Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Iubitori de frumos şi de muzică, bănăţeni amândoi, Vlady Cnejevici şi Mircea Baniciu nu aveau cum să nu fie prieteni…
S-au implicat, au luptat pentru fiecare secundă de frumos, pentru fiecare notă fermecată, pentru fiecare clipă de zâmbet. Le-au dăruit celor care i-au ascultat tot ce aveau mai bun şi mai curat: melodiile lor. Iată ce povesteşte Vlady Cnejevici despre cel care i-a stat alături pe scenă de atâtea ori. “Prima noastră întâlnire a avut loc pe 15 septembrie 1987, în staţiunea Olimp. Eu cântam la barul «Internaţional» cu trupa mea «Progresiv TM». Era petrecerea de sfârşit de sezon şi Mircea venise ca invitat special. Am cântat «Andrii Popa» la prima vedere şi a ieşit foarte bine. După aceea am stat la un pahar de vorbă şi i-am spus că şi eu sunt timişorean. Auzise de tatăl meu, Laza Cnejevici. După nici două luni m-am mutat în Bucureşti şi am început să cânt cu grupul «Compact». Era primul meu turneu cu ei. Mircea a cântat în deschidere. Atunci ne-am apropiat mai mult, am început să discutam despre proiecte muzicale, în final am început să cântăm ca duo în 1990, iar în 1992 am editat primul album împreună, «Secunda 2». Mircea era foarte deschis, prietenos, iar faptul că eram amândoi bănăţeni şi ne înţelegeam foarte bine muzical ne făcea să fim mândri”, spune Vlady Cnejevici.
Întâmplări. E greu să rupi bucăţi din trecut şi să le aşezi pe hârtie sub forma povestirii, iar Vlady Cnejevici a ezitat pentru o secundă. Sunt prea multe de spus… “Am foarte multe amintiri frumoase legate de Mircea în cei 20 de ani de când colaborăm, dar prefer să mai aştept încă 20 de ani, să mai facem multe şi atunci poate vom scrie o carte.
De multe ori, calităţile se pot transforma în defecte şi defectele în calităţi. Mircea Baniciu, fiind un mare om şi un mare artist, este înzestrat din plin cu tot ce este omenesc. Partea bună este că are tendinţa să-şi transforme defectele în calităţi. De multe ori, cei doi Mircea erau confundaţi, spre veselia mea şi a lui Moţu Pittiş. De-a lungul anilor, Mircea Baniciu a fost confundat şi cu Nicu Alifantis, iar pe vremea când avea părul mai lung, prin 1993 cred, un taximetrist i-a zis: – Bună seara, domnule Cristoiu!... Eu cred că succesul lui Mircea constă în execuţia fără cusur a melodiilor pe care le interpretează, indiferent că sunt piesele lui sau ale «Phoenix»-ului, singur, cu mine sau cu «Pasărea Colibri». Melodiile interpretate de el sunt istorie”, consideră Vlady Cnejevici.
Bidonul de Ţuicå. “În 1998 am plecat cu Pasărea Colibri pentru prima oară în turneu în SUA. Mircea a luat o sticlă de palincă cu el, să o dea cadou. A pus-o în valiză şi, când am aterizat la San Francisco, sticla explodase între haine. Vă daţi seama că Mircea a spălat o săptămână hainele. Şi eu aveam la mine 4 litri de ţuică pentru un văr al tatălui meu din Chicago. Timp de trei săptămâni, în turneu, ne uitam cu poftă la bidonul de plastic care era inspectat de americani la fiecare aeroport, până când eu cu Baniciu am hotărât să deschidem puţin ţuica. Am băut cu frică din ea vreo 200 de grame, am completat cu apă să nu se observe, iar când am ajuns în ultima zi de turneu la Chicago, vărul tatălui meu a zis că nu-i trebuie, deoarece îi interzisese medicul alcoolul, pe viaţă”, a încheiat Vlady Cnejevici.
