A venit Obama! Bravo, America!

Mii de joburi părăsesc America zilnic, emigrând în China, în India, în alte ţări care devin, paradoxal, coproprietare ale Americii.

A câştigat Obama.
Prima mea impresie: una de uşurare, ca la evitarea unei naşteri cu dureri. Co­pilul a venit repede şi fără dureri. Mar­ţi, la ora 21:00, ora Californiei, Oba­ma era deja ales. Aproape îngereşte, Bush şi John McCain au confirmat numele celui de-al 44-lea preşedinte ales al Statelor Unite şi primul conducător jumătate alb/ jumătate de culoare al Vestului. Barack Hussein Obama.

Mulţi americani încă reacţionează la acest nume ca la un nume de animal exotic. Din 43 de preşedinţi de până acum, toţi aveau nume  britanice. Afară de cei doi Roosevelt şi de William Howard Taft: olandezi, dar zămisliţi din aceeaşi fonetică superalbă. Dar numele noului ales are o armonie a lui, păgână şi voca­lică. I se spune deja Barack, pur şi simplu, ca lui Oprah or Cher. A trimis un e-mail la milioane de sprijinitori, felicitându-i şi mulţumindu-le. "We did it together". Am reuşit împreună. Semnat: Barack.

Cum mă simt eu, până acum trei săptămâni unul din cei 14% nedecişi? Mă simt stimulat şi entuziast.
Dacă n-ar fi decât capacitatea unică a Americii de a se înnoi, de a ţâşni iar la suprafaţă ca un înotător istovit şi totuşi sortit să ajungă la ţărm. Mereu, din nou şi din nou, ca în Răzvrătiţii de pe Bounty, ca în Bătrânul şi Marea, mitul Americii e să iasă la liman, schimbată, dar în fond tot ea. Naţia pionieră. Saltul înainte, într-un nou pionierat, continuă să fie modul ei providenţial de a-şi rezolva crizele.

Şi asta e ce vrea lumea de la America. Citesc mesaje pe internet, aflu din cyber-cosmos, aflu din bloguri create special ca să exprime jubilaţia de pe alte meri­diane: America, sunteţi din nou cu noi, cu lumea! Din Paris.

Ne bucurăm că sunteţi iar farul speranţei! Din Jakarta, Indonezia.
Mulţumesc, America! Păcat că bunicii mei, un cuplu alb-negru, n-au apucat această clipă! Din Frankfurt, Germania.

Nici o dovadă nu e mai palpabilă decât mii şi mii de feţe lucind de lacrimi pe toate latitudinile! Din Beijing.
Din sumedenie de locaţii pe glob, o vorbă, în zeci de limbi: Da!

Acum trei zile vorbeam la telefon cu fiica mea. Chole Popescu, 20 de ani, bursieră la jurnalistică la George Washington University. Urneşte-te odată, daddy, şi votează! Da?

Chole m-a sunat marţi seară, când tocmai terminasem de ascultat discursul bărbătesc şi sobru al lui McCain. Era entuziastă: ne adunăm toţi în faţa Casei Albe, tot dormitorul. Să ne fotografiem şi să celebrăm! Toţi!
Am întrebat-o: Chiar şi colegii care au votat cu McCain?
Toţi!
Şi s-au dus să ţopăie şi să se fotografieze în faţa Casei Albe.

La aceeaşi oră, un sfert de milion de entuziaşti au ticsit Parcul Grant din Chicago ca să asculte discursul de acceptare al lui Obama. La fel de sobru şi demn ca McCain – ah, revenim la curtoazia clasică a Americii, ce plăcere! Barack a vorbit bine, a vorbit mişcător. Cât de greu a fost suişul până la victorie. Şi cât de greu va fi suişul de-aci înainte.

Căci iată moştenirea pe care o primeşte Barack: În prezentul imediat, şomajul se va ridica de la 6,1% la 8%.
Guvernul american a promis peste un trilion de dolari ca să salveze băncile şi creditele imobiliare, ceea ce va îndatora şi mai mult Trezoreria Federală, şi trezoreria e deja datoare vândută.

Bursa, o zi după alegeri, a căzut cu cinci puncte mai jos.
Suntem încă în război şi în Afganistan, şi în Irak. Milioane de americani continuă să nu aibă asigurare medicală.
Mii de joburi părăsesc America zilnic, emigrând în China, în India, în alte ţări care devin, paradoxal, coproprietare ale Americii. Când trimitem un job în China, fie şi unul singur, vindem o bucăţică din economia Americii. Chinezii şi indienii cumpără bonduri şi stocuri americane. În anumite parcele economice, America e ipotecată altor ţări.

Împotriva acestei realităţi dure, Barack aduce entuziasmul unui învingător care a învins de două ori. A învins-o pe Hilary şi l-a învins pe McCain. În ochii alegătorilor, Barack s-a dovedit mai legitim decât amân­doi, mai capabil, mai bine gândit, mai elocvent şi mai implicat în destinele americanilor, chiar şi ale celor care l-au preferat pe McCain. Rezumat în cuvinte: "Să încercăm un nou patriotism, în care cu toţii să contribuim mai mult, unii pentru alţii".

Capitalul politic al lui Barack e mare, pentru că e bazat atât pe meritul real al candidatului, cât şi pe percepţia publicului. Dar mai ales e mare deoarece comandă entuziasmul mulţimilor.

Şi entuziasmul acesta atât de necesar!
E ca o injecţie cu oxygen. Spontan, planeta şi-a amintit că iubeşte America. În Indonezia, şcoala unde Barack a fost elev câteva trimestre devine loc de pelerinaj. În Kenya, numele Obama e ştampilat pe clădiri publice şi pe o nouă marcă de bere. Caraghios – mişcătoare reacţii, care ce spun de fapt? Vrem America înapoi, spune planeta. O vrem ca simbol al progresului şi ca sediu al viselor. O vrem ca simbol că totul se poate realiza, că me­rituoşii vor fi răsplătiţi, că neglijaţii vor fi recunoscuţi! Nu vrem America ca sponsor de dictatori incapabili ori ca mlaştină morală a materialismului! O vrem iar idealistă, o vrem iar candidă şi capabilă să revină la eroism şi la simplitate! Dacă calea de a recăpăta acea Americă e promovarea unui fiu mezin necunoscut şi neobişnuit, dar ales de soartă – fie! Barack Obama merită să se aleagă, chiar dacă McCain nu merită să fie respins.