x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Vasile Şeicaru Robusteţe în folk

Robusteţe în folk

de Daniela Cârlea Şontică    |    06 Iul 2009   •   00:00
Robusteţe în folk
Sursa foto: /

Victor Socaciu şi Vasile Şeica­ru fac parte din generaţia de aur a folkului românesc, dar au făcut parte şi dintr-un trio de excepţie, împreună cu Ştefan Hruşcă.



Cuvintele pe care Victor Socaciu le-a scris, la rugă­min­tea noastră despre artistul că­ru­ia îi dedicăm această ediţie de colecţie ne-au mers la su­flet. Am înţeles cât de important este pentru un artist să fie recunoscut ca atare de colegii de breaslă.

PORTRET. Victor Socaciu are cuvântul: „Mă bucură nespus ideea de a aşterne câteva gânduri despre un om pe care de-a lungul a 35 de ani de carieră în mare măsură comună, l-am avut şi l-am simţit întotdeauna aproape şi sufleteşte şi profesional. Venit în lumea folk-ului din rock, Vasile Şeicaru aduce cu sine robusteţe, forţă şi determinare, ceea ce, alăturat mesajelor protestatare dar şi umaniste într-un sens mai larg, compun încă din faşă portretul unui cantautor cu o uriaşă putere de convingere.

Acest potenţial artistic hărăzit de Dumnezeu, îmbinat cu o prezenţă scenică extrem de carismatică şi virilă l-au impus pe Vasile dintru începuturi în­tre «aleşii» genului. Cenaclul Flacara, condus de poetul Adrian Păunescu, a fost şi pentru el ca şi pentru întreaga generaţie căreia îi aparţine locul decisiv de afirmare şi de educator şi devenire artistică.

Împărţind gloria primilor ani de scenă cu Ştefan Hruşcă şi apoi într-un proiect trio de concert din care făceam şi eu parte, începutul anilor ‘90 îl găseşte pe Vasile Şeicaru înhămat de unul singur, clădind noi şi noi orizonturi, la construcţia propriei cariere. Albumele născute în această perioadă îl redefinesc pe artistul Vasile Şeicaru, sau mai degrabă îl completează: din «trăducătorul» muzical al versurilor altora devine autorul propriilor cântece şi în partea de cuvânt.

În acest sens CD-ul «Implicat în social» este mai mult decât relevant. Nu trebuie trecută cu vederea contribuţia lui Vasile Şeicaru în iniţierea unui proiect-fenomen, şi anume Pasărea Colibri (a făcut parte din prima formulă a formaţiei) şi mai ales neobosita activitate pe scenele întregii ţări şi nu numai. Compozitor şi interpret unic, seducător şi mereu impu­nător, iată doar câteva din calităţile unui artist care şi-a amprentat adânc trăirile sale artistice în viaţa noastră".


Un artist Adevărat!
Compozitorul Adrian Ordean, un vechi prieten şi colaborator al lui Vasile Seicaru, ne-a povestit: „L-am întâlnit pe Vasile la începutul anilor 1980, în mod sigur pe o scenă, undeva în România, eu cântând în acea perioadă cu trupa Roşu şi Negru. Am colaborat foarte bine şi destul de mult cu Vasile. Referindu-mă la anii '80, de câte ori a avut nevoie de mine la înre­gistrarea unor cântece noi, l-am ajutat cu plăcere, dar colaborarea noastră a fost cel mai sus atunci când plecam împreună în turnee, cu bilete, iar sălile erau pline.

 Vasile este un artist cu personalitate, cu o carieră lungă, modest şi un om adevărat", ne-a declarat Ordean. Compozitorul este de părere că piesele „La adio", „Aruncarea în valuri" şi „Dragostea, destin străvechi" sunt, poate, cele mai fumoase melodii din repertoriul lui Vasile Şeicaru. „Nu ştiu dacă sunt cele mai reuşite piese, dar îl caracterizează în mod sigur: «La adio», «Aruncarea în valuri», «Dragostea, destin stravechi»„, ne spune compozitorul.

Ordean mărturiseşte că nu şi-l poate închipui pe Şeicaru cântând altceva decât folk.
Ce-l scoate în evidenţă pe artist între ceilalţi folkişti din RomâniaĂ „Texte, interpretare. Sistemul armonic în care îşi compune cântecele, alte detalii tehnice", e de părere Adrian Ordean.

×
Subiecte în articol: vasile vasile seicaru