x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Anticorupţie cu caltaboşi

Anticorupţie cu caltaboşi

de Ion Cristoiu    |    09 Oct 2007   •   00:00

Aşadar, doi oameni in toată firea - un fost ministru al Agriculturii şi un actual ministru al Agriculturii işi riscă libertatea pentru palincă şi caltaboşi de 500 de euro. Am răs şi ne-am făcut cruce!


Deşi admirator necondiţionat al creaţiei lui Lucian Pintilie, m-am uitat chiorăş la celebrul "De ce trag clopotele, Mitică?", după "D-ale Carnavalului", a lui I.L. Caragiale. A face din lumea lui Caragiale una tragică mi s-a părut o exagerare, subsemnatul amuzăndu-se ori de căte ori am citit despre Romănia veselă a marelui satiric. Reţinerea lui Ioan Mureşan, fost ministru al Agriculturii şi fost lider PNţCD, unul dintre stălpii regimului CDR, m-a convins că m-am inşelat. Ca şi in cazul intămplărilor din lumea lui Caragiale, realităţile de care noi facem haz sunt, in adăncimi tragice, pentru că de la comic pănă la tragic nu e decăt un pas.


Un Comunicat emis de DNA, instituţia ţuluşilor lui Băsescu, ne anunţa, duminică pe la prănz, că Ioan Mureşan a fost reţinut de procurorii DNA, adus la Bucureşti de la Baia Mare in cătuşe şi prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă instanţei cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile, după ce i-a fost percheziţionată casa, sub acuzaţia că a inlesnit transmiterea promisiunii şi darea unor produse in valoare de 1.500 lei noi (15 milioane de lei vechi) şi a sumei de 15.000 de euro de la omul de afaceri Gheorghe Ciorbă, unui demnitar al statului romăn, pentru ca acesta să favorizeze firmele omului de afaceri la licitaţii publice. Apelănd la şmecheria "surselor", DNA face să apară in presă şi numele demnitarului, ministrul Agriculturii, Decebal Traian Remeş. Prelucrat de mintea fragedă a fătucelor de la televiziuni, intămplarea putea să impresioneze pe omul de bun-simţ, care nu adănceşte ştirile citite de guriţele nevinovate ale cititoarelor de prompter. Aha!, işi va fi spus omul de bun-simţ duminică, pe la prănz, cu un ochi la televizor şi cu celălalt la stacana de bere. N-am zis eu că-n Romănia e corupţie la nivel inalt! Corupţie cu care Cel dintăi şi cel din urmă Bărbat al ţării se luptă pe viaţă şi pe moarte. Carevasăzică, ministrul liberal al Agriculturii a luat mită de la un om de afaceri pentru a favoriza firmele acestuia la licitaţii, iar intermediarul acestei luări de mită e nimeni altul decăt un fost ministru al Agriculturii, Ioan Avram Mureşan. Toate bune şi frumoase!


Numai că textul DNA te face să te freci la ochi. Pare redactat de un ins beat in timp ce se urinează in boscheţi. E nu numai beat, dar şi grăbit să nu-l prindă paznicul in exerciţiul fiziologic. Potrivit acestui text, ditamai ministrul acceptă un act de o gravitate ieşită din comun in schimbul sumei de 15.000 de euro şi a unor produse in valoare de 500 de euro. Lăsănd la o parte faptul că pentru un hatăr atăt de mare favorizarea unor firme la o licitaţie publică suma de 15.500 de euro fiind ridicol de mică, Gheorghe Ciorbă, mituitorul, pare un al doilea Dănilă Prepeleac. Păi dacă ai 15.000 de euro să-i dai ministrului era atăt de greu să mai faci rost de 500 de euro? Produsele in valoare de 500 de euro cer bătăi de cap pentru depozitare şi transport. O bancnotă de 500 de euro o poţi pune intr-un plic. Separat de celelalte bancnote, admiţănd că ţii morţiş să dai 500 de euro separat. Acelaşi lucru se poate spune şi despre mituit. Trebuie să te prosteşti de-a binelea ca tu, Decebal Remeş, ministrul Agriculturii, fruntaş al partidului de guvernămint, să accepţi 500 de euro in produse şi, culmea, să-ţi rişti cariera şi libertatea favorizănd firmele cuiva in schimbul promisiunii unui automobil de lux. Pănă aici am răs. Spre seară, cănd s-a aflat şi in ce constau produsele, mi-am făcut cruce. Personajele din proza de la DNA atingeau cota de alarmă a idioţeniei absolute.


Produsele de 500 de euro - o sumă la care un imbogăţit al tranziţiei nu se uită nici pentru a se şterge la fund cu ea, atăt de măruntă e pentru fundul lui de sute de milioane de euro - erau palincă şi caltaboşi. Aşadar, doi oameni in toată firea - un fost ministru al Agriculturii şi un actual ministru al Agriculturii işi riscă libertatea pentru palincă şi caltaboşi de 500 de euro. Am răs şi ne-am făcut cruce! Cănd ne-a trecut, am căzut niţel pe gănduri. Sigur, nouă ne convine să facem haz că n-am fost (incă!!) in locul lui Ioan Mureşan. Numai că această proză de doi lei a DNA l-a costat nu pe un fost ministru al Agriculturii, ci pe un semen de-al nostru arestarea, transportarea in cătuşe, percheziţionarea casei. Cum să nu-i dai crezare lui Lucian Pintilie?! Lucrurile de care noi facem haz in Romănia mai mult decăt comică sunt tragice.


×
Subiecte în articol: editorial