20 de ani, cu EBA şi Marean

EBA şi Marean sunt cele două personaje (nu personalităţi) politice ale momentului. Inundă ecranele televizoarelor, enormităţile le ies şuvoaie pe găurile gurilor, lumea se cruceşte, scuipă-n sân, hohoteşte, dar urmăreşte şi comentează aprins ca la meci. Până şi pe etern generatorul de rating şi umor involuntar free Gigi au reuşit să-l pună-n umbră. Ceea ce nu-i de colea…

Mezina preşedintelui României este exemplul clasic al ratării decadent-maladive a tineretului de bani gata. Cu o educaţie aproximativă şi un trecut profesional cvasiinexistent, a ales (ori i-a fost impusă), după o trecere meteorică pe catwalk şi una apăsată prin cluburile de noapte, calea cea mai sigură a atingerii treptei de sus a propriei incompetenţe: politica. Elena Băsescu parcă ţine musai să confirme zicala potrivit căreia dacă ai la uşă o odraslă incapabilă de nimic serios trebuie s-o împingi întru nemurirea politică. Nenorocirea nu-i că ea nu realizează cât de ridicolă e într-o postură care o prinde ca nuca-n perete, ci faptul că e încurajată să se facă de râs. Şi nu doar pe sine, ci mai ales pe taică-său, care, cum apucă să facă vreo mişcare inspirată pe scena publică, e trimis instantaneu în ridicol de ororile pe care le slobozeşte-n eter a mică. Ultimul torent de înţelepciune revărsat dintre generoasele-i buze, "scaunul electric" dăruit unui pensionar, a reuşit să umilească până şi faimoasele sale "succesuri".

Se toacă bani pentru construcţia artificială a aşa-zisei ei cariere politice, se pun la bătaie resurse de imaginaţie şi de logistică impresionante, se cumpără bunăvoinţa comentatorilor, 'geaba. Când lipseşte materia primă, n-ai produs finit. Altfel şi mai crud spus, nu poţi face din rahat bici pocnitor. Cinic vorbind, n-aş putea spune că-s retezat de durere că aspiranta "independentă" cu slogan de număr de maşină la Parlamentul European minează cariera politică a lui Traian Băsescu. Ba, mai mult, nu pot decât să mă bucur că, prin orice ieşire publică, îi mai dă câte o lovitură la glezne ilustrului său tată, dar continui să mă mir cum acceptă Traian Băsescu să se sinucidă politic lent, dar sigur, pe mână scurtă.
Ca să se păstreze un echilibru în coaliţie, PSD răspunde cu Marian Vanghelie. Deloc prost, dar cult în cap cam cât pân' la genunchiul broaştei, inventatorul celebrelor "almanahe" a ajuns să domine - financiar, politic, decizional şi imagistic - un partid politic din care, deocamdată, încă mai fac parte Ion Iliescu sau Adrian Năstase. Viclean copil de casă al lui Dan Ioan Popescu, Miron Mitrea şi, ulterior, Sorin Oprescu, om cu şcoala vieţii la bază, ambiţios şi lipsit de scrupule, primarul "care este" a slugărit pe rând pe lângă titani şi, la momentul oportun, i-a căpăcit. Simţ politic are şi ştie să strângă voturi, caracteru-l cam încurcă, dar, în România ariviştilor, e exemplul tipic de succes. Ultimul pe care a reuşit să-l facă dependent de el e Mircea Geoană. Care poate să-şi joace liniştit rolul fals de politician european, fiindcă de lucrurile murdare se ocupă Marean, dar nu vrea să priceapă că taman el va fi victima următoare a constrictorului de la 5.

Imediat după Revoluţie, Silviu Brucan ne-a dat optimist 20 de ani să ne facem bine la cap. În decembrie s-ar cam împlini sorocul. Eu propun să sărbatorim în Piaţa Revoluţie cu EBA preşedinte şi Marean premier. De curcubeu se ocupă ai lu' Obama.