Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Este o bucurie simplă, dar covârșitoare, o trăire autentică pe care o simt an de an, la fel ca mulți alți compatrioți. În această zi specială, reușesc, parcă, să transcend zgomotul cotidian și meschinăria politică. Am uitat definitiv de Nicușor, de Bolojan sau de Grindeanu, am uitat de toți acești așa-ziși politicieni al căror discurs, adeseori, se pierde în ecouri goale. Vă îndemn să faceți la fel, măcar pentru o zi! Astăzi, în această zi solemnă când sărbătorim nu doar Ziua Națională, ci și ziua sufletului tuturor românilor, simt nevoia să nu-mi exprim regrete sau reproșuri, nici măcar cinismul învățat cu greu. Mă simt puternic prin simplul fapt că aparțin unui popor de oameni dârji, inteligenți și devotați, care, de-a lungul istoriei, nu au lăsat nicio clipă din viața lor să treacă fără a-și folosi inteligența, priceperea și curajul pentru binele României.
Astăzi este o zi de mare sărbătoare pentru toți românii. 1 Decembrie, ziua când inimile noastre bat într-un singur ritm, ziua în care spiritul nostru de neam unit strălucește în culorile sacre ale Tricolorului. Este ziua în care, fie că ne aflăm acasă, sub cerul generos al patriei, fie că purtăm cu noi dorul și amintirea ei pe alte meleaguri, ne reamintim că facem parte dintr-o singură familie, dintr-un destin comun, de multe ori zbuciumat, dar întotdeauna glorios. Ne amintim de curajul și viziunea celor care, în 1918, au transformat un vis de veacuri într-o realitate eternă.
Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, convocată pentru data de 1 decembrie 1918, a fost, pentru contemporani și pentru posteritate, momentul decisiv pentru ”unitatea națională a tuturor românilor”. Nu a fost un act izolat, ci o culminare firească a unei întregi evoluții istorice, desfășurate într-un context internațional propice. Anul 1918 a fost anul decesului unor imperii și al nașterii de noi națiuni, un an în care principiul dreptului popoarelor la autodeterminare, promovat de președintele american Woodrow Wilson, a răsunat în inima Europei, oferind șansa istorică visului românesc.
Pe câmpul lui Horea, la Alba Iulia, aerul era electrizat. O mulțime de peste 100.000 de români, veniți din toate colțurile Transilvaniei, Banatului și teritoriilor istorice aflate la acea vreme sub coroana maghiară, aștepta cu înfrigurare. Era un pelerinaj al speranței, nu un triumf ușor. În timp ce delegații, demnitari și intelectuali de frunte, erau adunați în sala cazinoului ofițerilor din cetate, afară, sute de mii de inimi băteau la unison, fredonând un cântec patriotic simplu, dar plin de înțeles: ”Pe-al nostru steag e scris unire”, cuvinte care au devenit, pentru acea zi memorabilă, mai mult decât un refren, o promisiune, un destin.
În sală, unde se aflau 1.228 de delegați, cuvintele rostite au tăiat aerul ca niște săbii forjate în focul credinței. George Pop de Băsești, cu vocea sa gravă, a evocat marile momente ale luptei naționale românești, subliniind nu doar suferința, ci și hotărârea: ”Vrem să zdrobim lanțurile robiei noastre sufletești prin realizarea marelui vis al lui Mihai Viteazul: Unirea tuturor celor de o limbă și de o lege, într-un singur și nedespărțit stat românesc”. Era o chemare la reîntregire, o recunoaștere a rădăcinilor comune, o pledoarie pentru o identitate profundă.
A urmat Vasile Goldiș, a cărui retorică, de o claritate și o forță impresionantă, a articulat principiile care stăteau la baza acestui act istoric. El a subliniat că ”Națiunile trebuiesc eliberate. Între aceste națiuni se află și națiunea română din Ungaria, Banat, Transilvania. Dreptul națiunii române de a fi eliberată îl recunoaște lumea întreagă, îl recunosc acum și dușmanii noștri de veacuri. Dar odată scăpată din robie, ea aleargă în brațele dulcei sale mame. Nimic mai firesc în lumea aceasta. Libertatea acestei națiuni înseamnă: Unirea ei cu Țara Românească”, iar cuvintele sale nu erau doar un discurs politic, ci ecoul milenar al dorului de unitate, o expresie a firescului istoric și moral.
Momentul culminant al adunării a fost citirea Rezoluției Marii Adunări Naționale de către Vasile Goldiș. Acest document, de o mare viziune excepțională, nu a fost doar un act de unire teritorială, ci un manifest pentru un stat nou, modern și democratic, un proiect de țară ce depășea cu mult orizontul epocii și care, chiar și astăzi, rămâne un reper.
Rezoluția proclama, în primul rând, ”unirea acestor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România”, incluzând Banatul. Dar, dincolo de aspectul teritorial, documentul consfințea principii fundamentale pentru alcătuirea noului stat român, adevărate pietre de temelie ale unei societăți juste și echitabile:
Deplina libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare, un angajament ferm pentru respectarea identității și drepturilor minorităților, asigurând instruire, administrație și justiție în limba proprie, precum și reprezentare proporțională în corpurile legiuitoare.
Egală îndreptățire și deplină libertate confesională, o garanție a libertății de credință pentru toate confesiunile, recunoscând diversitatea spirituală.
Un regim democratic, proclamarea votului universal, direct, egal, secret, pe comune și proporțional, pentru ambele sexe, la 21 de ani, o inițiativă revoluționară pentru acele vremuri.
Desăvârșita libertate de presă, asociere și întrunire ce garanta libertatea de expresie și de organizare civică, elemente esențiale ale oricărei societăți deschise.
Reforma agrară radicală, un răspuns direct la nevoile țăranilor, ce prevedea conscrierea și desființarea fidei-comiselor, pentru ca țăranii să poată deține pământul pe care îl munceau, promovând ”nivelarea socială” și ”potențarea producțiunii”, un act de justiție socială.
Drepturi și avantaje pentru muncitorimea industrială, prin asigurarea unor condiții similare cu cele din statele industriale avansate din Apus, demonstrând o viziune socială complexă.
Comuniunea națiunilor libere și eliminarea războiului, o aspirație nobilă, la finalul unui război devastator, pentru o ordine internațională bazată pe dreptate și libertate.
După citirea Rezoluției, înflăcărarea a cuprins mulțimea. Cei peste 100.000 de români prezenți la Alba Iulia au primit cu entuziasm decizia de unire cu România, acest act nefiind doar o formalitate, ci o expresie a voinței colective, un document istoric prin care s-a înfăptuit visul de veacuri al românilor: România Mare.
Atingerea acestui moment epocal a fost rodul unei mobilizări extraordinare, în care rolul spiritual și social al Bisericii a fost determinant. Așa cum sublinia episcopul greco-catolic Florentin Crihălmeanu, într-un moment de război, când mijloacele de comunicare erau rudimentare și autoritățile străine făceau tot posibilul să oprească această mișcare, Biserica, prin preoții ei, a fost forța coagulantă ”alminteri nu aveau posibilitatea pe cale oficială, telex, alte mijloace, sau prin foi, prin ziare, să transmită poporului o asemenea mobilizare pentru Alba Iulia. O fac prin preoţi. Şi episcopul Hossu, şi episcopul Miron Cristea, transmit curier, transmit circulare prin care mobilizează credincioşii să vină la Alba Iulia”. Această mobilizare, o adevărată predică de luptă națională, a transformat adunarea de la Alba Iulia într-un veritabil pelerinaj al speranței și al credinței, demonstrând că unitatea nu se construiește doar cu legi, ci și cu suflet.
O delegație impunătoare, formată din Iuliu Hossu, Vasile Goldiș, Alexandru Vaida-Voevod și Miron Cristea, s-a deplasat la București pentru a prezenta regelui Ferdinand și guvernului actul unirii. Decretul-lege publicat în ”Monitorul Oficial” la 13/26 decembrie 1918 a consfințit actul memorabil de la Alba Iulia, proclamând solemn: ”Ținuturile cuprinse în hotărârea Adunării Naționale de la Alba-Iulia, de la 18 noiembrie/ l decembrie 1918, sunt și rămân de-a pururea unite cu Regatul României”.
Într-un context de disoluție a instituțiilor statului austriac, și Bucovina și-a scris destinul. La 15/28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei, întrunit la Palatul Mitropolitan din Cernăuți, a adoptat în unanimitate Declarația de Unire cu România. Această declarație, prezentată de Iancu Flondor, proclama ”unirea necondiționată și pentru vecie” a Bucovinei cu Regatul României, un act de curaj și de reafirmare a identității românești.
Astăzi, cu ocazia Zilei Naționale, în timp ce privim cu îngrijorare spre frații noștri din Ucraina, care trăiesc o deznădejde cumplită din cauza conflictului ruso-ucrainian, nu pot să nu mă opresc asupra punctelor din Moțiunea de Unire a Bucovinei cu România din 15/28 noiembrie 1918. Aceste cuvinte, scrise acum mai bine de un secol, răsună parcă mai actual ca niciodată, oferind o perspectivă emoționantă și, din păcate, dureros de relevantă asupra timpurilor pe care le trăim.
Moțiunea sublinia cu forță că:
Bucovina a făcut pururea parte din Moldova, o reafirmare a legăturilor istorice, a rădăcinilor comune care transcend granițele administrative impuse. Cei 144 de ani de suferință sub o ocârmuire străină sunt o mărturie a rezistenței poporului bucovinean, căruia i-au fost nesocotite drepturile naționale, care a îndurat strâmbătăți și persecuții, menite să-i înstrăineze firea și să-i învrăjbească cu celelalte neamuri, fiind lecție despre ceea ce înseamnă să lupți pentru identitate sub un jug străin.
Lupta mucenicească pe câmpiile de bătălie europene sub steag străin reprezintă o recunoaștere a sacrificiului făcut de bucovineni în slujba asupritorilor, fără a-și uita însă propriul neam, iar împiedicarea sistematică de a se folosi de bogățiile țării și despoierea moștenirii sunt descrierea exploatării economice și a distrugerii resurselor, o realitate tristă a ocupației.
Nădejdea că ceasul mântuirii va sosi reprezintă credința neclintită în justiția istorică, în reîntregirea moștenirii străbune și în înfăptuirea marelui vis al neamului: unirea tuturor țărilor române dintre munți, Prut și Tisa într-un stat național unitar.
Aceste rânduri nu sunt doar istorie; ele sunt o lecție despre perseverență, despre iubire de țară și despre cum, chiar și în cele mai întunecate vremuri, speranța în unitate nu trebuie să moară. Ele ne amintesc, cu o sensibilitate aparte, că libertatea și autodeterminarea sunt valori pentru care se luptă, deseori cu prețul sângelui.
Plecând de la faptul că cei trei piloni ai moralității societății românești care au coagulat oamenii și au oferit speranță, sprijin și încredere în viitor au fost de-a lungul timpului biserica, școala și armata, și că toate trei au avut un rol determinant în realizarea Marii Uniri, astăzi, mai mult decât oricând, suntem conștienți că pentru ca un popor să progreseze, să prospere și să-și păstreze identitatea, armata este cea care oferă siguranța de care acesta are nevoie pentru a se dezvolta. O școală militară de elită care pregătește cadre pentru viitor, precum Colegiul Național de Apărare, devine astfel nu doar o instituție, ci un simbol al continuității și al angajamentului pentru siguranța națională.
Astăzi, ținta noastră, așa cum spunea marele istoric Nicolae Iorga, nu este doar o amintire, ci o chemare permanentă. ”Unirea românească nu este legată de anumite momente, ci este zbaterea sufletească necontenită a unui întreg popor, creat unitar pentru a trăi şi pentru a rămâne în aceeaşi unitate neîntreruptă, este în mare parte şi întruparea unei epoce de renaştere naţională. Unirea este întruparea în aceste timpuri a unui drept câştigat din moși-strămoși, care trebuie să ne inspire în fiecare moment, ajutându-ne să deosebim căile cele bune, care trebuiesc urmate, de căile rele, împotriva cărora orice conştiinţă românească trebuie să se îndrepte cu hotărâre!”.
Dincolo de discursurile oficiale și de festivitățile efemere, 1 Decembrie ne cheamă la un adevăr mai profund: cel al unității noastre, al forței și al responsabilității. Când Iuliu Maniu afirma că ”noi nu ne putem închipui viața mai departe fără a fi împreună cu întreg neamul românesc și mai bine voim moartea, decât o viață de sclav umilit, despărțit de frații săi”, nu rostea doar un slogan, ci un testament moral. Astăzi, acest testament ne îndeamnă să fim vigilenți, să apărăm democrația, să construim o societate justă și prosperă. Să nu uităm că eroii nu au murit pentru partide, ci pentru Patrie. Așadar, în această zi solemnă, să fim nu doar mândri, ci și conștienți că ”Unirea noastră este surâsul lor etern”, și că acest surâs trebuie apărat și reînnoit prin fiecare acțiune, prin fiecare gând, prin fiecare vis al nostru pentru România.
Iar dacă astăzi, unii ar putea simți o umbră de deznădejde, o senzație de disjuncție între idealul de la Alba Iulia și realitatea cotidiană, tocmai 1 Decembrie ne reamintește că speranța este o flacără care nu se stinge niciodată în sufletul românului. Căci Marea Unire nu a fost doar o înfăptuire istorică, ci și un legământ: legământul de a continua să construim, să visăm și să luptăm pentru o Românie mai bună. Așa cum armata, școala și biserica au fost pilonii de ieri, astăzi, noi suntem pilonii. Fiecare dintre noi, prin munca cinstită, prin respectul față de valorile morale și prin iubirea de țară, contribuie la acest edificiu. Să privim spre viitor cu o inimă plină de recunoștință pentru trecut și cu un angajament ferm pentru ziua de mâine, știind că împreună într-o singură clipă, trăim din nou Marea Unire, călăuziți de amintirea eroilor noștri și de iubirea pentru patrie, și că acest angajament este ”surâsul lor etern”!
Citește pe Antena3.ro
