Băiete, înc-un credit mic!

"Ce părere aveţi, dom'le, am vreo şansă să mi se redeschidă cârciuma de la mine din cartier?" Asta a fost întrebarea cu care am fost luat prin surprindere de un cititor, zilele trecute. Prima mea reacţie a fost să-i închid telefonul chefliului pus pe glume.

Dar înainte de a întrerupe convorbirea el s-a scuzat şi mi-a spus: "Dom'le, să nu mi-o luaţi în nume de rău că am trecut direct la subiect. Locuiesc lângă o intersecţie aglomerată a unui cartier mare din Bucureşti şi, în urmă cu şapte ani, la parterul blocurilor erau o grămadă de magazine. Acum sunt aproape numai bănci. Mă gândesc că, dacă băncile nu prea mai dau credite populaţiei, e cazul să reapară magazinele alimentare, sifonăria, depozitul de vin, restaurantul, frizeria, ceasornicăria, bijuteria, optica, merceria, croitoria, second hand-ul. Nu mai e nimic. În locul lor sunt magazine de bani, dar care nu mai dau bani cu împrumut".  

Am renunţat să mai pun receptorul în furcă şi am căzut brusc pe gânduri. La mine în cartier e la fel. În loc de patru magazine alimentare, mai e unul singur, şi restul de trei s-au transformat în bănci. Geamgiul a plecat undeva la marginea Bucureştiului şi proprietarul a închiriat spaţiul unei bănci. Cizmăria s-a transformat în ghişeu bancar. Cum s-a întâmplat şi cu magazinul de mobilă sau cu acela care vindea televizoare la mâna a doua. Iar scopul pentru care şi-au deschis băncile sucursale, una după alta, a fost acela de a credita populaţia. Ceea ce nu prea se mai întâmplă în momentul de faţă. Şi, chiar dacă activitatea de împrumut se va relua la un moment dat, e posibil ca în lipsa finanţărilor de la străini creditul să nu mai ajungă niciodată la nivelul din anii trecuţi. Aşa că ar fi cazul ca magazinele de bani să se rărească şi în spaţiile lăsate libere să reapară vechii prestatori de servicii. Aceştia s-au împuţinat, e coadă la ei în puţinele locuri unde-i mai găseşti şi îşi permit să ceară preţuri mari. Deci e loc pe piaţă şi pentru alţii...

"Dom'le, ai adormit?", mi-a întrerupt brusc şirul gândurilor vocea de la celălalt capăt al firului. I-am răspus că are sens ce spune, dar că nu ştiu când se va reveni la situaţia dinainte, pentru că băncile nu prea arată că ar intenţiona să renunţe la unităţile abia deschise, încă mai au profituri din anii precedenţi şi îşi permit să nu le închidă. Şi ar mai fi o problemă - i-am zis celui care m-a sunat - oare ceasornicarii, frizerii, opticienii, bijutierii şi cizmarii nu şi-au uitat meseria şi s-au transformat cu toţii în agenţi imobiliari?

Atunci a venit rândul interlocutorului meu să fie surprins: "Ar fi trist, sper să nu şi-o fi uitat. Cert este însă că băncile în România sunt mereu în contratimp. În urmă cu 7 ani, când aveam bani să economisesc, nu era nici o bancă în ditamai cartierul. Acum, când nu mai am ce pune deoparte, sunt vreo zece doar aici în intersecţie la mine. Şi nu le trece nimeni pragul".

Crezând, în sfârşit, că pot puncta şi eu, i-am replicat: "Bine, dar, dacă nu aveţi bani, cu ce veţi plăti ceasornicarul, frizerul sau opticianul?!". Atâta mi-a trebuit că omul a sărit ca ars: "Dom'le, eu cred că dumneata nu înţelegi. Eu tot sevicii prestez, sunt mecanic auto. Frizerul e tot om şi el, are maşină. El mă tunde, eu i-o repar. Acum însă nu lucrez nici eu, nici el". După care a continuat: "Dacă nu muncim, nici eu şi nici ceasornicarul, de unde să avem bani să dăm băncii, ca ea să-l împrumute pe optician să-şi cumpere un aparat nou cu care să vadă ce mărime de ochelari au nevoie oamenii?!".

Convorbirea a mai durat cel mult 30 secunde, timp în care prestatorul de servicii mi-a mai spus: "Publică discuţia asta la gazetă". Exact asta am şi făcut.