Adrian Năstase scrie, după 50 de zile, din Penitenciarul Jilava: Cât de "superficială" poate fi o rană la distanţă de 1mm de carotidă?

Cum ar fi fost daca...?

Au trecut 50 de zile. Pline cu semne de intrebare. Pline de tristete si de revolta. Am acceptat insa, in final, ca exista o alta vointa - cea a destinului - mai puternica decat vointa mea. Si merg mai departe... Cu recunostinta pentru familie, pentru prietenii mei de la Jurnalul National, pentru cei de la Antena 3, si pentru multi altii - cei care nu s-au intrebat nici o clipa cat de "superficiala' poate fi o rana la distanta de 1mm de carotida si nici ce urme lasa in suflet un glont cu calibrul 38 special.

Citeste si Prima postare pe blogul personal a lui Adrian Nastase

Acum, instalat in spatiul de 4m² "rezervat' mie, fara ostilitate, la celebrul penitenciar Jilava, prin respectarea tuturor regulilor, vreau sa-mi demonstrez, in primul rand mie, ca obiectivul celor care si-au dorit "eliminarea mea din societate', nu poate fi atins, libertatea insemnand si (sau, poate, in primul rand) o chestiune interioara bazata pe ganduri si pe sentimente.

Stiu, istoria contra-factuala inseamna sa proiectezi nostalgie peste sentimentele de frustrare din prezent. "Cum ar fi fost daca...?'

Am recitit "Decalogul Presedintelui', angajamentul meu, din 2004, din campania la prezidentiale, "pentru un mandat al dezvoltarii si modernizarii Romaniei', construit pe 10 piloni importanti.

As vrea sa vi-i reamintesc:

Citește pe Antena3.ro

Ucraina a atacat pentru prima oară Rusia cu rachete ATACMS. Reacția Moscovei

1) Continuarea proiectului politic al reconcilierii nationale. Spuneam atunci "... ar fi de-a dreptul dramatic sa reintroducem – la scara intregii tari – stilul conflictual, adversitatea inutila si voluntarismul capriciilor iresponsabile.' Avertizam asupra acestui pericol. Am avut, oare, dreptate? Puteti judeca singuri, privind la ceea ce se intampla, in aceste zile, in tara.

2) Institutionalizarea dialogului democratic cu toti vectorii importanti ai societatii romanesti, evitand "retorica ieftina, stilul atoatestiutor, pornirea spre comanda unica.' Ganditi-va la ce s-a intamplat in Romania in ultimii 8 ani...Si, din pacate...

3) Definirea agendei politice reale a cetatenilor, propunandu-mi sa veghez – daca eram ales – ca actul de guvernare sa nu se bazeze pe "capriciile manageriale ale sefilor de institutii', sau pe "un exercitiu de orgolii desfasurate in algoritm'. Din pacate, am intuit corect si aceste riscuri.

4) Imi propuneam, in 2004, consolidarea dimensiunii strategice a unor proiecte sociale si politice "prin eliberarea actiunii politice de sub apasarea termenului scurt, a constrangerilor zilei de azi'...

Gandeam atunci (si gandesc si astazi!): "Conduita si raspunderea unui sef de stat incumba abordari de fond, de larga perspectiva si nu substituirea anticonstitutionala a atributiilor curente pe care le au Guvernul si administratiile executive din teritoriu'.

Nu aveam dreptate? Am fost, din pacate, o Casandra pe care putini au ascultat-o...

5) Romania curata era un alt obiectiv. De ce oare notam atunci: "in politica se intra si se iese democratic, prin vot'? Sa fi avut in vedere situatia creata de referendumul de acum?

6) Strangerea legaturilor dintre decizia politica si expertiza profesionala a specialistilor. Afirmam in urma cu 8 ani: "un presedinte nu poate da exemplul unor decizii arbitrare, ticluite peste noapte si ambalate in glazura priceperii la toate si la tot. Conduita Presedintelui nu poate incuraja atomizarea deciziilor si voluntarismul in adoptarea lor – invocand auctorial autoritatea care i-a fost incredintata'. Nu am avut dreptate sa avertizez asupra acestor pericole?

7) Etica responsabilitatii fata de cetateni, intr-o formula de nou contract social, era un alt obiectiv.

8) Incurajarea valorilor, "conservand potentialul de incredere, de autoritate, de receptivitate si de speranta' era considerata, de asemenea, importanta.

9) Propuneam o presedintie "pentru o Romanie profunda, pentru Romania intelepciunii romanilor, o presedintie a echilibrului judecatilor, prin descurajarea oricaror pozitii extreme sau radicale – pornind de la adevarul ca libertatea fiecaruia inceteaza in momentul in care prejudiciaza libertatea celorlalti'.

10) In fine, subliniam atunci nevoia si disponibilitatea spre dialog si deliberare – o veritabila proba "pentru a traversa impreuna complicatul univers al confruntarilor politice'[1]

Chiar daca stiu ca este inutil, nu pot sa nu ma intreb: "Cum ar fi fost daca...?'