x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Roşu şi negru

05 Noi 2007   •   00:00

Grupul condus la inceput de Nancy Brandes şi apoi de Liviu Tudan a fost mereu in topul rockului din Romănia.

Grupul condus la inceput de Nancy Brandes şi apoi de Liviu Tudan a fost mereu in topul rockului din Romănia.

Infiinţat in 1963, Roşu şi Negru se numără printre cele mai "vechi" grupuri din Romănia. Pănă să ajungă să radă toate premiile puse in joc la primul festival de muzică pop, Roşu şi Negru acompania diferite soliste, ca Bela Scorţaru (alias Mirabela Dauer), Anda Călugăreanu şi, la inceput, Suzana Georgescu sau Dida Drăgan, mai tărziu. Formaţia a activat la Bucureşti (multe concerte avănd loc la Preoteasa), apoi la Iaşi şi din nou la Bucureşti, avănd o componenţă variabilă. De-a lungul anilor, aproape toţi marii chitarişti romani au trecut pe la Roşu şi Negru - Florin Marcovici, Nicky Dorobanţu, Nuţu Olteanu, Florin Ochescu, Adi Ordean, Nicolae Enache, Sorin Tudoran, Gabi Nacu, Cristi Marinescu şi alţii.

SUPERGRUP EFEMER. Afirmat ca un grup valoros, Roşu şi Negru a primit oferte importante din Franţa, Germania şi Olanda, dar toate răspunsurile au fost negative, şi din acest motiv Brandes decide să părăsească definitiv ţara. Şi dacă atunci plecarea "afară", legal, era un vis greu de indeplinit, pentru Nancy a fost mai uşor. "Orice evreu care voia să plece din ţară trebuia să aştepte doi ani. Eu am primit viza intr-o lună. Aşa de mult au vrut ei să scape de mine" (Nancy Brandes). In 1977, Tudan incearcă un proiect fabulos şi nemaiintălnit: două dintre cele mai tari formaţii romăneşti işi unesc forţele pentru a forma un supersupergrup! Astfel, Florin Ochescu, Liviu Tudan, Dumitru Bădilă, Harry Coradini şi Loţi Herdina pun bazele proiectului Roşu şi Negru - Progresiv TM, care durează un an şi jumătate. In formula Tudan - Ordean - Nacu - Ochescu - Vintile - Hrişcu, grupul ia, in 1984, locul I la Dresden International Festival.

CEL MAI BUN AN. 1989 a fost, din punct de vedere concertistic, unul dintre cei mai buni ani din istoria formaţiei. Din februarie pănă in decembrie, Liviu & Co. au căntat in 94 de localităţi, căte două (uneori trei) spectacole pe zi, in formula Liviu Tudan - chitară bas şi voce, Florin Ionescu - tobe, Cristi "Porta" Marinescu - chitară solo, Laur Simniceanu - chitară armonie, Emanuel "Fisă" Gheorghe - clape, plus Dorian Ciubuc - sunet şi Paul Popi - lumini, efecte speciale. "In acea perioadă munceam mult şi cu plăcere. Cănd nu căntam, repetam sau făceam inregistrări. Atunci am lansat «Val de mare» şi «Imagini de vis»", işi aminteşte Cristi Marinescu. Din punct de vedere al concertelor, a fost bine şi in anul următor, dar la 20 septembrie 1993, pe Stadionul Dinamo, avea loc ultimul concert Roşu şi Negru. In cadrul Skip Rock Festival, Roşu şi Negru a evoluat (inainte de celebrul grup de rock progresiv ASIA) cu Liviu Tudan - chitară bas, voce, Ovidiu "Ţăndărică" Lipan - tobe, Cristi Marinescu & Florin Ochescu - chitară solo, Cornel Cristei - clape. Grupul se retrage din activitate, in timp ce Liviu este angajat la TVR, unde realizează o emisiune rock. Dorinţa de a reface Roşu şi Negru este mare şi, in iunie 1999, Tudan & Marinescu au planuri măreţe, care se năruiesc şi din cauza bolii pe care o descoperă Liviu. In 2004, Tudan face un transplant de ficat, aparent reuşit, dar un an mai tărziu se stinge din viaţă. Dacă in ultima perioadă Roşu şi Negru cănta un rock elaborat şi melodios, in anii ’70 reuşea o combinaţie elevată de jazz şi rock. Despre acei ani, Ţăndărică işi aminteşte: "Am avut mare succes in răndul intelectualilor şi formaţia era foarte apreciată". Publicul asculta atunci cu mare plăcere, era foarte receptiv şi nu aplauda doar de dragul aplauzelor. Dacă, in anii trecuţi, la noi rockul o luase pe-o pantă descendentă, in ultima vreme şi-a revenit vizibil.

"Orice evreu care voia să plece din ţară trebuia să aştepte doi ani. Eu am primit viza intr-o lună. Aşa de mult au vrut ei să scape de mine"

Nancy Brandes

"In acea perioadă munceam mult şi cu plăcere. Cănd nu căntam, repetam sau făceam inregistrări. Atunci am lansat «Val de mare» şi «Imagini de vis»"

Cristi Marinescu

"Am avut mare succes in răndul intelectualilor, şi formaţia era foarte apreciată"

Ovidiu Lipan Ţăndărică

×