Adrian Vasilescu: Mirosul banilor

Un vîrtej agită lumea. Planeta, în părţile ei cele mai dezvoltate, suportă o criză clasică a structurilor de producţie, o criză a gestiunilor, dar întâi şi întâi o criză legată de bani. O criză a pieţelor financiare.

Un vîrtej agită lumea. Planeta, în părţile ei cele mai dezvoltate, suportă o criză clasică a structurilor de producţie, o criză a gestiunilor, dar întâi şi întâi o criză legată de bani. O criză a pieţelor financiare.

De unde a pornit vijelia? N-ar fi nici o eroare dacă aş spune că de la prea multă lăcomie. Pieţele financiare s-au apucat să multiplice bani la nesfârşit. Sau, mai degrabă, să multiplice instrumente financiare, cu deosebire derivate, uitând adeseori de faptul că banii, chiar şi în capitalismul financiar, au nevoie de o bază: munca performantă.

N-ar fi nici o eroare, repet, dacă am plasa analiza în acest plan, dar ar fi o ciuntire a adevărului. Pentru că adevărul întreg are la bază modelul veacului XXI, ce aduce în prim-plan şi o schimbare a criteriilor folosite în analizele economice. Multă vreme, înainte de sfârşitul secolului XX, economiştii au avut o convingere: "Dacă merg construcţiile, merge economia". Sau: "Unde miroase a ciment, miroase şi a creştere economică". Butade numai parţial adevărate astăzi, într-o vreme în care o bună parte a economiei este "invizibilă". Şi nu am deloc în vedere economia "subterană", "paralelă" sau "necontabilizată", ci economia monetară, imensă încrengătură de circuite financiare în care se formează  un volum important din produsul mondial brut. Această parte "invizibilă" a economiei a făcut ca altă deviză să devină dominantă: "Dacă banii sunt sănătoşi, înseamnă că merge şi economia".

Aşadar, de la mirosul de ciment la mirosul banilor. Deschiderea pieţelor de bani, proces ce a cunoscut accelerări şi amplificări puternice în anii din urmă, a dat lumii un sens nou. A devenit astfel posibil, într-o vreme dominată de tehnologii dintre cele mai sofisticate, să ia naştere o tehnologie a tehnologiilor, care să pună banii în mişcare într-o dinamică şi în modalităţi încă neîntâlnite până acum. Iată principalul motiv pentru care, astăzi, lumea întreagă e cu ochii pe bani. Iar când pe marile pieţe de bani se produc turbulenţe lumea intră în criză.

Acum, criza nu ne loveşte. Dar, pentru viitor, cel apropiat, chestiunea integrării în circuitul marilor pieţe financiare devine vitală şi pentru noi. Mai ales că deja vin aici, pe porţile deja larg deschise, capitaluri de pretutindeni. Vin cu scopuri precise: investiţii străine directe sau presiuni speculative pe piaţa valutară; convertiri în lei şi depuneri în bănci; tranzacţii bursiere. Foarte mulţi bani (valută) vin în băncile româneşti cu capital străin de la băncile-mamă din marile centre financiare ale lumii.
Mai departe, băncile se adresează populaţiei; românii sunt invitaţi să facă împrumuturi şi să-şi cumpere case, mobilă, aparate electrocasnice, automobile sau alte bunuri ori servicii.

De aici încep problemele. Căci e nevoie de prudenţă. În condiţiile în care, la noi, cererea de consum depăşeşte copleşitor oferta internă de bunuri şi de servicii, temperarea creditării devine inevitabilă. Pentru ca nici creditul de consum şi nici creditul ipotecar să nu aibă soarta lui Cleobis şi Biton din legendă, cei doi fii ai unei preotese a Herei, soţia lui Zeus. Mama lor trebuia să ajungă în sanctuar, pentru a aduce un sacrificiu. Şi cum caii nu soseau, s-au înhămat ei la căruţă. Au ajuns acolo la vreme, dar de oboseală au murit.

Avem nevoie de credite de consum. Şi, mai ales, de credite pentru case. Dar nu sfidând raţionalitatea economică. Au făcut-o americanii şi lumea s-a trezit în criză.