Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Am scris de curând că banca centrală se ocupă doar de inflaţia de bază, motiv pentru care nu a majorat dobânda-cheie, în contextul în care rata inflaţiei se plasează la 5,4%, dar core inflation la sub 3%.
De ce e importantă core inflation? Pentru că atunci când ai variaţii de piaţă la preţul alimentelor şi energiei te interesează inflaţia de bază, cu care se corelează apetitul pentru credit şi dobânzile. Deci, în măsura în care peste jumătate din inflaţie e legată de energie şi mâncare, autoritatea monetară se raportează la jumătatea nevolatilă, de care depinde expansiunea creditului.
Sigur că în locul unor preţuri de piaţă la energie şi alimente pot exista unele administrate, care produc sau induc inflaţie la nivelul respectivelor mărfuri, dar, în asemenea circumstanţe, banca centrală trebuie cu atât mai mult să vegheze numai asupra inflaţiei de bază, fiindcă, reiterez, de ea e legată dinamica creditului neguvernamental.
Se poate întâmpla însă ca preţurile la energie şi alimente să se ducă în jos, indiferent că sunt administrate sau de piaţă. Ce se va vedea atunci? Că se majorează venitul disponibil, ceea ce s-ar putea corela cu eliminarea supraîndatorării şi neexpansiunea creditului. Asta cu precizarea că dacă ai luat nişte măsuri proaste nu neapărat ajungi la punctul zero dacă iei unele de sens contrar. Între timp în societate au avut loc mutaţii, pe care chiar tu le-ai provocat pe baza iniţiativelor luate.
Ca să conchid, preţul creditului ar trebuie să se coreleze strict cu apetitul pentru acesta. Cu capacitatea societăţii de a lua împrumuturi, pornind, desigur, de la premisa că băncile ştiu să-şi facă treaba. Cam aşa se întâmpla în România interbelică, atunci când exista o corelaţie foarte transparentă între structura activelor şi pasivelor.
