Băsescu cu snowmobilul, Ponta cu patinele

O să fac o scurtă rememorare a derulării şi semnificaţiei evenimentelor din 2012. Excedată de abuzurile şi incompetenţa fostei puteri, populaţia a ieşit în ianuarie în stradă. A ieşit de la sine, nemaicrezând în Opoziţia de atunci, în reala ei putere şi voinţă de a schimba lucrurile dintr-o ţară prăbuşită. Fără ambiguităţi şi concesii, oamenii au cerut clar derbarcarea regimului băsist, în cap cu mentorul său. Unul după altul, guvernele Boc şi MRU au fost înlăturate. În primăvară, la alegerile locale, votul masiv în favoarea USL a confirmat neînduplecarea mulţimii şi implicit insistenţa sa de a fi debarcat şi principalul artizan al unei politici profund dăunătoare, Traian Băsescu. La referendum, 90% din votanţi au întărit acestă decizie, dar fără efect practic, din cauza mânăriilor din ţară şi de peste hotare. Au urmat alegerile parlamentare, când USL-ului i s-au pus în braţe 70% din mandate, spre a putea guverna fără grijă şi a face curăţenie, opţiunea populară fiind în continuare incompatibilă cu regimul băsist şi cu menţinerea în coasta noii puteri a cuiului numit Băsescu. Cel în a cărui năframă albă nici un om întreg la cap nu putea să mai creadă.

Îndepărtarea lui prin mijloace democratice devenise însă cvasiimposibilă, fiind prea uns cu alifii spre a determina un nou referendum de demitere. Aşa că premierului Victor Ponta nu+i rămânea decât să păşească pe calea cu spini şi umilinţe a unei aşa-zise coabitări instituţionale. În scopul nobil, nimic de zis, al normalizării vieţii politice, ca şi al trimiterii unui semnal pozitiv către Occident. În aşteptarea scurgerii ultimilor doi ani de mandat prezidenţial. Lucrurile nu au mers, însă, pe acest făgaş cât de cât firesc. Dimpotrivă. Traian Băsescu a declanşat o ofensivă împotriva noii puteri mult mai parşivă şi mai insidioasă decât chiar aceea din campania electorală. Recuperând pas cu pas poziţiile pierdute şi, cu masca bunei înţelegeri, încercând, ba şi izbutind, să-l încalece pas cu pas pe Ponta.

După momentul penibil al armistiţiului de la Panmunjon, pardon - de la Cotroceni, când l-a pus pe premier să semneze un angajament, ca un şcoler năbădăios, că se va cuminţi, după ce a anunţat naţia în repetate rânduri că orice se va întâmpla rău va fi din vina Guvernului, a ajuns la finele săptămânii trecute la performanţa de a-l face pe premier ca - înainte chiar de şedinţa de guvern specială - să discute schiţa, orientările Bugetului naţional, luându-şi conştiincios notiţe, cu Traian Băsescu. Care nu are nici o atribuţie în administrarea ţării şi ale cărui imixtiuni grosolane în treburile fostelor guverne au avut urmări catastrofale în plan economic şi, mai ales, social. Nici o "coabitare" din lume nu poate scuza reluarea unor practici mai mult decât neavenite. Ca şi cum nu ar ajunge aceste întâmplări care baleiază între concesie exagerată în favoarea băsismului şi gafă impardonabilă, tânărul prim-ministru persistă şi în a nu înţelege că, atunci când au debarcat pedeliştii, alegătorii i-au inclus - de fapt, i-au lăsat unde erau - şi pe ţuţării lor udemirişti, la fel de vinovaţi de involuţia ţării. Or, premierul continuă să-i aducă unul câte unul în guvern, deşi electoratul i-a cerut dărâmarea întregii piramide băsiste.

Premierul pare a exersa un soi de patinaj artistic, care nu-i va aduce însă nimic bun. Cel mult, o percepţie negativă din partea populaţiei dezamăgite. În acest timp, satisfăcut că-i ies lucrăturile, "omul fără griji", Traian Băsescu, continuă să se fâţâie ostentativ, cu elicoptere, coloane de maşini, snowmobile pentru el şi neamuri, pe socotela statului, pe la vilele pe care le socoteşte, pentru că nimeni nu-l trage de mânecă, proprietatea sa.