x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Phoenix Mony, între ieri şi azi

Mony, între ieri şi azi

de Alex Revenco    |    17 Noi 2008   •   00:00

După despărţirea de "cei trei", revenirea lui Bordeianu la Phoenix reprezintă un plus de credibilitate.



După concertul Phoenix de la Sala Palatului, inclus în manifestările  "Studenţiadei", în Church Club din Preoteasa a avut loc concertul de lansare a albumului Mony Bordeianu & Phoenix, intitulat "Back to the future".
Primul album solo al lui Mony conţine următoarele piese: "Gipsys On the Road", "Black Jack Jaguar", "Can I Say Something To You", "Ştiu Că Mă Iubeşti", "Touche, Touche", "I Am A Hunter", "Back To The Family", "Jimmy Is Doing All Right", "She Was A Good Girl", "That’s The Way I Like You", "Ulciorul piese".
Este vorba despre câteva compoziţii Bordeianu-Covaci din perioada Sfinţii (cele în limba română), dar şi melodii compuse de Mony în SUA şi Germania, însă ţinute "la sertar".
Sunetul a fost fain, atmosfera caldă, ca între prieteni, s-a cântat într-o atmosferă destinsă. Alături de Nicu, Mony şi Bogdan Bradu, Cristi a cântat bine la acustică, Dzidek la clape, Ionuţ la percuţie (Ţăndărică – plecat din ţară) şi Silviu Sanda la bass (Volker Vaessen – concert în Germania)

MONY & NICU, OK
Bogdan Bradu a cântat corect, dar crispat ca de obicei, Contraş a făcut şi backing vocals pe lângă percuţie. Din păcate, Moni a cântat doar jumătate din concert, dar a fost minunat, cu o eşarfă galbenă la gât. "Mony, eşti gelos azi"– i-am spus "de ce"– m-a întrebat. I-am explicat cu galbenul, "nu sunt deloc, nicidecum", mi-a răspuns. Nicu a fost la înălţime, n-a mai fost plictisitor deloc, i-a mers şi vocea, a cântat cu bucurie alături de Mony şi se vedea că-i face plăcere. A fost clar că cei doi se potrivesc şi se completează foarte bine, mai ales în părţile vocale.

×
Subiecte în articol: Phoenix mony