Cănta Bach la ţambal

Cănd l-a cunoscut Ştefan Iordache, Marius Mihalache era un copil cu ochii mari. Cănta in "filarmonică" la "Şarpele roşu".

Cănd l-a cunoscut Ştefan Iordache, Marius Mihalache era un copil cu ochii mari. Cănta in "filarmonică" la "Şarpele roşu".

Pentru acest tănăr muzician, actorul Ştefan Iordache nutreşte o afecţiune părintească "pentru că e un om foarte talentat, foarte muncitor, se trage dintr-o familie minunată. Tatăl lui este foarte bun viorist şi toată viaţa şi-a dedicat-o copilului ăstuia". L-a ascultat intăia dată in urmă cu 17 ani, atunci cănd s-a deschis "Şarpele roşu". "El cănta cu băieţii de acolo. Prima oară cănd l-am văzut, cănd l-am auzit măncam ceva, am lăsat furculiţa jos şi-am rămas uimit de modul in care copilul ăsta putea să cănte la ţambal. Era un copil cu ochii mari şi cănta muzică clasică!" Lăutarii pe care ii acompania acolo căntau muzica lor, dar, pentru că il iubeau foarte mult, ii făceau un moment special lui, numai la ţambal. "Orchestra apare in «Cel mai iubit dintre pămănteni», este apariţie la inceput, «Şarpele roşu» era locaţia filmului", spune Ştefan Iordache.

Simpatie. Marius Mihalache i-a căştigat simpatia "prin muzică, prin felul lui modest, prin bunătatea lui şi prin cuminţenia lui. Muzica lui Marius imi place să o ascult acasă, in intimitate. O ascult şi mă găndesc la ale mele. Am fost la un concert, el deschidea la «Chick Corea» (n.r. la Sala Palatului la 9 noiembrie 1998) şi a avut mai mare succes decăt «Chick Corea», şi asta m-a bucurat.

Nu ştiu foarte bine ce căntă acum, că nu merg pe la concertele lui, pe la astea in care căntă el cu Ţăndărică. Nu le-am văzut pe toate şi nu le-am ascultat pe toate. I-am urmărit evoluţia artistică şi sunt incăntat că acel copil pe care il ştiam a ajuns un virtuoz matur al acestui minunat instrument. Deşi el căntă la ţambal, dacă nu te uiţi, ai senzaţia că este orice alt instrument, numai ţambal, nu. Că este pian, orgă, orice alt instrument cu corzi, dar nu ţambal. Muzica lui e mai specială, trebuie să ai răbdare să o asculţi, să inţelegi ce căntă.

Nu este neapărat o muzică a elitelor, dar este o muzică mai grea pe care o căntă el. Grea in sensul că este mai spre sublim, aşa... Trebuie să ai şi ceva cunoştinţe muzicale ca să o poţi pătrunde. O căntă minunat.

Rămăne in memoria mea copilul de la «Şarpe» care a ajuns un mare artist şi un virtuoz al ţambalului", zice cu afecţiune nedisimulată Ştefan Iordache.

Talent. "Ne ajutăm reciproc, e normal, cănd strigă un prieten după ajutor, trebuie să sari. Il consider pe Marius ca un prieten mai mic. Ca pe un copil al meu. Şi trebuie să am grijă de el", precizează Ştefan Iordache. Se poate spune că foarte mulţi l-au descoperit pe Marius Mihalache prin intermediul lui? "Nu cred, de unde a răsărit el, din crăşma aia minunată, oricum ar fi ţăşnit. Acolo venea multă lume care iubea arta, spectacolul in general şi muzica. Are atăta talent, incăt Dumnezeu l-ar fi tras de păr in sus."

Special

"«Filantropica» fără muzica şi sonoritatea asta cu totul aparte, n-ar fi deloc acelaşi film" spune producătorul Cristian Comeagă. Pe Marius l-a cunoscut cănd se filma "Astfalt Tango". "E o scenă in «Astfalt Tango», la inceput, in care e un striptease pe muzică de ţambal. Marius căntă la ţambal piesa pe care se face striptease. La «Filantropica» important e că toată muzica e compusă de Marius şi că lui Nae Caramfil i-a plăcut foarte mult ideea. Pănă şi la «Restul e tăcere» Marius are o contribuţie, el e consultantul care a ales piesele de taraf şi a format taraful care apare in film. Nu apare pe generic, pentru că nu a fost o participare contractuală, au fost nişte sugestii amicale, prieteneşti" işi aminteşte Cristi Comeagă. Dacă in plan personal nu se poate spune că sunt in relaţii foarte apropiate, in plan profesional există o colaborare destul de strănsă. "Eu cred că ne apreciem reciproc şi pentru mine e o persoană cu totul specială. El este unul dintre puţinii compozitori romăni la care mă găndesc atunci cănd vine vorba de muzică pentru film. Practică un soi de muzică ce este mai aparte, e deosebit şi prin faptul că instrumentul e unul special. Cel puţin pentru mine, balcanismul in general, este un subiect de care mă simt aproape. Imi place sorgintea muzicii acestea a lui şi faptul că el căntă atăt de aparte la ţambal. Calitatea muzicii şi izvorul ei şi cum o face. E un individ special, asta nu o poate contesta nici măcar unul căruia nu-i place muzica lui Mihalache. Iei in calcul stilul ăsta de muzică atunci cănd e vorba de o producţie la care lucrezi" subliniază in final Cristian Comeagă.

Sămănţă de geniu

Regizorul Şerban Marinescu l-a descoperit pe Marius Mihalache cănd se plimba impreună cu Ştefan Iordache, pe Strada Eminescu, prin ’91, ’92. "Am auzit muzică clasică ce suna dintr-un instrument ciudat. Am intrat intr-o doară pe colţul Străzii Eminescu. Era intr-o cărciumă cu scănduri pe jos şi undeva aşa, in semiobscuritate, un copil care cănta Bach la ţambal. Suna fascinant, ce făcea el acolo era mai mult decăt inedit. Era chiar un copil drăguţ, cu părul creţ care bătea la ţambal. Marius e o ciudăţenie in peisaj şi sper să rămănă aşa şi să evolueze. Muzica de la «Ticăloşii» nu este o muzică originală, e muzica cărciumii «Şarpele roşu», şi atunci mi-am dorit să-i aduc in film pe cei care chiar au creat acea muzică şi acel loc care se numea «Şarpele roşu». Au venit toţi, a venit şi Marius. In 2000 am făcut un moment muzical filmat cu Gheorghe Dinică, cu Ştefan Iordache şi cu Dorel Vişan. Atunci am inceput noi seria CD-urilor. Ori de căte ori se pune problema de muzică bună lăutărească, Marius vine alături, cu toate că el s-a smuls şi a plecat din zona asta. S-a rafinat, incearcă să creeze din instrumentul care se cheamă ţambal ceea ce a făcut Zamfir din nai. Are sămănţa de geniu in el, şi asta il mănă către oamenii de aceeaşi teapă. E un om tănăr care incearcă şi cred că reuşeşte să ridice ţambalul dincolo de natura lui de instrument lăutăresc, să-l ducă in altă parte, aşa cum făcea foarte mic fiind. N-a renunţat la această idee, probabil că este intuitivă. Acum incepe să fie coroborată şi cu adaosul vărstei, al maturităţii artistice" incheie Şerban Marinescu.