Atotistiutorul

Fostii colegi sau angajati ai unor demnitari, care azi gireaza treburi importante in stat, si-i amintesc pe acestia cu mirare. "Cutare? Pai era un mediocru."

Fostii colegi sau angajati ai unor demnitari, care azi gireaza treburi importante in stat, si-i amintesc pe acestia cu mirare. "Cutare? Pai era un mediocru." "Hai, dom’le, ca-mi vine sa rad! X, ministru?! Iti dau imediat zece oameni din birou care or sa-ti spuna cat era de prost. Da’ prost bine, nu asa!" Fostii colegi si fostii angajati au dreptate. Exista si o incompetenta crescanda in jos. Intre mediocri veritabili, superdotatul se straduieste sa fie ca ei, sa nu-i stinghereasca prin lumina mintii lui, si nu reuseste sa convinga. Isi joaca stangaci rolul de anonim.

Unul din istetii cu numai zece clase, dar avand - zice el - "universitatea vietii" a fost trepadusul multor notorietati, pe cand acestea abia incepeau sa fie cineva. Nici atunci viitorii celebri nu-l incurajau sa se tutuiasca, dar, fiindca lacheul se socotea, intocmai majoritatii lacheilor, mult mai indreptatit ca stapanul la succesul si la afacerile stapanului, acesta ii tolera obraznicirile. Sluga spune "Sefu’", pe urma "Ma, sefu", iar curand - deoarece, de regula, tutarii celor care ajung mari sunt cu cativa ani mai in varsta ca patronii - relatia e adusa la "Baiatu’" si "Taticu’". Ei, bine, persoana cu carte putina de care pomenesc a avut la junete un talent: intuia in persoana, la care tocmai se angaja, viitorul. Mirosea ascensiunile. Si nu atat pentru a se mandri cu asta, ci pentru a le povesti celor care stateau sa-l asculte ce natarai au fost candva toti cei care au avut norocul de a le fi devenit el valet. Argumentul e cuprins de fiecare data in fraza: "Asculta-ma pe mine, ca nu te mint, doar am lucrat cu el sase ani si-l cunosc. Era un bou". In relatarea valetului, lucrurile par sa se fi petrecut asa: viitorii mari demnitari se bateau sa-l angajeze pe ignorantul, care peste ani avea sa le faca onoarea de a-i denunta ca fosti mediocri. Intocmai lui, aveau si ei talentul invers de a-si intui de tineri denigratorul perfect. Altfel spus, martorul, care stia si ce-au mancat, si ce amante au avut, si ce meschini au fost in raporturile cu apropiatii. Daca te lasi prins in melancolia lui vitriolata de super-tutar, uitat de nerecunoscatorii de elita ai statului, poti sa crezi ca pana si Ceausescu l-ar fi consultat inainte de executie: "Ce spui, Mitica, sa ma deschei la palton? N-o sa ma ia cu cald cand or sa traga astia?". Dovada ce prost era Nea Nicu, care nici asta nu stia, ca la glont te ia cu frig.

Cum aduci vorba de careva care iti inspira incredere, cum atotstiutorul isi scuipa fraza de serviciu cu viteza cu care cameleonul isi scuipa limba: "Asculta la mine, ca n-am nici un interes sa mint, il cunosc mai bine ca toti, e un nimeni. Ii duceam geanta, si el habar n-avea ce-i in ea. Si erau bani, acte. Iar azi se face ca nu ma stie. O jigodie".

Singurul lucru care te impiedica sa crezi tot ce spune, fiindca e foarte convingator - ca toate slugile care le-au facut stapanilor hatarul sa le duca la pat cafeaua - , e suma anilor in care a servit la absolut toti oamenii de seama ai momentului: in jur de doua sute.