Portrete în scris

Nu există pe lume scriitor care să nu fi scris măcar o dată câteva rânduri despre Mamă, iar scriitorii români nu fac nici ei excepţie.

De la poveştile şi baladele străvechi până la literatura de autor, înfiripată mai greoi în spaţiul românesc decât în alte părţi, găsim înfăţişări al mamei în diferite creionări. Mama este un personaj fabulos. Frumoasă, bună, harnică, dreaptă, vitează, hotărâtă.

Sfaturi despre relaţia mamei cu copiii ei găsim în "Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie", dar şi în vechile scrieri: "Cartea românească de învăţătură" a lui Varlaam şi "Didahiile" Sfântului Antim Ivireanul. Superbe pagini despre femeia în rol de mamă a scris Alexandru Odobescu în "Doamna Chiajna", dar şi Ioan Slavici în romanul "Mara".

Marii noştri scriitori au schimbat însă registrul atunci când au dorit să satirizeze obiceiurile de proastă educaţie pe care unele mame snoabe încercau să le dea odraslelor lor. Aşa a făcut cu talent şi umor Alecsandri în seria pieselor de teatru care o au în centru pe Coana Chiriţa. Asemenea mame, care mai mult strică decât fac bine viitorului copilului, aduce şi strălucitorul Caragiale în "Vizita" şi "Domnul Goe".

ÎNFRUNTAREA MORŢII
O capodoperă între operele de proză românească, "Baltagul" lui Mihail Sadoveanu este în acelaşi timp şi romanul femeii puternice. Curajul şi determinarea Vitoriei Lipan de a-i afla pe ucigaşii soţului ei îi sunt insuflate şi de datoria de mamă. Exemplară mai este la Sadoveanu şi figura mamei lui Ionuţ Jder, cu rol important în copilăria acestuia. Rolul de formatoare a personalităţii fiului este şi mama lui Titus Herdelea din romanul "Ion" al lui Liviu Rebreanu.

Dragostea mamei faţă de pruncul ei este înduioşător şi puternic redată de Gala Galaction în nuvela "La Vulturi", dar emoţii cel puţin la fel de mari provoacă şi scena din schiţa "După furtună" de Jean Bart, în care o mamă cu copilul în braţe îşi aşteaptă soţul întorcându-se în port, după o năprasnică furtună în care ar fi putut muri.

Catrina lui Marin Preda este şi ea o mamă memorabilă, tipică pentru mamele ţărănci, femeie puternică, totdeauna aflată între asprimea soţului şi fragilitatea copiilor, dar găsind şi păstrând mereu echilibrul în familie, înţelepciunea ei trăgându-şi sevele din experienţa generaţiilor milenare ale tuturor mamelor din lume. Am putea oare să trecem cu vederea capodopera lui Creangă "Amintiri din copilărie", în care mama este un personaj la fel de important ca şi copilul?

Poate că fiecare dintre cei care au copilărit la ţară regăseşte în mama lui Nică propria mamă, dornică mereu să-şi vadă fiul cu o treaptă mai sus decât părinţii, care ştie să-i dea motivaţiile necesare să progreseze, picurându-i în suflet de mic dragostea de învăţătură.

Lucian Blaga, în amintirile sale din "Hronicul şi cântecul vârstelor", îi consacră mamei sale pagini generoase şi găseste de cuviinţă să scrie totdeauna cu majusculă cuvântul Mamă, ca un elogiu adus fiinţei care i-a dat viaţă. Autorii care au scris despre propriile mame şi despre mamă în general sunt desigur mult mai mulţi. Nu am făcut decât să aducem şi noi un omagiu Mamei prin această fugară şi incompletă trecere în revistă a scrierilor româneşti despre Ea.