Am fost la Metallica!

... ce lectie de iubire si de viata! Nu e nimic la voia intimplarii, ci in urma unor cunostinte acumulate, in urma alegerii la un moment dat...

... ce lecţie de iubire şi de viaţă! Nu e nimic la voia întîmplării, ci în urma unor cunoştinţe acumulate, în urma alegerii la un moment dat...


Ai ales că poate să-ţi placă rockul şi bine ai făcut (numai vezi că asta n-o poţi face de mîine, că n-o să înţelegi mare lucru... ar fi trebuit să fi avut curiozitatea, plăcerea şi, de ce nu, chiar ştiinţa de a merge pe "strada rock" încă de la început)! N-ar fi fost greu pentru tine, dar poate că ai avut alte preocupări, alte gusturi, alte trăiri pe vremea aceea!
Totul a început la mine de prin anii ’60, la sfîrşit! Ascultam Europa Liberă şi puţinele emisiuni în care mai strecurau unii ceva rock, dar foarte puţin. Cînd aveam acces la nişte postere (doar la privit, nu te ambala, că nu-mi făcea nimeni cadou aşa ceva), eram în al nouălea cer. Stăteam cît mi se permitea şi nu-mi luam ochii de la fotografiile acelea color... altă lume, altă mentalitate... şi apoi libertatea pe care o "vedeam" doar la alţii! Eu eram liber doar în mintea mea! Şi nu era deloc prea puţin! Alţii n-au reuşit nici măcar acum, şi trăiesc cu impresia că sînt liberi, dar din păcate n-o vor găsi niciodată, că ea nu ţi se dă, ci trebuie să te naşti cu ea, s-o doreşti şi s-o accepţi în mintea ta... că de acolo pornesc toate!
Privind la acele postere, tînjeam către o lume pe care o zăream cu ochii minţii mele de copil, şi o vedeam pe o altă planetă, la care nu aveam cum să ajung... maşini frumoase, bluegeans, plete, muzică rock, culori... şi apoi guma de mestecat, ţigări Kent şi
Marllboro şi băutura imperialistă Coca-Cola. Toate astea erau nocive, generatoare de rele şi de boli, şi ni se dădeau drept exemple proaste şi de neurmat. Am ascultat sute de cîntece din vremea aceea, pe unele le-am şi cîntat, pe altele le-am adunat pe benzi de magnetofon şi mai tîrziu pe casete. Nici măcar nu bănuiam pe atunci cît mă îmbogăţisem! Cînd m-am apucat să cînt, ştiam ce să fac, ce să aleg, ce e bine şi cît e rău, cum e cu libertatea şi mai ales ce înseamnă să fii sincer, să vezi limpede şi să poţi gîndi simplu. Asta e calea rock pe care am urmat-o şi nu e de ici-colea, nu e puţin... şi de aceea îţi spun că e tîrziu să începi să trăieşti altfel acum, dar nu imposibil chiar de tot!


REVIN LA METALLICA! Un stadion arhiplin a primit o trupă de rock într-un mod de la care se puteau învăţa multe, dacă ai fi fost curios, atent şi ai fi vrut! După fiecare cîntec, aplauze nesfîrşite cu braţele sus (şi, atenţie!, nimeni nu le-a strigat aiurea-n tramvai... "mînuţele suuuus"...), un spectacol de lumină şi pirotehnie ieşit din comun, sunet de 200.000W, lumini de alte 100.000W, profesionalism cît cuprinde şi o groază de oameni care asigurau ca toate să meargă foarte bine, bătăi din picioare pe care le simţeai şi le auzeai ca pe nişte tunete, urale, feţe transfigurate cu zîmbete pline de bucurie şi satisfacţie, stare de bine şi, la final, senzaţia clară că ai trăit o zi fără pereche, şi dacă ai fi ratat-o nu ţi-ai fi putut sigur ierta greşeala! Eu mă bucur să spun toate acestea acum, cînd impresarii de spectacole nu reuşesc să umple o grădină de vară pe litoral (... ce spun eu să umple, că vin cam 30-40 de doritori de astfel de întîmplări în care li se aduc aceiaşi artişti de zeci de ani, cam aceleaşi cîntece şi glume şi, bineînţeles, acelaşi cadru de desfăşurare... o scenă pustie, fără nimic în plus care să aducă un show de care lumea să se bucure şi să umble cu limba scoasă după un bilet în plus)... şi vă spun toate astea ca unul care a făcut în anii ’80 tot ce înseamnă concert pe litoral sau prin ţară!
Am văzut cu ochii mei tineri cu 200 de euro în mînă, cu lacrimi în ochi implorînd un bilet sau ivirea vreunei situaţii care să le faciliteze intrarea pe stadion! În ziua de 23 iulie 2008 au fost cam 30.000 de spectatori, dar spaţiul de desfăşurare s-a dovedit neîncăpător... sînt lucruri, fapte şi întîmplări de la care cineva ar putea învăţa dacă ar dori... sau poate că nu!... lucrurile oricum merg înainte spre bine în acest domeniu... de care, spre bucuria şi satisfacţia noastră, nu răspunde şi nici nu ne-o dă clasa politică, pentru că ea nu ştie şi nici nu poate!