Povestea Mariei Dragomiroiu a început dintr-o cămăruţă din satul Marcea, locul în care mama îi cînta...
Povestea Mariei Dragomiroiu a început dintr-o cămăruţă din satul Marcea, locul în care mama îi cînta...
Îi cuprinde un sentiment de dulce nostalgie atunci cînd
Dana Niţu şi Iustin Dragomiroiu, fraţii Mariei Dragomiroiu, povestesc
despre sora lor mai mică. “Dacă toţi fraţii din lumea asta ar fi ca noi” – spune Dana Niţu – “ar fi extraordinar! A
murit mama şi a rămas ea! Ne ajută şi ne susţine material! Am avut o copilărie
foarte frumoasă. Eu sînt mai mare cu doi ani decît Maria. Îmi aduc aminte de
perioada în care aveam grijă ca sora mea să meargă pregătită la şcoală cu
tot ce trebuia: îi puneam caietele, cărţile, în ghiozdanul comun. Aveam grijă
de hăinuţele ei, o duceam şi o aduceam de la şcoală. Am învăţat pînă într-a
patra în aceeaşi clasă, cum era pe vremea aceea. Maria era foarte bună la învăţătură,
dar îi plăcea mai mult limba română, iar mie matematica, aşa că, aici am
ajutat-o eu.”
ÎNTREBARE. Cele
mai frumoase amintiri se leagă de perioada şcolii. Spunem şcoală, spunem copilărie
implicit şi... multe trăsnăi. Aşa că urmează cîteva întîmplări cu haz
povestite de Dana Niţu: “Într-o zi aveam inspecţie la şcoală şi ni s-a dat o
lucrare de control. Eu eram pe rîndul din clasa a patra, iar ea era pe rîndul
din clasa a doua. Profesoara i-a întrebat pe cei mai mici cît fac cinci cu
trei. Toţi au răspuns 9! Maria se tot uita la mine şi i-am zis, mai pe şoptite,
că nu e bine ce spune. S-au luat toţi unul după altul, la rînd, fruntaşii
clasei. Eu mă tot uitam la ea, dar pînă la urmă tot aşa a răspuns. Cu toate
astea, Maria a fost premiantă din clasa întîi pînă într-a opta şi la liceu.”
Dacă fraţii mai mari îşi doreau ceva de la părinţi, Maria,
deşi era cea mai mică, obţinea întotdeauna tot ce îşi dorea. “Vrem şi noi să
mergem... la scăldat! Ea mergea la tata, se dădea bine pe lîngă el, iar tata
ne lăsa. De exemplu, într-o zi, împreună cu fratele nostru Iustin, jucam volei
pe o pajişte. Maria a găsit o nuia dintr-o salcie, a luat-o şi s-a rotit cu
ea pînă ce a ajuns pe piciorul fratelui meu. Vă daţi seama ce ustura! Maria a
“şters-o” imediat, de frica fratelui mai mare! S-a dus la mama, care a
certat-o, dar în final tot ea a ieşit cîştigătoare”, îşi aminteşte cu drag
sora Mariei Dragomiroiu.
FLOAREA DIN GRĂDINĂ. Maria Dragomiroiu a fost dintotdeauna un copil sclipitor.
Compunea şi cînta de mică.
“Era excepţională şi la învăţătură, şi la cîntat. Din
clasa a treia sau a patra, profesorul nostru de muzică, domnul Georgescu, a
remarcat-o că are voce”, povesteşte Dana Niţu. “Profesorul a îndemnat-o să
meargă mai departe. La fiecare serbare primea premii, spunea poezii, cînta.
Îmi amintesc de un episod din clasa a şaptea cînd a luat premiul doi. Ce
tragedie! Maria l-a refuzat categoric, plecînd acasă plîngînd. A venit tata să
o împace rugînd-o să-şi ia premiul, dar ea nu şi nu. A urmat perioada
liceului. În clasa a noua a mers la Liceul «Nicolae Bălcescu», din Rîmnicu Vîlcea,
unde a făcut doar clasa a noua. A urmat preselecţia pentru «Floarea din Grădină»,
ea a fost admisă. A venit în Bucureşti, a absolvit Liceul «Ion Luca
Caragiale», a urmat Şcoala Populară de Artă, pe care a absolvit-o cu 10. A
participat la Festivalul «Cîntecele Oltului», la Călimăneşti, unde Maria a cîştigat
trofeul «Frumoasa Oltului». De asemenea, a cîştigat şi trofeul «Floarea din grădină»,
iar la Festivalul «Maria Tănase» a luat premiul de popularitate şi cîte
altele!”
Cîntecul pentru Maria Dragomiroiu este totul. Este pur şi
simplu... viaţă. “Chiar şi cînd mergea cu animalele pe dealurile din apropierea
casei, se urca în pomi şi cînta. Dacă are treabă, dă cu aspiratorul sau găteşte,
ea tot timpul cîntă. În mintea ei stă întotdeauna ceva legat de cîntec, de viaţă”,
a spus în încheiere Dana Niţu.
MARINELA. Aşa o alintă Iustin Dragomiroiu, fratele mai mare, pe sora sa, Maria Dragomiroiu. Vorbeşte despre aceasta ca fiind o fire foarte ambiţioasă în ciuda faptului că, de mică, părinţii o răsfăţau, ea fiind mezina familiei. “Ne iubeau şi pe noi, dar ea era cea mică. Părinţii noştri au fost modeşti. Locuiam într-o casă bătrînească cu două cămăruţe, cum era la ţară pe timpuri. Părinţii au avut grijă de noi aşa cum au putut. A fost greu, dar frumos; am trecut şi prin bine şi prin rău, dar am ştiut să trecem peste greutăţi.”
VESELIE. Şi
printre amintirile dragi sufletului lui Iustin Dragomiroiu legate de sora sa
există un episod menit să ne stîrnească zîmbetul: “La o oră de română a
intrat domnul director în clasă, iar Maria s-a apucat să cînte în faţa
elevilor. Maria cînta şi nu s-a oprit în momentul în care l-a văzut pe acesta.
Domnul director nu a oprit-o, ba mai mult i-a adus un acordeon foarte mare,
care era al liceului şi i l-a dat să cînte! Cît era ea de mică, vă imaginaţi cum
arăta cu acordeonul în braţe!”
De-a lungul carierei sale, Maria Dragomiroiu a muncit foarte mult, şi-a creat singură repertoriul. Nu dormea nopţile ca să muncească... “La un moment dat a făcut rost de un casetofon japonez «Aciko» şi mergea prin comune ca să-şi culeagă cîntece de la bătrîni, de nu o mai găsea tăticul nostru”, ne povesteşte fratele acesteia.
ÎN SPATELE SCENEI.
Omul Maria Dragomiroiu. Altfel decît o ştim cu toţii. Iustin Dragomiroiu o
descrie pe sora sa ca pe un om milos, cu un suflet de aur. Un om care iubeşte
oamenii. “Pentru ea nu există diferenţe între oameni – bogaţi sau săraci. Nu
s-a considerat niciodată o mare vedetă. Este o persoană modestă care vrea ca
toată lumea să se simtă fericită atunci cînd îi ascultă cîntecele. Cîntă
pentru sufletul omului. De multe ori cînd îi ascult piesele îmi dau
lacrimile... e sora mea.”
“Într-o zi, împreună
cu fratele nostru Iustin, jucam volei pe o pajişte. Maria a găsit o nuia
dintr-o salcie, a luat-o şi s-a rotit cu ea pînă ce a ajuns pe piciorul
fratelui meu. Vă daţi seama ce ustura! Maria a “şters-o” imediat, de frica
fratelui mai mare, dar în final tot ea a ieşit cîştigătoare!”
Dana Niţu