Este absolut, ab-so-lut!, IN-CRE-DI-BIL ce a putut să facă acest personaj aflat în cea mai înaltă funcţie din statul român. Nu cunosc suficientă istorie pentru a mă pronunţa ferm, dar cred că nicăieri în lume, într-o democraţie, un preşedinte de ţară nu a chemat oamenii să iasă în stradă. Nu a incitat la dezordine socială. Preşedintele unei republici să fie iniţiatorul unor mitinguri împotriva Guvernului aceleiaşi ţări! E halucinant. Cel care ar trebui să MEDIEZE asemenea conflicte le provoacă!!!! Şi i se prezintă, bine-mersi, onoruri militare, este în continuare apărat de cele mai înalte instituţii ale statului, de servicii speciale, are în continuare dreptul de a da decoraţii şi de ridica în grad militari, culmea!!!, conduce Consiliul Naţional de Apărare a Ţării. Care apărare, împotriva cui? Împotriva a 7,4 milioane de români??? Care ţară? Aia din care anunţă băsescul că va pleca Dacia? Poate că o să plece, dar anunţul ăsta, care contravine declaraţiei oficiale a preşedintelui Renault, nu cumva seamănă a subminarea economiei naţionale? Declaraţia, în calitate de preşedintele al republicii, cum că Banca Naţională a României face jocuri politice, adică moneda naţională, leul, şi întregul sistem bancar din România, sunt unelte ale unuia şi altuia care se întâmplă să vină la putere, ce e? Afirmaţia că STS este o bază de date pentru trucarea alegerilor nu este un atentat la siguranţa naţională, pentru că iscă întrebarea, cum a câştigat alegerile PDL şi două mandate actualul preşedinte al României?
Într-o singură intervenţie televizată:
1.Traian Băsescu a incinat la dezordine socială încălcând Constituţia care îi cere să medieze astfel de conflicte.
2. A atentat la Banca Naţională a României şi în consecinţă la moneda naţională.
3. A pus sub semnul întrebării rezultatul alegerilor desfăşurate de când a fost înfiinţat STS.
Atunci, la îndemnul lui Traian Băsescu, “hai la lupta cea mare, rob cu rob să ne unim”- Imnul Internaţionalei Socialiste (Roşii) şi a URSS, versuri Eugene Pottier,1871, muncitor, nu intelectual- că tot se întreba Băsescu de ce condamnată ţara asta să fie condusă tot timpul de comunişti?
Citește pe Antena3.ro

