Algeria

Var alb, turcoaze, parfum de cafea şi mirodenii, miros de piele tăbăcită şi lână, couş-couş, Mediterana cea sărată şi plină de veliere, burnuzuri, corturi de păr de capră, henna, Pif, ceramică pictată şi moschee.

Îmi place cum copilăria mea vine către mine, cu amintiri şi nostalgii exotice. Am avut norocul unei felii de copilărie în Africa şi m-am bucurat de culorile ei cu atât mai mult cu cât la Bucureşti totul era gri.

O călătorie cu avionul, Algeria via Elveţia, era o sărbătoare pe care puţini privilegiaţi o puteau gusta. Stewardese elegante, file de cămilă cu muştar de Dijon, Fanta de portocale, Toblerone şi o veselă simpatică de plastic făceau din cele patru ore de călătorie un deliciu.

Astăzi, momentul a devenit banal, uneori chiar chinuitor. Pentru mine era o ceremonie pe atunci! Alger, Oran, Constantine şi Annaba au fost primele oraşe cu care m-am întâlnit. Leandru şi pământuri roşii, hoteluri aparate de soare, obloane şi curţi interioare verzi şi umide, oameni foarte veseli şi comunicativi şi o comunitate de străini compusă din mulţi francezi, polonezi, ruşi şi români puşi pe distracţie.

Am întrebat-o zilele acestea pe o prietenă algeriancă dacă maşinile au rămas la fel de interesante pe şoselele lor: era plin de Citroen DS, cel cu care Allain Delon făcea ravagii prin filme, şi Citroen Deux Chevaux, maşina lui Fernandel. Modelele acestea au fost înlocuite, pentru că şi algerienii, ca şi noi, sunt amatori de modernitate.

Shuk-urile şi magazinele erau un punct de mare atracţie pentru noi, mai ales că nimic nu semăna cu acasă. Bidoane cu ulei de măsline, ţesături în culori şi modele fascinante, bijuterii lucrate manual cu o tuşă de unicitate irezistibilă, obiecte din piele pictată, dar şi librăriile. Librăriile erau subvenţionate şi aprovizionate de statul francez, şi puteai găsi cărţile, dicţionarele, albumele, stilourile şi rechizitele la care nu puteai visa în România.

Îmi petreceam zilnic câteva ore în librării, alegeam stilouri diverse şi cerneluri, truse de pictură şi cărţi. Nu e de mirare că excedentul de bagaje, la întoarcere, era exprimat în kilograme de cărţi. Şi mai era vârsta abonamentului la Pif. Săptămânile erau marcate de bucuria de a mai aştepta un gadget, de a monta cu minuţiozitate o surpriză, de a citi aventurile în foileton ale lui Masque Rouge, Rahan, Pif et Hercule.

Cu mintea de copil ştiu că m-au impresionat tare ruinele romane de la Timgad. Nu înţelegeam cum timpul a făcut posibilă conservarea în aşa o stare şi nici cum logica locuirii şi a băilor putea fi aşa avansată la romani. Şi apoi, vorbind despre sudul Algeriei, cu deşertul, tuaregii, cămilele şi corturile de lână, aventura devine captivantă. Plimbări cu cămila, un galop printre dune ca un cutremur de 9 pe scara Richter, frica de scorpioni, furtunile de nisip şi oazele, ca un colac de salvare pentru toţi.