Alianţa dintre Dinu Patriciu şi Ion Iliescu

PSD le va fi fluturat prin faţă făgăduiala că, în eventualitatea ajungerii la Cotroceni, PSD va forma o alianţă de guvernare cu PNL.

După decembrie 1989, PNL s-a definit pe scena noastră politică drept o formaţiune anti-PSD. O despart de PSD nu numai anticomunismul, vocaţia democratică autentică, dar şi doctrina liberală asumată şi urmărită cu o rară consecvenţă.

Excepţie făcând momentul din 2001, când Valeriu Stoica, în criză după eşecul PNL la scrutinul din 2000, a încercat o alianţă cu PDSR, eşuată prin gestul spectaculos al ruperii Protocolului, până la începutul lui 2007. Timp de 17 ani aşadar, PNL a fost uşor de identificat în spaţiul politic prin refuzul său de a se alia cu PSD. Ca urmare a ruperii Alianţei D.A., operă a lui Traian Băsescu, PNL-ul lui Călin Popescu Tăriceanu se aliază cu PSD-ul lui Ion Iliescu. Deşi nescrisă, înţelegerea dintre cele două partide stabilea sprijinirea Guvernului Tăriceanu II în Parlament de PSD, în schimbul unor mari şi grave concesii făcute de PNL politicii de Stânga a PSD. Astfel, făcând concesii majore programului său politic, PNL a mers umăr la umăr cu PSD în suspendarea lui Traian Băsescu, ba chiar şi la scrutinul din 2008. Artizanul acestui concubinaj nefast pentru PNL se numea Dinu Patriciu. Devenit între timp om de afaceri, Dinu Patriciu reuşise să încheie o seamă de negustorii profitabile cu Guvernul PSD Adrian Năstase. Intereselor de afaceri li s-a adăugat în 2007 ura faţă de Traian Băsescu, făcut responsabil pentru arestarea preventivă din 2006. Pariind pe un scor important la parlamentarele din 2008, PSD a încheiat cu PNL o înţelegere de boscheţi potrivit căreia chiar în seara anunţării rezultatelor urma să se anunţe Alianţa PSD-PNL-UDMR pentru formarea unui nou guvern. Alianţa urma să se prezinte la Cotroceni şi să-l pună pe Traian Băsescu în faţa faptului împlinit. Din motive rămase încă obscure, înţelegerea a eşuat. A fost un moment benefic pentru PNL. Dacă înţelegerea ar fi funcţionat, PNL ar fi ajuns în ipostaza de formaţiune anexă a PSD. Interesele electorale ale lui Traian Băsescu au dus la formarea Coaliţiei de tristă amintire PD-L-PSD-PC. PNL s-a trezit în Opoziţie. Spre deosebire de PSD şi PD-L, PNL îşi bazează existenţa aproape exclusiv pe doctrina specifică. Lipsit de maşinăria PSD-istă sau PD-L-istă, PNL are imensul avantaj al unei doctrine clar definite: anticomunismul, democraţia, statul minimal, dezvoltarea capitalismului românesc. Funambuleasca alianţă dintre un partid de Dreapta şi unul de Stânga risca să pună la îndoială şi bruma de ideologie a PD-L şi PSD.

În acest context, ca partid de Opoziţie, PNL-ului i se oferea şansa de a combate PSD şi PD-L de pe platforma unui autentic partid de Dreapta. N-a făcut-o. Spre stupoarea multora, care admirau PNL tocmai pentru claritatea doctrinei, sporită şi de existenţa unui trecut de aproape un secol şi ceva, PNL s-a aliat cu PSD în Parlament pentru a ataca PD-L. Ca motiv al acestei alianţe a fost invocată nevoia de a scăpa de Traian Băsescu. În realitate, PSD a avut nevoie de PNL pentru jocul dublu făcut faţă de PD-L. Pentru PNL a fost o lovitură însemnată. Pe de-o parte, pentru că PNL îşi reducea simţitor şansele de a trece drept singur partid de Opoziţie (alierea cu PSD îl lipsea de această ipostază), pe de alta, pentru că PSD-ul rămăsese partidul lui Ion Iliescu. Altfel spus, de data asta fără a mai putea invoca necesitatea rămânerii la Putere (ca în 2007-2008), PNL apărea logodit cu formaţiunea de care-l despărţeau ani de luptă politică. A venit ruperea Coaliţiei PD-L-PSD-PC. Pentru PNL, formaţiune cu un candidat la Preşedinţie, era momentul unei disocieri categorice de partidul lui Ion Iliescu. Nu trebuie să fii cine ştie ce specialist într-ale politicii pentru a-ţi da seama că Traian Băsescu provocase ruptura tocmai pentru a recâştiga electoratul Alianţei D.A., dezamăgit de logodna PD-L cu PSD-ul lui Ion Iliescu şi Adrian Năstase, partidul împotriva căruia luptase în 2004. Apariţia celor două blocuri politice masive PD-L şi PSD, fiecare propulsând în prim-plan propriul candidat, obliga PNL să pornească o campanie înverşunată pentru cucerirea electoratului PSD, disputat acum şi de PD-L. Crin Antonescu, candidatul PNL, trebuie să-şi concentreze eforturile pe intrarea în turul al II-lea. Asta înseamnă că până la primul tur, principalul adversar al lui Crin Antonescu rămânea Mircea Geoană, şi nu Traian Băsescu. Acest moment a fost ratat de PNL. PNL apare azi mai aliat ca niciodată cu PSD. PNL a depus o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Boc 2. PSD s-a grăbit să anunţe că o va vota. Nu e singurul semn că alianţa dintre PSD şi PNL funcţionează perfect acum, în toiul campaniei electorale pentru scrutinul de la 22 noiembrie  2009. Umăr la umăr, cele două partide au boicotat în Parlament luarea în discuţie a Referendumului cerut de Traian Băsescu, au cerut suspendarea Robertei Anastase din postul de preşedinte al Camerei Deputaţilor, l-au propulsat pe Bogdan Olteanu ca viceguvernator  al BNR. Cauza acestei manevre dezastruoase, pentru că prin ea PNL îşi pierde contururile doctrinare limpezi, trebuie căutată în interesele oamenilor de afaceri din PNL, în frunte cu Dinu Patriciu. PSD le va fi fluturat prin faţă făgăduiala că, în eventualitatea ajungerii la Cotroceni, PSD va forma o alianţă de guvernare cu PNL. Şi cum pentru oamenii de afaceri din PNL, inclusiv pentru Dinu Patriciu, guvernarea cu PSD înseamnă perspectiva unor afaceri cu statul, iată-ne în faţa unui paradox. Dinu Patriciu s-a aliat cu Ion Iliescu. Spre sacrificarea lui Crin Antonescu, dar şi a PNL!