Alexandru Tomescu : "Când m-am întors din America am lăcrimat auzindu-l pe un taximetrist înjurând româneşte"

"E pur si simplu adevarat, atunci cand m-am intors din America dupa un an si jumatate cand am auzit primul taximetrist injurand zdravan in romaneste mi-au dat lacrimile. E foarte interesant in America si in Australia si peste tot in lume, dar numai intr-un loc esti acasa in tara ta.

M-am intors acasa pentru ca am o misune de indeplinit. Sa le daruiesc muzica clasica romanilor. Am cantat si la Brad si oamenii de acolo mi-au multumit ca au putut auzi o astfel de muzica. Am fost fericit de cuvintele celor din Brad poate mai mult decat aplauzele dupa ce concertez la Ateneu. Eu cred ca romanii merita aceasta muzica clasica. Cand sunt in fata orchestrei si cant observ stralucirea de bucurie in ochii instrumentistilor am o multumire greu de descris. Asa am simtit eu sa ma intorc acasa. Muzica clasica este gustata peste tot in lume de mai putii oameni. Dar daca eu prin concertele mele fac sa creasca numarul celor iubitori de muzica clasica de la procentul de 0,002 macar la inca o cifra la a treia zecimala inseamna ca mi-am indeplinit misiunea. Multi spun ca cei buni au plecat in strainatate, dar uite ca unii s-au mai si intors."

Teribila confesiune a unui mare artist roman, a violonistului de va­loare mondiala Alexandru Tomescu. Violonistul roman care a concertat pe marile scene ale lumii si a cules mereu o furtuna de aplauze si numai vorbe de lauda. S-a intors acasa si, ca oamenii de anvergura, a avut curajul sa spuna ca aici are el o misiune, aici in mijlocul neamului sau.

Vorbeste cu o naturalete si cu o deli­catete cuceritoare. Zambeste si are vorbe blande asa cum bland mangaie corzile viorii si cu degetele, si cu arcusul. Vorbele lui nu bubuie dar patrund adanc in fibra sufletului chit ca rostitorul lor este un om de mare sensibilitate si delicatete. Omul discret are o tarie superba, recu­noaste ca i-a fost atat de dor de acasa incat l-au podidit lacrimile cand a auzit o injuratura neaosa rostita la o intersectie de Bucuresti.

E greu sa fi departe de acasa. Din pacate, prea e umilit romanul de toti latraii care de dimineata pana seara se imbraca in haina de fapt ponosita si jegoasa a acuzatorului voluptos, niste trechea-berchea care pana la urma n-au facut nimic pentru poporul asta, dar il stropsesc cu tot felul de acuze, cu tot felul de vionvatii idioate. Scuipa un bezmetic pe trotuar, apare la televizor un "gandintor" de cutie de chibrituri care se rasteste la intregul popor, pasamite ca e de mana a doua si tara noastra e corigenta pana la ultima consoana, pana la ultima vocala. Numai ca romani de mare valoare iata se intorc acasa in plina glorie, nemaiputand sa lupte cu dorul de tara si de ai sai. Mi-am amintit de o scrisoare pe care am primit-o candva de la o romanca frumoasa, stralucitoare si desteapta, doctorita, care a facut o casatorie foarte pro­fitabila financiar cu un bogatas din Germania. S-a mutat intr-un mare oras german si scria in epistola ca dimneata cand se scoala tarziu se uita in curtea casei somptuoase ca sa se hotarasca astfel cu care dintre limuzine sa se duca la plimbare. Frumoasa fosta bu­cu­resteanca ofta in randurile scrisorii ca si-ar dori nebu­neste sa mai auda vorba ro­ma­neasca. Culmea si de necrezut, nevasta boga­tasului neamt isi dorea chiar sa mai stea o noapte la coada la tacamuri si sa auda romanii injurand vartos in grai romanesc. E treaba grea dorul de acasa! Dorul brevet romanesc. Acasa, cum spunea marele violonist Alexandru Tomescu, este un singur loc de pe planeta, acolo unde te-ai nascut. Si doar printre ai tai.