Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Asteniile de primăvară, cândva bănuite de cine ştie ce amestec răvăşitor în zeama lungă a vieţii, nu mai reprezintă de mult motivaţie valabilă pentru devierile noastre zgubilitice. Pentru ieşirile noastre în decor. Doar cei abandonaţi în mormane de lene mai accesează scuza desuetă a forfotei de primăvară. La modă e nebunia. Nebunia trepidantă a luat locul dulcilor amăgiri astenice. Ea, nebunia, n-are anotimp predilect. Funcţionează pe tot parcursul anului şi ne zgâlţâie din toate încheieturile. Iar de vine pe nepregătite sau nu ai dibăcia de a o încăleca, ăla eşti. Te-ai dus de suflet.
Nebunia nu mai e doar o stare. E medicament şi refugiu. Imaginaţi-vă cum am mai da noi buzna în ştreangul vieţii, precum guţanii la abator, dacă n-am păcăli necazurile prin cura de nebunie generală pe care o inventăm din toate rahaturile. Lichelismul politicienilor nu ne mai încordează revolta doar pentru că, mai nou, ne preocupă sensurile sifilitice ale flăcării mov. Golanii executivi fură mai abitir decât oricând altcândva. Şi fură în linişte, departe de gineala contribuabilului înnebunit de plăcere pentru că i s-a oferit prilejul să asiste la circul arestării unui cioflingar de talia lui Voicu. Nu mai suntem capabili nici să observăm cum criza mondială capătă în România, din cauza unor derbedei incompetenţi aflaţi la putere, dimensiunile catastrofei. E drept că n-avem ce mânca. Dar ni se oferă rigola dezbaterilor publice în cadrul cărora flitul tuberculos atinge fără să păteze. Şi ne e de-ajuns. Groapa comună a viciului ne cuprinde pe toţi, deopotrivă, în postura de profitori penali sau doar sau victime ale proastei alegeri, ale lipsei de reacţie.
Spectacolul primitiv pe care România îl oferă 365 de zile pe an şi de ani buni este amplu şi atotcuprinzător. Din el, fiecare domeniu de activitate îşi taie felia după pofte şi apucături. Astăzi, de pildă, aş fi vrut să scriu despre fotbal. Dar pare să fi ieşit altceva. Pentru că, înainte de
a-i boteza pe făcătorii scandalurilor nebune care au făcut praf şi pulbere fotbalul, m-am gândit o secundă de unde vin ei şi unde şi-au antrenat apucăturile distrugătoare. Iar concluzia înclină către diagnosticul metastazei generalizate.
Îl văd pe Dragomir lipit insistent de sticla televizorului. Şi-l aud cu câtă dezinvoltură practică minciuna sfruntată. Realizez cu câtă neruşinare îşi manevrează slugile din dotare în apărarea cârdăşiilor din interes şi împotriva adversarilor conjuncturali. Iar când se jură cu raţa-n gură că el este cel mai cinstit, cel mai drept şi cel mai viteaz de pe coaja oului, mă frec la ochi. Fiindcă sunt tentat să-l confund pe Dragomir, din cauza discursului neruşinat, cu alţi preşedinţi, cu mult mai sufragiaţi decât un neica nimeni de la LPF.
Tânjim după asteniile de primăvară ca după o dulce alinare. Dar nu vom mai avea parte de ele câtă vreme nu vor arde puşcăria şi casa de nebuni.
Citește pe Antena3.ro
