Omul şi chitara

Am ascultat din nou cântecele lui Victor Socaciu. Am ascultat şi povestea vieţii sale. Victor Socaciu face parte dintre acei fericiţi, acei aleşi, care după ce au apucat-o pe un drum, dintr-odată li s-a revelat adevărata lor fiinţă. La sfârşitul adolescenţei, Victor Socaciu se pregătea să o apuce pe drumul ştiinţelor exacte. Dar cum destinul nu se lasă păcălit, a fost lovit "dureros de dulce", după cum mărturiseşte, de patima folkului. Şi cum folkul nu este o zdrăngăneală bună doar pentru entertainmentul celorlalţi, Victor Socaciu a devenit ceea ce îi era sortit: un luptător. Omul cu chitara.

A luptat prin versuri, prin melodiile răscolitoare, printr-o atitudine menită să-i trezească din adormire pe cei care nu înţelegeau că trebuie să fie cineva primul! Primul care atrage atenţia asupra nedreptăţii, a sictirului. Foarte repede după intrarea sa pe drumul cel adevărat al vieţii sale, artistul a avut norocul să urce pe scenă alături de cele mai bune voci ale folkului. Chiar dacă nu au făcut o revoluţie, chiar dacă nu au făcut să dispară un sistem, împreună au reuşit să ţină vie flacăra unei răzvrătiri a sufletului. Generaţii de tineri au crescut la lumina folkului. Nu au uitat cine sunt şi ce pot face.

Cântecul le-a ţinut speranţa trează: "Când frământări adânc te cercetează/ Şi-n tâmpla ta speranţele se frâng/ Un cântec îţi va sta mereu de pază/ Cu tine râd şi tot cu tine plâng" (...) Un om cu o chitară: Victor Socaciu.