Printre rânduri

Eugen Avram crede că Vali Sterian este coloana vertebrală a folk-ului românesc. Bebe Teodorescu la fel…

Eugen Avram  spune despre Vali Sterian că "N-a făcut compromisuri sub nici un regim politic, el nu s-a schimbat. Nu s-a dat nici spre stânga, nici spre dreapta. N-a fost socialist ieri, democrat mâine, liberal poimâine. A ştiut întotdeauna ce a vrut şi a urmărit cu rigurozitate. Şi-a atins obiectivele personale. A fost consecvent şi ca orientare politică. Convingerile nu şi le-a schimbat. Vali m-a ajutat foarte mult. După concertele de vineri seara, de la mare, de regulă rămâneam până dimineaţa. S-a întâmplat să rămân doar eu cu Vali de câteva ori. Într-o dimineaţă, am luat chitara şi cântam la masă. Am început să-i cânt fragmente din cântecele de pe discurile lui vechi pe care nu le mai cânta. Spre surprinderea mea, m-a întrebat de unde le-am scos. «De pe discurile tale», i-am spus şi i-am sugerat să le cânte. Ne-am certat. Îi spuneam cât e de actual mesajul pieselor. La un moment dat a început să lăcrimeze, deşi era bărbat în toată firea. După câteva zile, intru eu în Casa Eliad la prânz. L-am găsit pe Vali la ora aia pe scenă, cu chitara cablată şi repeta una din piesela alea... «Bun găsit». Cearta mea de atunci avusese efect. Ultima chestie – pe discul meu am o piesă instrumentală. Am făcut piesa, fragmente şi gândul meu era să i-o duc lui Vali la spital, să asculte la căşti. Să îi dau speranţă. M-am deghizat în doctor şi eram cu o asistentă medicală, complicea mea. Am ajuns lângă rezerva lui transparentă. I-am făcut semnul victoriei, iar el cu două degete arăta nu. Când am ajuns acasă mi-am dat seama că spunea: «nu două persoane». Peste două-trei zile a murit şi nu a mai apucat să asculte piesa"...

FRAŢI. "Am fost foarte asemănători. Am cântat în prima formulă a Companiei de Sunet", îşi aminteşte Bebe Teodorescu (Bebe Ţăranu). "Unii îi spuneau «Compania de zgomot». Am colaborat cu Vali începând cu 1979. Pe Vali puţini l-au cunoscut cu adevărat. Mi-a fost naş la prima mea cununie. Am plecat în 1984, legal, căsătorit cu o cetăţeană din Marea Britanie. M-am întors în vara lui 1985 şi ăştia cântau la Mamaia la o terasă. S-au bătut cu ăia pe acolo cu chiftele şi s-au mutat la Calipso, în Venus. Am stat şi eu cu ei pe acolo. La tobe venise M.S. Nu mai am fotografii din vremea aceea pentru că le-am luat pe toate cu mine în Anglia. L-am cunoscut când Lucica era însărcinată cu Oliver. Vali stătea atunci cu chirie. Ne-am întâlnit pe scenă, era un festival al tinerelor talente, «Amara». Am vorbit şi mi-a propus să cânt cu ei. Dar pe Vali l-am văzut prima oară de la «Primăvara baladelor», de la Sala Palatului. După ce am plecat, am revenit în ţară în fiecare an. Revoluţia am făcut-o împreună. Am venit în România pe 9 decembrie".

"TĂIA ÎN CARNE VIE"
"Am cântat foarte mult împreună", spune Iulian Constantinescu. "Am început prin ’74, când s-a format Compania de Sunet. Relu Gherghel ne-a botezat aşa. Formula de bază a fost Vali, eu, Gabi Vulpe, chitară bas, şi pe urmă au început să se perinde şi alţi instrumentişti. Moţu’ a organizat la Teatrul Ion Creangă nişte spectacole de muzică şi poezie. Eram noi, Vintilă, Stănculescu, Alifantis, Andrieş. Însă ideea s-a schimbat, iar majoritatea s-au retras. Moţu’ a continuat singur seria de spectacole la Bulandra, unde a fost o nebunie, iar Vali a fost printre cei care au servit ca model pentru alţii."

"ÎN TURNEE ERA MUNCĂ MULTĂ, ALERGĂTURĂ. DAR ERA O NEBUNIE"
"Eram tineri atunci, ne vedeam la sala de repetiţii, pregăteam spectacolele, era un tip muncitor, nu avea stare în el. Perioada cea mai prolifică asta a fost. Din 1975 până în 1985. Eram tineri. Eram difuzaţi în fiecare zi. Tot ce a scos după ’90 a avut o altă temă. Piesele din perioada în care am fost şi eu nu loveau politic. Haios a fost când am plecat într-un turneu undeva la Turnu-Severin. În judeţul respectiv erau câteva spectacole. Am plecat cu trenul, pentru că organizatorii nu ne puteau asigura transportul. Am pus la Mesagerie instrumentele. În spectacolul respectiv erau şi cei de la Progresiv TM. Norocul nostru! Cum Mesageria de atunci se ataşa de tren... am ajuns în oraşul respectiv, am descărcat instrumentele care erau în lăzi şi ne-au preluat oamenii şi am mers direct la sală, cum obişnuiam. Despachetăm şi nu găsim toba mare. Nu puteai monta nimic fără asta. Aveam trei ore la dispoziţie să pregătim sunetul, spectacolul. Nimic... Peter, toboşarul, prietenul meu, de la Progresiv TM, ne-a lăsat toba după ce au cântat ei. Am avut noroc", spune Iulian Constantinescu.

"VALI ERA CAPUL RĂUTĂŢILOR"
"După spectacol ne apuca dimineaţa", povesteşte Iulian Constantinescu. "Care voia să doarmă era mâncat. Îl scoteam cu patul afară. Vali era capul răutăţilor, nu dormea două zile şi două nopţi, era nenorocire. Noi ne-am cunoscut când aveam ani puţini, el s-a căsătorit cu o lună înaintea mea. Copiii noştri s-au născut în acelaşi an. Vali e naşul fetei mele, Alina. «Bă, trebuie să-mi zici Naşu’!» cu Bebe Ţăranu... ne adunam cu toţii şi nevastă-mea tot pregătea d-ale guri şi ei ziceau: «Mergem să mâncăm trufandale». Au trecut anii, iar copiii practic au crescut împreună."