x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

A doua Prahova

0
Autor: Adrian Năstase 29 Oct 2008 - 00:00

A doua Prahova nu a intrat în Uniunea Europeană. Pe drumu­rile ei gropuite mai aleargă speriată câte o maşină mai de Doamne-ajută, dar oamenii de acolo nu s-au îndepărtat prea mult de epoca în care Geo Bogza le descria viaţa în reportaje lungi. Această lume are nevoie de orice. De tot. De drumuri, de apă bună de băut, de gaze, de acoperişuri pentru instituţii, de pardoseli pentru biserici, ca oamenii să nu mai stea îngenun­chiaţi pe piatră.



Pe cea dintâi o cunoaştem bine. Mulţi dintre noi chiar din trenurile copilăriei care ne duceau în tabere sau în vacanţe cu părinţii. E o Prahova imaculată, aşe­za­tă obraznic sub munţi sau acolo unde în­cep dealurile. E Prahova proas­pă­tă prin care trecem, mai repede sau mai încet, ori de câte ori simţim nevoia de aer cu­rat. E Prahova pe care ne-o arată, săp­tă­mână de săptămână, televiziunile, locul unde se blochează şoselele cu maşini pline de oameni care vor să evadeze din beton, din praf sau, pur şi simplu, din banal.

E Prahova Buştenilor, a Câmpinei şi a Si­na­iei, dar şi a Vălenilor, e Prahova de la Brea­za şi de la Cheia. Mai nou, şi de la Cor­nu. Zona despre care s-a scris litera­tură multă, unde s-a exploatat petrol cu nemi­luita şi au luat naştere republici de o zi. E Prahova urbanizată intens, cu resurse de dezvoltare şi cu un loc anume în bagajul de amintiri pe care îl purtăm cu noi.

Mai exista însă şi o a doua Prahova. Ea nu are resurse naturale spectaculoase, nu face literatură, nu naşte amintiri decât pentru oamenii născuţi acolo şi nu are decât legături administrative seci cu cea dintâi. E Prahova prin care umblu intens de două luni. Cea care are capitala simbolică la Mizil.

Ştiţi ce înseamnă o comună de "categoria a treia"? Un loc pe care îl desparte un vis de o comună de "categoria a doua", adică de ceva care, pentru oamenii din marile oraşe, e de negândit din punct de vedere civilizaţional. Prahova a două e plină de asemenea comune.

A doua Prahova nu a intrat în Uniunea Europeană. Pe drumurile ei gropuite mai aleargă speriată câte o maşină mai de Doamne-ajută, dar oamenii de acolo nu s-au îndepărtat prea mult de epoca în care Geo Bogza le descria viaţa în reportaje lungi.

Această lume are nevoie de orice. De tot. De drumuri, de apă bună de băut, de gaze, de acoperişuri pentru instituţii, de pardoseli pentru biserici, ca oamenii să nu mai stea îngenunchiaţi pe piatră. Abia pe mai departe, odată rezolvate aceste probleme, lumea asta se poate gândi la un salt, la investitori care vin şi constru­iesc locuri de muncă, oferă speranţe, adună familii.

A doua Prahova are capitala peste tot împrejur. Adeseori, Ploieştiul e departe, mergi acolo când e musai, când ai nevoie de o ştampilă sau de o audienţă. Cumpărăturile sau distracţiile le faci la Urziceni, radiourile care se aud mai tare sunt din Buzău. E o Prahova cu un picior aşezat ferm în Bărăgan în vreme ce un ochi se uită, atent, la ce se petrece pe drumurile care duc spre Moldova.

Oamenii de aici sunt ca toţi oamenii. Ştiu foarte bine ce e important pentru ei şi dacă o iei razna şi le vorbeşti despre stele pot să te aducă, blând, cu picioarele pe pământ. Fondurile europene sunt un lucru extraordinar. Dar dacă ei plătesc taxa de moştenire 20 de milioane pentru două-trei pogoane de pământ arabil, Europa rămâne încă departe de vieţile lor. Pentru ei, Teleajenul – când inundă la Râfov – le poate nărui, într-un ceas, agoniseala de-o viaţă.

Vorbeam, cândva, de o a doua Românie şi mulţi m-au persiflat pentru un asemenea gând. Dar Prahova asta e parte din România despre care vorbeam. Eu nu o descopăr acum. Cornul şi laptele, bursele sociale, venitul minim garantat, autobuzele care adună copiii din comune în care nu mai e rost de o şcoală, sălile de sport în loc de maidan, toate aceste construcţii, începute după anul 2000, erau investiţii pentru România a doua, pentru Prahova a doua.

Nu eu, ci ziariştii în căutare de subiecte vorbesc şi despre al II-lea Bucureşti. Cel fără canalizare, de la margini, dar şi cel fără nimic, din casele vechi şi pline de şobolani aflate în plin centru. A doua Românie e peste tot, trăieşte împreună cu prima şi n-aş putea spune, cu mâna pe inimă, că speră mare lucru de la ea. Poate că rostul acestor alegeri, menite să lege mai mult parlamentarul de alegător, e mai ales acela de a realiza a treia mare unire pentru români.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   prahova

Serviciul de email marketing furnizat de