Aglomerarea în mediocritate

Campionatul a împlinit cifra biblică a facerii lumii. Cele şapte etape disputate până acum au aşezat clasamentul în coordonate oarecum previzibile. Primele opt echipe ale ierarhiei sunt înghesuite pe distanţa a doar două puncte.

Această aglomerare nu reclamă însă vreun mare echilibru de forţe în bătălia fruntaşilor. Doar mediocritatea competiţiei şi consecinţa ei firească, adică întâmplarea, au generat vecinătăţi atât de strânse. Faptul că FC Braşov şi Pandurii Tg. Jiu reprezintă echipele-copertă ale reuşiţilor momentului confirmă observaţia de mai sus. Cred că singura performeră autentică a debutului de campionat este, spre marea tristeţe a lui Jean Pădureanu, Gloria Bistriţa. Echipa unei istorii mult încercate în întrecerea socialistă nu a acumula până acum decât două puncte. Pe-aproape îi stau echipe care, probabil, şi-au fixat deja ca obiectiv evitarea retrogradării. Defrişarea valorică a competiţiei produce efecte. Suporterii iau din ce în ce mai greu drumul stadioanelor, tribunele se golesc şi fotbalul devine doar o afacere de tarabă în care îşi fac de cap tot felul de impostori.

Şpaga a subţiat efectivele arbitrajului. DNA a stricat zonele de influenţă ale patronilor şi preşedinţilor de club asupra comisiei centrale a fluieraşilor. Costică Vâlcea e internat. Aron Huzu a dat bir cu fugiţii, fiindcă n-a rezistat presiunii gealaţilor puşi pe japcă. Şefia comisiei a ajuns pe mâna liniorilor din arbitraj. Vasile Avram târăşte după sine antecedente care creionează portretul vulnerabilităţii. Disputele pe care le-a avut cu Adrian Porumboiu şi cu Ion Crăciunescu l-au dat de gol. Dar are cojocul gros şi arivistul nu se jenează să meargă mai departe.

Fişa de post a preşedinţilor de club are în fotbalul românesc caracteristici care ne defineşte originalitatea păguboasă. S-a discutat înainte de începerea capionatului despre intenţia lui Gigi Becali de pricopseală cu un astfel de exemplar. Zvonul, chiar dacă nu avea nici un fel de temei, a generat o licitaţie a remarcaţilor în domeniu. În final, pentru primele două locuri din top concurau, cu şanse egale, Dinu Vamă şi Mihai Stoica. Clasamentul ar fi de fală pentru cei doi dacă nu am avea în vedere criteriile ierarhizării, criterii enunţate, voalat sau direct, chiar de juraţii respectivei licitaţii. Aceştia susţineau că un bun preşedinte de club trebuie să fie şmecher, descurcăreţ, să ştie să dea şi să ia şi mai ales să fie bun la fereală.

Categoria cea mai de fală în băştinaşele noastre obişnuinţe o reprezintă avuţii din fotbal. Oamenii cu banul. Cei care susţin sus şi tare că fără contribuţia lor generoasă fotbalul s-ar duce falimentului de suflet. Mare parte dintre aceştia îşi plătesc însă prin aportul de capital posibilitatea de a distruge fotbalul. Ei au furnizat resursele corupţiei din arbitraj pe care apoi o condamnau. Ei îi promovează în fel de fel de funcţii pe şmecheraşii numai buni să pună la cale aranjamentele jegoase. Şi tot ei salarizează sportivi şi antrenori pentru a avea, când li se năzare, jucăriile de care să-şi bată joc. Ei generează, în final, această aglomerare în mediocritate.