Atentatul terorist din 1984 de la Sfântu Gheorghe

Primăvara anului 1984. Oraşul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna. Explozia unei bombe artizanale zguduie întreg sistemul, până la Bucureşti. Alerta este imensă: Securitate, Miliţie, aparatul de partid.

Vestea ajunge până la Comitetul Central. Personal până la Nicolae Ceauşescu. Pe statuia lui Mihai Viteazul din centrul oraşului Sfântu Gheorghe, sub şaua calului, un extremist maghiar amplasase o bombă. Nimeni nu a ştiut nimic. Până când un copil curios care se juca prin zona statuii vede pachetul exploziv. Din curiozitate se apropie şi atinge dispozitivul. O explozie devastatoare are loc. Copilul este ucis instantaneu. Trupul său sfârtecat îngrozeşte locuitorii, după şocul bubuiturii. Ţipete, groază, alertă maximă. Geniştii constată că bomba era una artizana-lă. Era compusă dintr-un mecanism cu ceas, percutor mecanic, capsă detonantă şi explozivi. Copilul ucis era şi el de etnie maghiară. Ca şi autorul atentatului, pe care Securitatea l-a identificat, dar nu l-a mai prins niciodată. Toată lumea ştia că a fugit în Ungaria. Niciun comunicat oficial n-a fost dat de autorităţile comuniste. Atentatul din 1984 ne face să înţelegem că un nebun singuratic, cu ceva pricepere în domeniul electronicii şi al explozivilor, poate ucide vieţi nevinovate. Dacă în vremea comunismului un extremist maghiar a putut organiza un atentat terorist, când totul în societate era atât de strict controlat de Securitate, Miliţie şi partid, azi lucrurile sunt infinit mai complicate. Să nu ne îndoim de faptul că pot exista oricând nebuni care pot organiza atentate. De aceea imensa responsabilitate a serviciilor de informaţii în prevenirea unor astfel de tragedii prin obţinerea de informaţii la timp în legătură cu persoanele dezaxate, capabile de crime şi atentate cu diverse motivaţii: etnice, religioase, politice.
www.radu-tudor.ro