, cântece de muzică uşoară, ea, de populară. A venit pe la mine când era însărcinată în 7 luni, i-am făcut câteva fotografii atât de frumoase cu telefonul ei şi era aşa de fericită că îi vine şi ei un copil. Soţul, Puiu, o iubea enorm şi toţi din familie. Dar avea o greutate în sufletul ei aşa de mare de a recurs la acest gest suprem... A pierit o mare artistă şi un om de mare ca­litate. O bună prietenă. A fost un suflet de aur, un suflet nobil, un artist mare, o confidentă extraodinară, o prietenă bună, soţie nemaipomenită, o fată discretă.

O deranja fantastic când se scria urât în ziare, pentru că ştia că este neadevărat. A fost o perfecţionistă. Nici nu cred că s-a putut întâmplat aşa ceva!", a încheiat Maria Dragomiroiu, în timp ce emoţiile o copleşeau.


Un nume de referinţă
Mădălina era elevă când a urcat pe scenă la Ploieşti, la Serbările Scânteii Tineretului. Ştefan Hruşcă a rememorat acel moment. „Eram la Ploieşti, într-un spectacol cu Cenaclul Flacăra, cu domnul Păunescu. Am asistat atunci la debutul ei. Era cu o fată, o colegă de-a ei, cu flautul. Ea şi-a urmat apoi steaua norocoasă, cariera. După '90 ne-am întâlnit pe scenele de pe litoral, când avea deja cariera ei şi era numărul unu în muzica uşoară românească. Era o voce etalon, era un om vesel, plin de energie, care îşi construia cu mare atenţie totul şi voia să se menţină la cota la care ajunsese. A fost o luptătoare în acest sens şi o artistă care nu s-a compromis în muzică.

Vestea că Mădălina a dispărut este şocantă, pur şi simplu de necrezut. Singurul lucru care rămâne şi este trist este faptul că ea nu mai există, va rămâne doar vocea ei, o să lipsească familiei, prietenilor. Va rămâne în mintea şi în inima celor care au cunoscut-o şi i-au iubit muzica, fără doar şi poate, pentru că în momentul în care ai intrat pe uşa inimii ascultătorului nu mai poţi ieşi de acolo. O s-o plângă, o s-o uite, cum se întâmplă cu toţi artiştii, dar va rămâne un nume de referiţă al muzicii uşoare româneşti."