Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pe vremea în care tatăl lui era întemniţat de autorităţile ţariste, eroul nostru, pe atunci în vârstă de 8 ani, i-a adus în dar un fluture care să-i ţină de urât în celulă. Ca adolescent pleca în modeste expediţii de vânătoare a fluturilor pe care îi descria în cele mai mici detalii, imitând publicaţiile ştiinţifice studiate în timpul liber. Poate că ar fi devenit un profesionist în domeniu, dar revoluţia rusă din octombrie obligă familia tânărului lepidopterist amator să plece în 1919 în exil.
În cele două decenii petrecute în Europa apuseană vizitează muzeele în care se aflau importante colecţii de specialitate. Foloseşte banii câştigaţi de pe urma unui roman cu oarecare succes de librărie pentru a-şi finanţa o expediţie în Pirinei, în care, ajutat de soţia lui, Vera, capturează mai bine de 100 de specii de fluturi. Ascensiunea naziştilor îl forţează să aleagă din nou exilul, de data aceasta în Statele Unite, unde avea să devină foarte cunoscut ca romancier, dar să şi pătrundă în profunzimile ştiinţei care se ocupa de fluturi. În anii ’40 ai secolului trecut este preocupat de o specie misterioasă, Polyommatus blues, încercând să creeze o nouă metodă de clasificare, bazată pe diferenţele de anatomie a organelor genitale ale delicatelor insecte. Pe la sfârşitul anului 1945 publica o lucrare pe această temă în care îşi mărturiseste uimirea faţă de evoluţia rapidă a speciei si lanseaza o speculatie îndrăzneaţă. Aceşti fluturi şi-ar avea originea în Asia, de unde au ajuns în America de Nord traversând Strâmtoarea Bering şi ajungând apoi până în sudul continentului, în Chile.
Cititorul este invitat să-şi imagineze un specialist în domeniul clasificării, un taxonomist, îmbarcat pe o maşină a timpului, precum cea din romanul lui H.G. Wells, care este martor la migraţia, întinsă pe câteva milioane de ani, a nu mai puţin de cinci valuri de fluturi, ajungând în noua lor patrie. Povestea zborului lor, care începe în Siberia, trece prin Alaska şi continuă până în America de Sud, pare puţin cam trasă de păr. Oricum, autorul îşi permite să precizeze că teoria cuprinde o explicaţie care este de fapt o preferinţă strict personală.
Anul 1958 îi aduce o meritată celebritate, ca romancier. Cu această ocazie, ziariştii scot la iveală pasiunea pentru fluturi, viaţa lui secretă de expert în domeniu şi de administrator al secţiei Fluturi a Muzeului de Zoologie Comparată de la Universitatea Harvard. Colegii săi îl apreciază pentru hărnicie şi perseverenţă şi îl consideră drept foarte competent în materie de detalii, dar fără idei ştiinţifice importante. Reputaţia aceasta îl însoţeşte până în 1990, când entomologii din Statele Unite, Ungaria şi Israel publică o lucrare care confirmă vechea clasificare, realizată de eroul nostru, şi dau numele său unei noi specii de fluturi. Încetul cu încetul sunt recunoscute şi alte merite ale modestului om de ştiinţă, cum ar fi studiul din 2010 care confirmă identificarea ca specii separate ale lui Karner blues şi Melissa blues. Este doar un început. Folosind tehnici ultramoderne, savanţii ajung la concluzia că fluturii Polyommatus blues aflaţi pe continentul american îşi au într-adevăr originea în Asia. Pe atunci, în Strâmtoarea Bering temperaturile erau cu mult mai ridicate şi plăpândele făpturi ar fi putut supravieţui cu uşurinţă traversării.
Lepidopteristul nostru s-ar fi bucurat foarte mult. El scria în 1943 un poem intitulat: „Despre descoperirea unui fluture”, care începe cu aceste versuri:
„L-am găsit şi l-am numit, fiind priceput la taxonomie latinească; astfel am devenit naşul unei insecte şi cel dintâi care a descris-o – nu am nevoie de altă faimă”.
Credea cu tărie că activitatea lui ştiinţifică va însemna ceva în viitor, deşi îşi dădea foarte bine seama că reprezintă un modest angrenaj într-o maşinărie de o incredibila complexitate. E momentul să dezvăluim numele fluturelui, Nabokovia cuzquenha, şi numele romanului care l-a transformat în celebritate mondială în anul 1958, „Lolita”. Surprinzător sau nu, Vladimir Nabokov, autorul unor capodopere precum „Ada”, „Foc palid” sau „Lolita”, a dus o viaţă dublă, de scriitor şi entomolog. Nu contează ce a iubit mai mult, fluturii sau cuvintele, ce a avut de spus în ambele domenii rămâne pentru totdeauna. Şi cine ştie, poate că recunoaşterea teoriilor sale privind migraţia fluturilor reprezintă o subtilă consolare postumă pentru un literat care n-a apucat să fie şi laureat al Premiului Nobel. A fost însă de la început iubit de cititori, ceva mai târziu şi de colegi.
Citește pe Antena3.ro
