Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Madrigal, Preludiu şi Sound sunt cele mai faimoase coruri care au evoluat pe scena Casei Studenţilor de la Preoteasa.
Dintre ansamblurile corale menţionate in această toamnă, Preludiu a implinit 35 de ani, iar concertul aniversar a avut loc exact acolo unde a evoluat prima oară, pe scena de la Preoteasa! Dintre cei peste douăzeci de membri fondatori a rămas in activitate unul singur, şi acela este tocmai dirijorul, Voicu Enăchescu.
INCEPUTUL. La ceas aniversar, maestrul şi-a adus aminte cum a fost la inceputuri: "La Casa de Cultură a Studenţilor, şi evident, cu acceptul conducerii de atunci, am infiinţat corul de cameră Preludiu. La inceput, el a fost constituit din căţiva studenţi, evident, cei mai buni de la corul Universităţii, cărora li s-au alăturat nouăsprezece-douăzeci de studenţi de la Conservator şi cu care am inceput o perioadă de lucru, de repetiţii intense, in ideea lansării in viaţa muzicală romănească a unei formaţii camerale care să prezinte publicului, in special studenţesc, muzica corală de-a lungul secolului.
PUBLIC STUDENŢESC. De la inceput am avut in repertoriu lucrări din muzica preclasică, pănă la lucrări de muzică contemporană, şi simţeam că acest public studenţesc are nevoie de o asemenea apropiere de muzica de calitate. Acesta a fost elementul care m-a determinat să am această iniţiativă, infiinţarea corului de cameră Preludiu, idee care, peste timp, după 35 de ani, s-a dovedit a fi de bun augur. Am stat la Casa de Cultură a Studenţilor din â72, primul concert a fost la 1 noiembrie â72, pănă in â74, tot in toamna anului â74, nu mai ştiu exact cănd. După doi ani la Casa de Cultură a Studenţilor am fost solicitat, in urma rezultatelor bune obţinute cu această formaţie, să preiau Corul Ansamblului Artistic al Tineretului şi să procedăm la un transfer cu totul, şi al corului Preludiu, de la Casa de Cultură a Studenţilor la Ansamblul Artistic al Tineretului. Pănă in â90, Preludiu era doar "cor amator", cum era la modă in acei ani, dar după â90 şi-a căpătat statut de cor profesionist. La debutul nostru pe scena de la Casa de Cultură a Studenţilor, sala de spectacol era arhiplină, ceea ce a insemnat un imbold extraordinar pentru noi toţi... eram şi eu la o vărstă... aveam vreo 35 de ani.
Citește pe Antena3.ro
ENTUZIASM. Ştiu că acel concert a fost primit cu foarte mult entuziasm de publicul studenţesc, care era in mare majoritate in acea seară de 1 noiembrie â72, lucru care a insemnat pentru noi o incurajare extraordinară pentru activitatea următoare.
Aceasta s-a materializat prin succesele şi prin premiile obţinute de corul Preludiu, ca formaţie studenţească, la acele manifestări care se desfăşurau in perioada respectivă, in fiecare an. Imi amintesc că de-a lungul anilor s-au perindat in jurul Preludiului foarte mulţi tineri, nu numai studenţi. Venind la Ansamblul Artistic al Tineretului am primit in răndurile membrilor corului Preludiu tineri cu diverse preocupări, din diverse categorii socio-profesionale, dar tineri cu mare dragoste de muzică.
Vorbeam, la un moment dat, de statutul de "cor de amatori". Pentru mine, şi astăzi chiar, noţiunea de "amator" nu este in nici un caz peiorativă, aşa cum de mulţi, poate, e interpretată.
Consider că cei care vin să cănte sunt oameni care, in afara ocupaţiei profesionale, au o mare dragoste pentru muzică, frumos şi artă, in general".
"La Casa de Cultură a Studenţilor am infiinţat corul de cameră Preludiu. La inceput, el a fost constituit din căţiva studenţi, cărora li s-au alăturat nouăsprezece-douăzeci de studenţi de la Conservator şi cu care am inceput o perioadă de lucru, de repetiţii intense, in ideea lansării in viaţa muzicală romănească a unei formaţii camerale care să prezinte publicului, in special studenţesc, muzica corală de-a lungul secolului."
Voicu Enachescu, dirijor
Piesa "Trei galoşi" a fost căntată pe blat pentru că era o piesă clar dedicată "primului cizmar al ţării". Nu a ajuns niciodată să fie căntată nici la radio şi cu atăt mai puţin in televiziune şi nici la toate concertele nu putea fi interpretată pentru că in unele săli "pereţii aveau urechi"
