Acul de siguranţă, sabia şi gheata de ghips

Cu teribil lipici la public, Sebastian Papaiani era nelipsit în distribuţiile filmelor, dar şi pe afişele teatrelor. Figură simpatică, cu replica hăzoasă pe vârful limbii, mereu cu zâmbetul mijit în ochi, Papaiani era ales pentru roluri de personaje pozitive în filmele, care glorificau omul de tip nou, cu formula ideală de calităţi. Papaiani nu suferea eroii comunişti, care n-aveau niciun defect, cărarea la păr era trasă cu rigla, nodul de la cravată fără nicio alunecare, cămaşa scrobită, vorbirea preţioasă, parcă smulsă din dicţionar. Papaiani simţea că aceste personaje pozitive până-n măduva oaselor nu erau credibile, păreau de material plastic şi spunea peste tot că şi eroii comunişti trebuie să se mai enerveze şi să înjure, când au guturai cu tuse să mai scuipe într-un tufiş. A intrat în legendă o replică a lui Papaiani, la avanpremiera unui film, în care el juca rolul unui fiu al satului, care după absolvirea facultăţii revenea la locul de baştină şi se ducea la preşedintele colectivei, cerând să-l angajeze ca agronom. În film, îl îmbrăcaseră cu costum negru ce pe un angajat la pompe funebre şi răzvrătit Papaiani a rupt un nasture de la sacou, înlocuindu-l cu o improvizaţie, un ac de siguranţă, să pară scena mai venită din viaţa reală. Când s-a ajuns la scena cu întâlnirea proaspăt absolventului cu şeful colectivei, de parcă se duceau amândoi la spectacolul cu „Lacul  lebedelor”, unul dintre activişti strigă: „Stop, tovarăşului Papaiani îi lipseşte un nasture la haină, să se reia filmarea cu nasturele cusut la loc, râd capitaliştii de noi că n-avem producţie de nasturi!”. Înciudat de porunca politrucului, Papaiani i-a răspuns: „Tovarăşe, capitaliştii ne vor lăuda şi pizmui că avem mai multe fabrici de ace de siguranţă, care sunt mai tehnologizate decât atelierele de nasturi!”. Papaiani a fost atât de devotat meseriei lui de actor, încât după ce şi-a fracturat un picior şi i l-a pus în ghips, i-a trimis invitaţii la teatru marelui ortoped Andrei Firică. A rămas cu gura căscată profesorul Firică când a intrat în scenă Papaiani, în costum de epocă, cu perucă stufoasă, cu sabie de duel, dar cu piciorul înfăşurat în ghips.