x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale BAJOCORIŢI ÎN ŢARA SUVERANĂ. BĂSESCU DOARME

BAJOCORIŢI ÎN ŢARA SUVERANĂ. BĂSESCU DOARME

de Petru Calapodescu    |    27 Mai 2012   •   11:52
Incerc o senzatie in care mania se amesteca firesc cu sila. Manie fata de felul in care, de doua saptamani, inalti oficiali ai statului ungar, in cap cu presedintele Parlamentului si cu alte marimi, isi fac de cap prin Romania, organizand sau participand in Transilvania - sub pretextul aducerii si reinhumarii pioase la Odorheiu Secuiesc a ramasitelor lui Nyiro Josyef, scriitorul si publicistul dedicat trup si suflet actelor criminale ale dictatorului Miklos Horthy - la actiuni politice, mustind de idei iredentiste.
Sila fata de valul de declaratii ostentative de la Budapesta, dar si de la Bucuresti, prin Ambasada Ungariei, care au luat in deradere reactia vehementa a opiniei publice romanesti, ba chiar si a noilor guvernanti ai Romaniei, care anulasera acordul dat de fostul guvern, la initiativa lui Kelemen Hunor.
Fara loc de interpretare, oficialii unguri au afirmat ca putin le pasa de opunerea unor autoritati romane si a populatiei covarsitor majoritare: ei isi vor materializa intentia de a omagia un personaj urmarit pentru crime de razboi, un cronicar entuziast al asasinatelor comise de horthyisti inclusiv contra romanilor de la Ip si Trasnea, din multe alte localitati. Abia un viciu de forma intr-o autorizatie i-a dat prefectului de Harghita posibilitatea de a opri deocamdata actiunea, prin sesizarea instantei de contencios administrativ. Dar asta nu inseamna ca niste minti incinse de palinka n-o vor relua.
Intre timp am asistat la o batjocura incredibila, derulata pe teritoriul romanesc de catre trimisi ai statului ungar. Diversiuni cu urne goale, jocuri de-a hotii si vardistii, care n-au ce cauta in relatiile dintre state, dar care devin tot mai frecvente si mai iritante in Transilvania, devenita o scena penru extremistii maghiari. De fapt, pentru bezmeticii care se afla in fruntea unor formatiuni politice si care-si atata stupid propriii coetnici. La aceasta exacerbare nu s-ar fi ajuns, insa, daca oficialitatile de la varful piramidei statului romin - "stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil", potrivit Constitutiei - ar fi reactionat dur si de mult.
Faptul ca acum a fost convocat la MAE, "pentru explicatii", ambasadorul ungar nu ajunge. Romanii au dreptul sa vada reactii mult mai ferme. Din partea premierului, a Parlamentului, dar mai ales a presedintelui tarii, Traian Basescu. Acela care - ca de obicei cand lucrurile sunt mai incinse - dispare de pe firmament si ia pozitia mutului.
Desi Constitutia il defineste drept "garantul independentei nationale, al unitatii si independentei tarii", iar el insusi se impauna deunazi emfatic ca este "seful politicii externe".
Si de data asta, ca de atatea ori cand extremistii maghiari, cu binecuvantarea si participarea Budapestei, au avut manifestari ostile, injurioase, la adresa demnitatii poporului roman, prezidentul a tacut. Ma mir ca a catadicsit ca, la 24 mai, de Ziua Eroilor, sa emita un Comunicat in care sa declare ca faptele de vitejie ale eroilor nemului "raman in memoria nationala ca o dovada incontestabila a jertfei de sine" si ca "au contribuit la libertatea, independenta, integritatea si suveranitatea Romaniei de azi".
E mult mai mult decat "au contribuit": si-au dat, in 1944, sangele si viata pentru ca Transilvania sa fie eliberata de sub cizma si sabia celor pe care, exact atunci, ii elogia Nyiro Joszef. Nu in ultimul rand e de asteptat ca eurodeputatii romani sa informeze Parlamentul European asupra modului in care oficialitati ungare vor sa glorifice un personaj al fascismului horthyst. Afrontul adus Romaniei nu poate ramane netaxat cu severitate, decat daca avem politicieni cu spinarea de guma.

×