Prietenul… Amza Pellea

Pentru Nelu Bălăşoiu, marele Amza Pellea a rămas ca un tată, ca un protector spiritual…

La interpreţi nu s-a oprit să spună pe cine admiră. Dacă ar enumera numai cîţiva, s-ar supăra ceilalţi. Dintre actori însă l-a desemnat pe Amza Pellea. Acesta din urmă i-a cîştigat nu numai respectul, ci şi dragoste, simpatie şi afecţiune. Pentru totdeauna. “Ca un părinte mi-a fost, ca un tată! Absolut tot îi spuneam şi în preajma lui mă simţeam protejat. Am învăţat multe de la el. Cînd mă întreba ceva, făcea: «Măi, Neluţe, tată, măi, tu ce zici, facem cutare?». Cît am jucat cu el, atîtea spectacole memorabile… Era să şi murim cu maşina dumnealui. Avea o Lada 1200 roşie. Eu eram cu doamna Cornescu. Amza la volan, eu în faţa şi dînsa în spate. Şi a intrat în depăşirea unui tir în timp ce din faţă venea un alt tir. Am trecut la 15 centimetri din faţa ăluia, să nu ne izbească să ne facă praf. Amza Pellea, fie-i ţărîna uşoară, a coborît la vreo 200 de metri din maşină şi am stat o jumătate de oră pe malul şanţului pînă şi-a revenit. Un mare om! Şi a fost tot lăcătuş mecanic, ca şi mine”, povesteşte interpretul.

Talent  vădit. Spectacolele de varietăţi pe care le-au susţinut împreună prin ţară i-au apropiat şi mai mult. Nelu Bălăşoiu îşi aduce aminte de unul dintre momentele de succes ale marelui actor: “Eram la Craiova! Eu, Maria şi dumnealui. Am umplut pînă la refuz o sală de sport. Oamenii ajunseseră să stea pe acele trapeze care purtau lumina electrică. Nu găsiseră locuri. Cînd Măria Sa Amza Pellea a ieşit pe scenă în saci, cu căciula, opincile, ca un ţăran de la Dolj, ţinea un diplomat în mînă. Ce avea Amza Pelea în diplomat? O mămăligă şi două cepe. A scos geanta, a pus-o pe genunchi, nu a articulat nici o vorbă la sală şi a luat ceapa. Cînd a dat cu pumnul în ea, mai exact în mijlocul cepei, a sărit în braţele unui spectator. Rîsul lumii a fost. Şi a început să mănînce. Îi curgeau lacrimile de la ceapă, dar nu zicea nimic. Lumea era pe jos de rîs. 10 minute nu a scos o vorbă, doar mînca ceapa cu mămăligă. Un talent deosebit…,iar ca om era fantastic! Mi-aş fi dorit şi eu să joc într-un film”.

Altă pasiune. În cetatea filmului însă nu a avut ocazia să pătrundă. O singură ofertă i-a fost făcută, dar fără şanse de finalizare. “Eram odată la o vînătoare de raţe, undeva pe la Butimanu, şi a venit un regizor la mine să mă întrebe dacă aş putea să joc într-un film. Ce o fi văzut dînsul la mine nu ştiu. Ca orice individ, i-am răspuns că accept, dar s-a stricat vorba… a fost aruncată în vînt...  Mi-a părut foarte rău pentru asta.

Vînătoarea este o pasiune pe care am moştenit-o, cred, de la tata. Mergeam în Deltă de la patru anişori. Primul meu vînat a fost o vulpe. Mi-a pus tata arma în mînă şi era încărcată. Am mers într-un boschet de unde a apărut o vulpe. Eu am început să plîng şi să urlu: «Tăticule, un cîine roşu vine spre mine!». Imaginaţi-vă! Eram un pici cu arma în mînă. Tata a strigat: «Trage, mă, că e o vulpe!». Am pus arma cum am nimerit, nu la ochi, că nu ştiam, şi am omorît vulpea. “

Citește pe Antena3.ro

Ce locuri poți să vizitezi în Maramureș dacă mergi de Crăciun sau Revelion în 2024. Cele mai frumoase obiective turistice iarna

ÎNTÎMPLĂRI

Pînă la vîrsta de 50 de ani a continuat să cînte la nunţi şi la botezuri. Cererile erau mari şi se cîştiga foarte bine.

“Pe timpul lui Ceauşescu – îşi aminteşte Nelu Bălăşoiu – beneficiam de sume frumoase de bani. La cea mai ieftină nuntă luam 10.000 de lei. Varia: 10, 15, 20, 25 de mii de lei. Am fost la o nuntă la care s-au scos la masă 400.000-500.000. Şi pe vremea aceea banii de care vorbim erau o avere.

Am mers odată la o ceremonie de oficiere a unei căsătorii în Judeţul Argeş. În aceeaşi zi a mai venit o familie. Luau moţul unui copil. Nişte oameni amărîţi pînă la Dumnezeu. Nu am ştiut că sînt aşa de amărîţi. Şi-mi zic: «Domnu’ Bălăşoiu, dacă aveţi nuntă pe lîngă noi, pe acolo, vă dăm şi noi 4.000 de lei să ne cîntaţi o jumătate de oră la moţ». M-am dus că mi-a fost milă, nu le-am luat nici un ban. Cînd m-am dus acolo nu aveau nici gard lîngă casă, nici porc, nici cîine. O singură capră legată pe undeva pe lîngă casă. Dar capra nu se mai vedea. Se vedea numai laţul acela care o prindea de gît. Ei, acea capră a fost vaca, oaia, taurul, tot. Cu ajutorul ei au făcut moţul. Dar oamenii din sat, ştiind că familia e sărmană, au venit cu mîncarea de acasă, şi cu sticla de ţuică, şi cu bidonaşul de trei litri de vin. Şi acea capră le-a adus lor 65.000. Şi-au cumpărat cai, căruţă, au îngrădit curtea, au făcut multe.

După aceea au venit la mine şi mi-au spus cu lacrimi în ochi că îmi mulţumesc din suflet şi niciodată nu mă vor uita. Şi acum ţin minte, se numea familia Ilie.

Cadouri de la admiratori nu pot să spun că primeam, aşa cum mărturisesc alţii că primeau. Cum adică să-mi dea cineva o oală de sarmale sau două fire de caltaboş? Astea, în opinia mea, sînt zvonuri, o prostie. Este foarte adevărat, odată, la Braşov, am primit două sticle, una de coniac şi una de votcă, pe scenă. Exact acolo le-au pus şi nu le-a luat nimeni, le-am lăsat acolo! Te invită acasă dacă este ceva, aşa da!

Pe mine m-a invitat o familie în judeţul Suceava cu tot ansamblul. Şi a tăiat vreo 20 de găini, a pus cinci, şase găleţi de vin pe masă, de am mîncat cu toţi, am băut şi ne-am simţit bine. Dar m-a invitat la el acasă, repet, nu să vină să-mi dea pe scenă ca la un milog. Forţat i-am dat cinci sute de lei. Un sfert de salariu aproape. A fost plăcerea lui şi nici măcar nu a avut pretenţia să-i cîntăm”.