"Lângă inimă îmi stai"

O vorbă veche spune că în spatele unui bărbat puternic se ascunde o femeie puternică. Ei bine, cine ar putea să vorbească mai bine despre omul şi artistul Victor Socaciu decât muza lui, Marina Almăşan Socaciu. Cea care îi stă alături de ceva vreme şi cu care împarte şi bune, şi rele în fiecare zi.

Marina Almăşan Socaciu: L-am cunoscut cu mult timp înainte de a bănui că viaţa ne va rezerva acelaşi viitor! El era o mare vedetă naţională (la începutul anilor '80), iar eu - o studentă pârlită (mă rog, vorba vine, căci eram chiar una foarte fruntaşă!), care, pentru a-şi câştiga banii de vacanţă, funcţiona ca reporter frenetic la "Radiovacanţa - Costineşti".

A fost o întâlnire-fulger, care a lăsat în sufletul meu: uluire şi emoţie, iar în al lui Victor: amintirea unei puştoaice uşor dolofane, cu un zâmbet larg pe faţă şi... cam atât! Au trecut 10 ani până când producţia mea de succes "Ceaiul de la ora 5" mi l-a adus pe Victor Socaciu în "distribuţie", ca şi autor al piesei "Mi-e dor să mai merg la un ceai", care mi s-a părut a fi extrem de potrivită pentru a fi adoptată ca imn al emisiunii. O dată cu piesa se pare că l-am adoptat şi pe autorul ei!

• Ce calităţi credeţi că are Victor Socaciu? Dar defecte?

Voi incerca să fiu cât mai obiectivă! Ceea ce m-a adus lângă el şi, mai ales, m-a făcut să şi rămân, jurându-i să-i fiu aproape şi la bine şi la rău, au fost fără îndoială calităţile sale. Am găsit în omul pe care-l admiram ca artist un suflet sensibil, dublat de un caracter puternic.

Victor este un ardelean dintr-o bucată, pe al cărui cuvânt poţi conta, un om care poate emoţiona, dar şi amenda, deopotrivă! Victor iubeşte şi sancţionează cu aceeaşi patimă, trece cu uşurinţă de la declaraţia de iubire pe care o face femeii de lângă el, făcând-o să uite de tot şi de toate, la atitudinea neiertătoare faţă de lucrurile strâmbe din jurul său, este gata să se ia la trântă cu cei mari şi tari, pentru a-şi susţine principiile. Care principii reprezintă o altă calitate a soţului meu.

Victor este un om drept, un om căruia nu-i sunt indiferenţi semenii săi, un om gata să-i ajute pe cei ce nu se pot ajuta şi să-i provoace la duel pe cei ce le fac acestora viaţa de nesuportat. De aceea, consider că intrarea lui Victor în politică - gest, poate, comentat de unii şi de alţii - reprezintă o reflectare firească a ceea ce Victor simte demult, răsturnând total eticheta pe care cei din jur sunt tentaţi să le-o aplice artiştilor, în general.

Citește pe Antena3.ro

Comuna din România unde cresc pietrele, la propriu: Ce sunt trovanții și cum arată locul spectaculos vizitat anual de mii de turiști

Victor nu este un simplu "zdrăngănitor" la chitara, ci este un om de atitudine, un creator care nu aşază doar note pe portativ, ci încearcă să aşeze şi lumea din jur pe temelii mai solide. Dincolo însă de această dimensiune, poate mai prozaică, soţul meu rămâne un romantic rătăcit într-o lume atât de dură, capabil fiind ca prin cuvinte, gesturi, sentimente să confirme că dacă iubire nu e, nimic nu e. Am fost beneficiara acestei iubiri, lucru pentru care, o dată în plus, îi sunt recunoscătoare.

UN DEFECT "DE FABRICAŢIE"
La capitolul "defecte" mă voi feri să cad în capcana răspunsurilor facile, de genul "Nu are nici un defect" sau, ceea ce mă enervează cel mai mult, atunci când, la rându-mi pun aceeaşi întrebare invitaţilor mei din emisiuni: "Defectul lui este că este prea bun!". Nu. Victor este, înainte de toate, un om ca toţi oamenii, nimic din ce-i omenesc nu-i este străin şi, fără îndoială, are şi el defectele lui "de fabricaţie"! L-aş acuza de o oarecare lipsă de diplomaţie, atitudinea sa tranşantă creându-le de multe ori probleme chiar şi celor dragi din jurul său.

Îmi amintesc, cu câţiva ani în urmă, când Cristian Hadji Culea era preşedintele TVR, Victor , "uitând" cu desăvârşire că soţia sa era angajata instituţiei, şi-a permis să toarne, într-un ziar de mare tiraj, o găleată cu lături în capul respectivului, acuzându-l de modul defectuos în care conduce televiziunea publică. Efectul a fost cel previzibil: neavând cum să se răzbune pe artist, decât refuzându-i accesul pe ecranele TVR (ceea ce s-a şi întâmplat, vreo 3 ani), distinsul regizor-preşedinte şi-a revărsat furia asupra mea, începând să mă hăituiască pe orice cale şi marginalizându-mă în mod barbar, deşi realizam cele mai populare producţii ale TVR-ului de la acea vreme.

Asemenea exemple de "gafe" făcute de soţul meu sunt multe, ceea ce confirmă defectul pe care tocmai l-am enunţat. L-aş mai acuza de o uşoară lipsă de voinţă, e-adevărat, în probleme minore (spre exemplu, în respectarea unor diete fixate de nutriţionişti!), parcă şi de o uşoară comoditate, în ceea ce priveşte chestiunile mărunte ale vieţii de zi cu zi (Apel personal, netaxabil: - Victor, nu uita că stau, de trei luni, cu aragazul stricat şi că instalaţia de aer condiţionat nu funcţionează de aproape un an!). În rest, defecte minore, nedemne de a fi luate în seamă la o atare ocazie festivă!

• S-a schimbat Victor Socaciu pe parcursul anilor?

Cine nu se schimbă? Poate doar statuile, cu toate că şi pe ele le erodează trecerea timpului! Spre marea mea fericire însă anii nu l-au schimbat decât mai mult fizic: oleacă de burtică (ah! iată un nou defect, dobândit: sedentarismul, generat, în principal, de dependenţa de televizor!), exodul podoabei capilare, înlocuirea firelor negre cu cele albe. În rest, a rămas acelaşi om despre care v-am vorbit mai sus.

S-au schimbat, e-adevărat, priorităţile din viaţa lui. Chitara a rămas mai mult să se odihnească, răspunzând numai unor provocări artistice importante. A fost înlocuită cu stiloul, iar studiourile de înregistrări au cedat locul Palatului Parlamentului. Constat, cu bucurie, că lui Victor îi place foarte mult noul său statut, se implică mai mult decât mi-aş fi putut imagina şi, în scurt timp, cred că va deveni şi eficient. Deocamdată, încă se mai află în aşa-numita perioadă "de acomodare"!

• Ce anume îl inspiră în creaţia sa?

Deşi l-am bănuit de multe ori de altele, el susţine că EU! Asta în ceea ce priveşte cântecele de dragoste, căci eu l-am moştenit ca şi "trubadur al iubirii"! Dar, în ultimii ani, Victor a compus şi cântat cu precădere cântece sociale, cântece de atitudine. Aici sursa de inspiraţie este lesne de bănuit! M-am bucurat, cot la cot cu el, să constat succesul enorm pe care l-a avut cântecul "Mama lor!", dedicat întregii clase politice româneşti ( iată, ce ironie a sorţii! - între timp, Victor s-a transformat din "autor", în "ţintă"!), cântec care a devenit un soi de laitmotiv al ultimelor campanii electorale!

Şi pentru că am pomenit de campaniile electorale, nu mă pot opri să nu vorbesc despre sentimentul extraordinar pe care l-am avut, în timpul campaniei electorale care l-a propulsat pe soţul meu în Parlamentul României, sentiment generat de contactul cu uriaşa simpatie de care am constatat că se bucură Victor în rândul oamenilor de diferite vârste, clase sociale, niveluri de pregătire. Fără doar şi poate, am alături un om deosebit!

• Are vreo compoziţie creată special pentru dumneavoastră?

Mi-a fost dedicat chiar un CD întreg! (şi sper ca Parlamentul să-l lase să recidiveze!). CD-ul s-a numit "Lângă inimă îmi stai", iar melodia care i-a dat titlul cred că este unul dintre cele mai frumoase cântece de dragoste compuse în ultimele decenii în România. E-adevărat, melodii frumoase de dragoste compunea Victor şi înainte de a mă cunoaşte, ceea ce creează deja niscaiva suspiciuni în mintea mea (!), dar... să trecem peste asta!

O LUPTĂ CU MORILE DE VÂNT
• Trăim într-o lume în perpetuă schimbare, iar anumite valori sunt considerate astăzi depăşite... Ce idealuri au mai rămas în picioare pentru Victor Socaciu o dată cu trecerea timpului?

Lumea în care trăim este strâmbă rău! Eu fac parte dintre cei puţini, mulţi, nu ştiu, care consideră că ceea ce se întâmplă astăzi în societatea românească este inadmisibil! Răsturnarea totală a sistemului de valori, îndreptarea în turmă a publicului către facil, prost-gust, scandal, circ sunt tendinţe care mă îngrozesc şi numai apropierea mea de nişte persoane care au rămas "neîntinate" de aceste schimbări mă face să rezist şi să am alături speranţa, cea care, după cum se spune, moare ultima. Victor este, ca orice artist, un visător.El încă mai speră că lumea va reveni "la matcă", încă mai crede că, acolo unde este acum, poate influenţa în bine mersul lucrurilor, poate ajuta la "salvarea României".

Dezamăgirile cu care se întoarce în fiecare seară din Parlament sunt însă foarte mari şi numai tăria lui de caracter îl ajută să înceapă, cu speranţă, ziua următoare. Om de stânga, prin structura sa, Victor încă mai crede într-o societate în care membrii săi să poată trăi în demnitate, să poată primi de la această societate ceea ce ei, la rân-du-le, i-au oferit acesteia.
Îi urăşte pe ticăloşi, iubeşte oamenii cinstiţi şi este în permanentă poziţie "en garde" cu adversarii.
Mă tem însă că, de multe ori, lupta se duce cu morile de vânt!

PRINCIPALE MODELE, PĂRINŢII
• A avut vreun model în tinereţe? Ce sfaturi credeţi că a urmat cu sfinţenie de-a lungul timpului şi de la cine?

Părinţii lui Victor, socrii mei, au fost nişte oameni admirabili, a căror dragoste, revărsată către unicul lor fiu, a făcut să crească în acesta toate calităţile despre care v-am vorbit. Oameni extrem de simpli, care au tras la jugul vieţii fără rezerve, cred că au fost principalele modele pentru Victor, multe dintre poveştile pe care mi le-a spus, de-a lungul anilor, referindu-se la anii copilăriei şi adolescenţei, marcaţi de prezenţa extraordinară a acestor oameni minunaţi, care au fost părinţii săi.

• Folk înseamnă omul şi chitara, dar şi un pansament pentru suflete rănite. Care dintre melodiile lui Victor Socaciu vă este mai aproape de suflet?

V-am vorbit despre "Lângă inimă îmi stai", care mi-a fost dedicată. Însă primul cântec cu care Victor m-a dat gata înainte încă de a-l cunoaşte a fost "Ceasul iubirii". Nu mi-a fost dedicat şi voi muri, probabil, cu curiozitatea de a şti ce femeie a putut naşte în Victor o asemenea inspiraţie. Cert este că, ştiind cât de mult îmi place acest cântec, primul dar pe care mi l-a făcut îndrăgostitul Victor Socaciu, în primul nostru Crăciun comun, a fost un mic ceas de birou, din argint, însoţit de o felicitare pe care scria "Ceasul iubirii". Îl avem şi acum, ne veghează, de pe noptiera mea, somnul. Au trecut, de atunci, aproape 14 ani.

TIMP PENTRU VORBE BUNE
• Credeţi că a fost, este şi va rămâne un romantic?

Fără îndoială, chiar dacă vremurile de astăzi predispun spre cu totul altceva! E-adevărat, romantismul, de fapt, formele sale de manifestare sunt supuse şi ele schimbării. Totuşi, printre şedinţe de Parlament şi expediţii, "cu lista" prin pieţe şi supermarketuri, Victor îşi găseste timp să-mi mai cânte câte ceva la chitară, să-mi spună o vorbă bună când mă vede întristată sau să-mi aşeze pe pernă câte un trandafir purpuriu, fără semnificaţii politice!

• Care credeţi că este cea mai frumoasă amintire împreună?

Telefonul pe care i l-am dat, acum 12 ani, pe 7 mai, la ora 5:00 dimineaţa (5 a fost, dintotdeauna, cifra mea norocoasă!), când i-am spus doar atât: "Ţi-am făcut un fecior! Are 3 kile 200 şi e sănătos tun!".

• Ce înseamnă muzica şi poezia pentru familia dumneavoastră?

Chiar dacă nu vă vine să credeţi, eu sunt o fire extrem de muzicală, ba chiar mai cânt, câteodată, şi nu numai sub duş (!). Am cedat insistenţelor lui Victor şi am şi înregistrat o melodie împreună - pe versurile mele - "Inelul lui Saturn". Ea a şi apărut pe un CD, însă pentru că eu sunt o persoană extrem de discretă (dacă ar fi cântat-o Andreea Marin împreună cu Ştefan al ei probabil că ar fi ajuns imn naţional!!) piesa a trecut relativ neobservată!

De aici puteţi lesne deduce că muzica este un al cincilea membru al familiei noastre, iar poezia o urmează! Căci, din nou un lucru mai puţin "trâmbiţat", există nu puţine melodii ale lui Victor cărora le-am compus eu versurile! Bine, sunt de acord, ele n-au genialitatea versurilor lui Adrian Păunescu, însă au un alt merit: sunt izvorâte din dragostea pe care Marina Almăşan i-a purtat-o lui Victor Socaciu!

• Un nou album, noi melodii...?

Albumele sunt surprize şi pentru mine! Îl văd doar pe Victor lucrând, compunând, am privilegiul de a fi primul beneficiar "auditiv" al producţiilor sale, însă pregătirea albumelor se face în taină, nu mă bag, las surpriza să-şi urmeze cursul! Aştept de fiecare dată cu emoţie momentul în care Victor intră pe uşa apartamentului nostru cu noul CD în mână, spunându-mi: "Iată, iubita mea, e al tău!". Mă întreb acum, în noile condiţii, când se va mai întâmpla această minune?