Muzica unui mit viu

Despre ­versuri, ­Revoluţie şi Liviu Tudan, cu poetul George ­Stanca.

Despre ­versuri, ­Revoluţie şi Liviu Tudan, cu poetul George ­Stanca.

La început, i se părea în­gîmfat. Nu-şi mai aminteşte cum a ajuns să-l placă pe Liviu Tudan. Cert e că George Stanca a început să scrie versuri pentru trupa Roşu şi Negru.  „Liviu Tudan îmi spu­nea că intuiesc ce vor ei să spună. Îmi dădea melodia pe o bandă de magnetofon şi îmi zicea: «Aici aş vrea să fie ceva cu marea, aici despre natură». Îmi sugera melodia.“ De unde ve­nea inspiraţia şi apa­renta uşurinţă cu care George Stanca scria versuri? „Nu ştiu, e ca şi cum m-aţi întreba de ce iubiţi o femeie. E un fluid“, spune acesta. Aşa s-au născut melodiile „Val de mare“ şi „Semnul tău“. În cazul ultimei piese, Mircea Vintilă îl ironiza pe George Stanca pentru că a introdus prea multe siflante în text, ştiind că Tudan era cam sîsîit. „Mă acuza că fă­ceam asta intenţionat“, spune amuzat George Stanca.

MUZICA REVO­LUŢIEI. În seara de Crăciun, cînd George Stanca abia scăpat de la Jilava, auzind ştirile confuze de la televizor, cînd se trîmbiţau informaţii că sînt zeci de mii de morţi, în special copii, s-a născut o altă poezie – „Crăciun în­sîngerat“: „I-am dictat-o la telefon lui Liviu, apoi, în nici o oră, el a compus şi cîn­tecul. A inter­pre­tat-o la pian, tot în aceeaşi seară. Am as­cult-o în telefon. Era răs­colitoare“.

Urmă­torul pas a fost să-l contacteze pe pre­şe­dintele Televi­ziunii, Aurel-Dra­goş Mun­teanu, rugîndu-l să difuzeze videoclipul pe care urma să fie re­­gizat de Anghel Mora (folkistul Mihai Diaco­nescu). Materialul a fost sen­zaţional. „A fost di­fu­zat în fiecare zi de 22 de­cem­brie pe TVR, trei-patru ani la rînd, pînă cînd acest cîntec, Revo­luţia şi copiii noştri morţi au devenit de rahat în ochii românilor. Cu asta s-a scris istoria trupei.“

Finish-ul. Videoclipul a fost ultima suflare a trupei.

„A fost ultima colaborare cu Liviu, care dădea în brînci în TVR şi care era din ce în ce mai discret: nu mai apărea în public, se retrăsese în studio şi suferea. Într-o seară minunată, cînd ne-am întîlnit la Club A, Ţăndărică şi Brandes erau veseli, iar Liviu, care era cu noi, nu. L-am întrebat: «Ce e cu tine, Liviu?»; mi-a răspuns: «Georgică, nu mai apuc să trăiesc doi ani».“