Lacrima

Plecarea Tatianei a lăsat multe suflete nealinate, le-a umplut de o tristeţe care le sfâşie inima, puţin câte puţin, în fiecare zi.

Tatiana, o femeie puternică, o femeie care a luptat până la capăt, care şi-a tras puterea din muzică şi din  iubirea celor care i-au fost alături.  Tatiana, blânda Tatiana. Acesta este un prim portret.

 Am încercat să mai creionăm unul. Să punem un zâmbet, o bucurie născută din vederea unei flori, din primirea unei mângâieri, să punem chiar un hohot de râs... Tatiana avea un umor aparte, trebuie să fi râs şi ea în hohote, câteodată!

Printre lacrimi şi bocete mute, fiul şi prietenii au încercat să compună acest portret. Dar... e prea curând. Durerea e prea mare. Îşi amintesc de zâmbetele ei, dar încă nu le pot desena, zâmbetele sunt estompate de hohotele lor... de plâns.

Tatiana şi-a iubit viaţa aşa cum a fost. Cu încercările prea mari, parcă, pentru umerii unui singur om. Dar Tatiana gândea aşa: "Cred că viaţa mea a fost şi este frumoasă. Câtă vreme există în viaţa mea muzică şi poezie, rugăciune şi iertare, copii care se joacă, Dumnezeu şi Marea Neagră, prieteni şi iubire, credinţă şi uitare, restul nu contează. Am trăit miracole pentru care nu ştiu ce am făcut ca să le merit. (...) Am cântat, am creat, am suferit, am fost fericită, am luptat, am plâns, m-am bucurat. Am trăit".

Muzica era viaţa sa. Când a plecat, Tatiana ne-a lăsat-o nouă, celor îndrăgostiţi de muzică, prin testament. "Cântec pentru prieteni..." Pentru prieteni, pentru toţi cei care au iubit-o, care au plâns atunci când au ascultat cântecele ei, în singurătate sau în iubire, pentru cei cărora le va lipsi fata frumoasă cu vocea cea blândă, am adunat toate cântecele Tatianei, le-am strâns lângă inimă şi cu toată dragostea noastră vi le dăruim.

Tatiana s-a topit ca o floare de zăpadă. S-a transformat în lacrima care va rămâne mereu agăţată în colţul ochilor celor care au iubit-o.