Peste hotare

45 de zile de turneu peste hotare. Urale, ropote de aplauze, lozinci. “Vrem să ne unim cu ţara”. Chişinău. Povesteşte Dragoş Vasiliu.

45 de zile de turneu peste hotare. Urale, ropote de aplauze, lozinci. “Vrem să ne unim cu ţara”. Chişinău. Povesteşte Dragoş Vasiliu.

În 1970 piesele care cuceriseră sufletul publicului românesc, “Primăvara”, “De va veni la tine vântul”, “Romanţă fără ecou” şi “Atât de fragedă” sunt imprimate pe vinil. Iar invitaţiile la Televiziune şi la radio au început să fie tot mai dese. OSTA (ARIA de mai târziu sau Agenţia Română pentru Impresariat Artistic) le-a propus membrilor Mondial un turneu în URSS. Primul popas, la Chişinău, unde erau programate două spectacole la Teatrul Verde. Au urcat pe scenă în uralele publicului. După prima piesă, prezentatoarea, care vorbea ruseşte, a încercat să se adreseze publicului fără succces. “Lăsaţi-i pe fraţii noştri să vorbească”, se auzea din sală. După fiecare piesă, pe scenă erau aduse numeroase buchete de flori, alături de care erau strecurate bileţele pe care se regăseau mesaje ale românilor de peste Prut: “Vrem să ne unim cu ţara, Trăiască România Mare etc.”

ESCORTAŢI DE POLIŢIA CĂLARE. A doua zi, la cel de-al doilea spectacol, în Teatrul Verde nu mai puteai să arunci nici măcar un ac. “Ceea ce a ieşit acolo ne-a scos toate oraşele mari din turneu. Am fost în teatrul Verde din Chişinău cu 6.000-8.000 de locuri. Şi au intrat 10.000. Strigau: “Fraţilor, fraţilor! Unire! Lăsaţi-i pe fraţii noştri să cânte!” se auzea insistent din sală. Le cântam “Departe sunt de tine şi singur, lângă foc”. Erau ei! Dar nici vorbă să instigăm noi la grafie latină sau altceva!” Situaţia i-a deteminat pe organizatori să le ceară să-şi strângă instrumentele. Cu chiu, cu vai, poliţia călare i-a escortat până la autobuz. “A intrat Poliţia călare şi i-a scos. Au vrut să ne conducă pe stradă cu torţe”, îşi aminteşte de acele momente Dragoş Vasiliu.

LA MOTELUL STRUGURAŞ. Era ultima seară la Chişinău. A doua zi au fost mutaţi din oraş, pe motiv că va sosi o delegaţie foarte importantă.

“Ne-au mutat, de urgenţă, la 8 kilometri de oraş, într-un motel, care avea inscripţionată cu litere ruseşti sigla «Struguraş» scuzându-se că urmează să vină o delegaţie importantă la hotelul la care eram cazaţi noi. Am stat două săptămâni la Moscova fără să cântăm un spectacol. Am cântat la Odessa. La 11 şi ceva noaptea am terminat spectacolul şi ne-am trezit cu impresarul care a zis: «Urgent, strângeţi tot! La avion! Dacă nu plecăm până la 12 noaptea, se declară carantină de holeră şi rămânem aici. Nu mai plecăm». Şi ne-au dus prin orăşele micuţe. Însă am primit 60 de ruble de spectacol. Suma era leafa unei femei de serviciu pe o lună întreagă. Artiştii erau plătiţi mult mai bine decât la noi”, încheie Dragoş Vasiliu.

Butonul soneriei, Ambasada RfG

Spectacole, dincolo de graniţele ţării n-au fost posibile, cu excepţia turneului din URSS. “Când am vrut să plecăm într-un turneu peste hotare ne-au ieşit vizele doar mie şi impresarului, pentru că la un moment dat am fost invitaţi să cântăm la reşedinţa Ambasadorului RFG-ului. Iar Filip Merca a fost pozat de vizavi, când apăsa pe butonul soneriei...Băieţii, când ne prezentau pe scenă spuneau: “Formaţia Mondial, recent întoarsă dintr-un turneu, atât în ţară, cât şi în Capitală...”. Îşi aminteşte Dragoş Vasiliu. S-au bucurat de mare succes în România. Au adunat bănuţ pe bănuţ pentru instrumente. “Când pleca cineva din formaţie, nu pleca cu instrumentele. Pentru că din tot ce câştigam, dacă ne opream bani de ţigări dintr-un concert”, concluzionează Dragoş Vasiliu.