Îi leagă o prietenie veche de mai bine de 33 de ani. Amândoi sunt îndrăgostiţi de folk, de muzica spiritelor libere.
Unul pornea pe calea actoriei. Celălat primea primele aplauze pentru muzică: Vlad Vasiliu şi Vasile Şeicaru. În 1976 cei doi s-au cunoscut. S-au împrietenit şi au păstrat legătura. Chiar şi azi, după cum spune dl Vasiliu, directorul Teatrului Dramatic din Galaţi, fiecare întâlnire este o bucurie. La început, când nu se întâlneau în serate de cenaclu, după cum era obiceiul acelor vremi, se duelau în inimi cucerite.
„Ne întâlneam atunci mai mulţi, era obiceiul de cenaclu literar. Erau doi-trei care cântau, doi-trei care recitam şi făceam întâlniri la diferite licee. A fost o perioadă foarte frumoasă. În tinereţe eram rivali la autografe şi la agăţat puştoaice. El avea puţin mai mult succes ca mine, cu chitara, fetele se duceau mai mult la el, dar nu era problemă, ne împăcam noi."
Era, de asemenea, perioada în care Vasile Şeicaru fusese cooptat în formaţia Cristal, loc în care a cunoscut şi primii fiori ai celebrităţii.
O STAŢIE LA ÎNCEPUT DE CARIERĂ. Amuzat, dl Vasiliu îşi aduce aminte de un amănunt destul de... interesant al începutului de carieră al lui Vasile-"Vale" Şeicaru. „Îmi aduc aminte că prima lui staţie personală pentru chitară a fost una făcută dintr-un fost aparat de radio pe care eu îl transformasem, îmi făcuseră băieţii de la teatru intrări pentru pickup, şi aia a fost prima lui staţie personală. N-a ţinut decât vreo două-trei zile, dar aia a fost prima!
Se chinuia, îşi făcea chitară electrică singur. Se ducea pe la tâmplărie, lua diferite modele de lemn."
Ca orice bun prieten, directorul Teatrului Dramatic spune despre amicul său: „Ca om, Vale este în primul rând un foarte bun prieten. Nu ca alţi oameni, care în clipa în care cresc pe scara ierarhică, politică sau artistică, uită de unde au plecat. Nu. El a rămas acelaşi prieten din tinereţe cu care te întâlneşti cu drag şi care vrea şi el să se întâlnească cu tine.
Şi acum, chiar dacă suntem doar câţiva oameni, mai facem câte o seară de muzică, în care cântăm, recităm, ne aducem aminte de perioada frumoasă, care ne menţine tineri în continuare."
Cei trei muschetari!
În perioada liceului, Vasile Şeicaru era tipul de elev după care întorceai capul. Alături de el, doi prieteni buni. Cei trei muschetari! Vali Roibu povesteşte: „Ne cunoaştem din 1969-1970. L-am cunoscut la liceu. Era şi atunci pletos, era chiar vârful de lance. Noi eram răzvrătiţii. Era curentul hippie... Nu era chiar aşa de rău, adică mai tundea pe câte unul, dar nu mereu. Eram trei. Dacă îl căutai pe el şi nu-l găseai, mă întrebai pe mine şi sigur ştiam unde este!
Ce-al de-al treilea era Toboşaru. Muschetarii! Roibu, Şeicaru, Toboşaru! De-a lungul timpului am rămas prieteni. Fetele noastre erau şi ele prietene. Făceam mereu ghiduşii, ne făceam mereu glume unul altuia, petreceam revelioane împreună... Tot timpul încercam să fim spirituali. Muzica lui este una specială. Cântece cu multe strofe, cuvinte, mesaje... Este altceva!"
Citește pe Antena3.ro